sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Fursecul numai bun de pus in rama

Ce ma fac eu cu oamenii astia de pe blog? Cativa dintre ei, de fapt chiar ceva mai multi decat 'cativa', s-au gandit sa-mi faca o surpriza. O surpriza inainte de plecarea la Berlin. Si ce au facut ei de doua saptamani incoace? Au planuit in secret un Fursec neoficial, l-au numit Fursecul 32 (sau Fursecul Surpriza), s-au intalnit de cateva ori fara sa stiu eu, au conceput indicii, le-au pus in oras, m-au anuntat apoi pe mail (anonim) ca a venit timpul sa caut for a change si eu indicii.
Initial am crezut ca e fie unul din prietenii cu care nu am reusit sa ma vad in ultimul timp si care, stiind cat timp imi ocupa proiectul Fursecului Mecanic, s-a gandit ca poate in felul asta ajung si eu la una din intalniri, fie cineva de pe blog, unul din castigatori sau, dimpotriva, unul din cei care n-au castigat si care vrea sa ma atraga intr-o capcana si sa se razbune pe cat de dificil este sa gasesti indiciile. (Nu, chiar atat de departe n-am mers cu gandurile.)
Cert este ca ieri dupa-amiaza am primit un mail cu primul indiciu, mi s-a transmis ca sunt cinci in total si ca exista si un deadline temporal (practic, o cautare de indicii ca la carte), asa ca am plecat pe strazi in cautarea Fursecului Surpriza. Si deloc mica mi-a fost surpriza cand, la ultimul indiciu, ma asteptau in strada cei despre care va vorbeam si care m-au condus intr-o cafenea, unde am aflat apoi toate detaliile geniale ale planului.
Nu am cum sa le multumesc in cuvinte obisnuite. A fost pentru mine nu o surpriza, ci o mega-surpriza, una din cele mai frumoase zile de multe luni incoace. Am stat de vorba despre toate cele noua luni care au trecut de cand am lansat proiectul, am primit din partea lor scrisori pentru a le lua cu mine la Berlin (si a nu uita astfel de fanii Fursecului Mecanic din tara), am primit chiar si o rama foto digitala, pe care sunt incarcate toate pozele facute de-a lungul multor editii de Fursec de catre participanti. La peste sase ore de la incheierea intalnirii sunt inca foarte miscat de gestul lor, de gestul vostru, si pentru a nu deveni prea melodramatic va spun in incheiere: multumesc din suflet.

duminică, 25 ianuarie 2009

Fursecul 31 - Ooey Gooey Double Chocolate Cookies

Ultimul Fursec, cel putin pentru moment. Spun asta, pentru ca o data la cateva luni, atunci cand o sa mai vin in Bucuresti, o sa fac editii speciale ale Fursecului Mecanic, anuntate din timp. Si, oricum, o sa va tin la curent saptamanal aici pe blog cu ce mai fac. Pana atunci, insa, mai avem de rezolvat un ultim Fursec: F31, Ooey Gooey Double Chocolate Cookies.
Azi nu trebuie sa va grabiti, cautarea se va intinde pe mai multe zile; tema este legata de circulatia din Bucuresti, iar primul indiciu va asteapta, incepand cu ora 19, pe aceasta strada:
Nu trebuie sa stiti pe de rost strazile Bucurestiului ca sa rezolvati primul indiciu. Fiti doar atenti la fotografie. Mult succes!

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Sondaj pentru ultimul Fursec

Tot gandindu-ma ce reteta sa fac pentru Fursecul 31, mi-am adus aminte ce distractive au fost putinele sondaje pe care le-am avut in sidebar (de exemplu la F7, Matcha Cookies). Asa ca azi, cu o zi inainte de publicarea ultimului Fursec, vreau parerea voastra: F31 sa fie mai degraba ciocolatos sau fructos? Am in minte fie Ooey Gooey Double Chocolate Cookies (reteta din aluat de ciocolata si bucati de ciocolata, inspirata din reteta originala si de mare succes a celor de la Milk din Los Angeles), fie niste tarte cu piure de mere si spuma de albus si smantana (reteta germana). Pana maine la pranz va invit sa va exprimati dorinta la comentarii.

marți, 20 ianuarie 2009

Fursecul prezidential

In minutele astea, cand Barack Obama se pregateste sa depuna juramantul de investitura, e momentul perfect pentru un concurs-fulger. In campania electorala de anul trecut, nevestele candidatilor la functia de presedinte al SUA au fost rugate sa numeasca reteta dulce preferata. Michelle Obama a oferit o reteta de fursecuri foarte simple, care au la baza unt (mult unt!), zahar, faina, oua, lichior de migdale si coaja de citrice. Tocmai le-am scos din cuptor, asa ca primele trei mail-uri care sosesc din clipa asta la furseculmecanic@gmail.com vor primi cate o portie din asa-numitele Obama Cookies.

Fursecul si Teen Press

Pana de curand n-am stiut ca in Bucuresti exista o revista dedicata liceenilor si scrisa tot de ei. Ea se cheama "Teen Press", apare lunar si se distribuie in toate liceele din oras. Daca sunteti la liceu, evident ca stiati toate astea. Ce poate nu stiati este ca in numarul pe ianuarie, tocmai aparut, se gaseste un articol despre Fursecul Mecanic. E foarte frumos scris, nu in ultimul rand pentru ca autorul e cineva care a participat de nenumarate ori la cautarea de indicii si are astfel o perspectiva de insider asupra derularii proiectului. Ca sa nu mai spun/scriu ca articolul e plin de energie buna, asa ca cititi-l cu atentie, e o modalitate perfecta de a incepe ziua. Multumirile mele lui Andrei.

F30, castigatorii

Am primit o multime de poze, multe facute cu talent si cu suflet, altele cu suflet. ;)
De asta am si ezitat pana sa aleg fotografiile castigatoare: pentru ca trebuie respectate toate modalitatile de realizare si toate viziunile artistice ale participantilor si produsele rezultate astfel. Asa ca tineti-va bine: urmeaza imaginile castigatoare si cateva poze in plus (userii castigatori vor primi oricum pe mail confirmarea) + cateva povesti din cautarile Fursecului 30:
"Ieri am calarit internetul pana pe la 3 dupa-amiaza. Am tot dat refresh la pagina fursecului si nimic. Pana la urma am zis sa-mi pun un Seinfeld ca sa-mi faca asteptarea mai usoara ... 4-5 episoade mai incolo am cazut prada in ghearele somnului care ma astepta pe dupa coltul pernei, miseleste.Pe la 10 seara ma trezesc buimaca, mai dau un refresh la pagina, vad activitatea intensa ... dar si termenul limita care se intindea pana a doua zi pe seara. Asa ca ma apuc constiincios sa caut pe google imagini din centrul catorva resedinte de judet (putine) al caror nume este format din 6 litere. Ca norocul, vreo 3 dintre locatii erau deja batute cu piciorul de catre subsemnata asa ca procesul eliminatoriu a decurs destul de rapid. Bun. M-am bagat linistita la un nou film cu gandul ca azi chiulesc de la serviciu simuland o problema de rezolvat in jurul orei 4 si o pornesc la vanatoare.

Desigur, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa. Am lovit usa de la uzina abia la 6. Am facut raliu pana in Lacul Tei, atenta sa nu ratez intrarea "in Turnul Eiffel". Ajunsa in Turn, las masina la intrare si o pornesc la picior in cautare de indicii. Din fericire am pornit-o in cautare chiar pe partea norocoasa. Undeva pe la jumatatea strazii gasesc si stalpul purtator de solutii. Incerc sa fac niste poze dar lumina era jenibila in zona, aparatul incapacitat sa surprinda cine stie ce miracole (pozele cu flash mi se par sparte, fade, reci, insipide si evit cat pot aceasta optiune chiar si pe timp de noapte), strada in sine era usor lugubra la lumina lunii ... Asa ca am facut cale-ntoarsa la masina. Ca norocul strada Paris este una pe care o parcurg zilnic in drum spre serviciu deci n-aveam nevoie nici de GPS, nici de Google, nici de nimic. Doar de superputeri care sa topeasca traficul bucurestean din calea rotilor ale caror cauciucuri scartaiau sub puterea motorului ambalat la maxim.
Ajung in Paris - strada -, parchez la capatul dinspre Parc (fosta resedinta a Lupoaicei) si o iau la picior inspre Guvern. Si de data asta pe partea cea norocoasa. Mi-era si teama sa ma uit la ceas ca ma lua cu senzatii de sufocare. Asa ca nu m-am uitat. M-am bucurat de faptul ca nu trebuia sa iau stalpi la imbratisat - activitate destul de ametitoare la fiecare vanatoare - asa ca am putut sa arunc un ochi si la imprejurimi. Incantatoare si la lumina lunii, nu doar a soarelui. Asta daca faceai abstractie de masinile incolonate si de soferii proptiti in claxon, care mai de care mai grabiti sa ajunga la casele lor. In fine, din poza in poza ajung la cutia de scrisori pe care trona indiciul. O ultima poza si apoi din nou stanga-mprejur. Strada din 8 litere, in centrul vechi care sa sugereze tema fursecului 30. In centrul vechi ... La naiba, sa vezi ca trebuie s-ajung prin Lipscani. Strada cu iz frantuzesc prin Lipscani. Din 8 litere. Drace, imi trebuie un google.
Iutesc pasul. Putin mai in fata un caine superb isi astepta stapana aplecata sa se-ncheie la sireturi, tinandu-i delicat manusile in gura. Am incercat o poza dar mi-a intors spatele exact cand am apasat pe buton. Rateu, asta e! O iau mai departe la picior spre masina unde speram sa-mi adun creierii si sa ma gandesc la optiunile disponibile - ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag. Suna telefonul. Era G. Care G. imi cedase masina lui la calarit (a mea fiind in concediu la service) cu conditia sa vin sa-l iau cand ma suna. Cu ocazia asta ma uit si la ceas - era 8 fara un sfert. E clar, este semnalul de "return to base". Calculam in cap rapid daca as avea timp sa ma duc 10 minute acasa in Dorobanti sa ma consult cu domnul google. Pfui, auzi, sa ma duc pan-acasa! Aberatii! Nu, ma duc la G sa-l ridic de la firma si ma conectez acolo la un google. E singura modalitate prin care pot impusca 2 iepuri intr-un timp record. Asa ca ambalez motorul cu destinatia Eroilor.
Slalom printre masini, viraje pe stradute intunecate, cronometrul imi rasuna surd in creier, nivelul de adrenalina crestea. Am prins toate stopurile, am injurat birjareste. Macar traficul nu mai era asa necrutator pe sensul meu de mers. Ajung si la firma. Deschid Google. Temperatura la etajele superioare indica pericol de topire a neuronilor si asa vestejiti. Gasesc pana la urma raspunsul. Strada Franceza. E aproape. Pe Calea Victoriei. Langa Muzeul de Istorie. Hai ca-i aproape. Il inhat pe G. de-o aripa, sarim in masina, ii dau talpa pe chei, vrum-vrum, Piata Natiunilor Unite, stanga pe contrasens (ma rog, nu e chiar contrasens pana prin dreptul CEC-ului dar orsicat) si parcam. Ajungem in capatul strazii, pozam imrejurimile tzac-pac. Nu mai e timp de alte descoperiri. Un bec, un felinar, un coltz de geanta, o pata portocalie care trona pe jos, o perspectiva mai ampla, un stencil pe perete, in apropiere. Gata, trebuie sa zburam daca vrei sa apuci sa si trimiti. Nici sa nu te gandesti sa mai photoshopezi la poze daca vrei sa apuci o muscatura de croissant."

"Nu stiu daca te uiti la meteo
inainte de a posta noile indicii, dar la ultimele fursecuri am alergat pe cel mai crunt ger. Si stii ce? Ne-a placut!!! Ne-a placut si tema de data asta, si faptul ca indiciile erau legate intre ele - Str. Turnul Eiffel, Paris, Str. Franceza. Mai lipsea o strada Europa, una Pamant, si una Univers, si era tacamul complet. Bine ca s-a oprit aici, eu una nu imi mai simteam urechile...
A fost sesiunea cu cea mai mare concentratie de fursecari pe metru patrat. Am mers in paralel cu Mathurine si cei doi prieteni ai ei si la prima strada, si la ultima. Iar pe Str. Franceza cred ca ne-am intalnit un grup de 20! Reticenti la inceput - "Suntem aici pentru acelasi lucru?" "Nuuuuu!" - dar apoi ne-am recunoscut comentariile si am inceput sa impartasim impresii de la editiile trecute. Deja suntem veterani, ce mai!
Pe Str. Franceza am gresit cel mai rau. Ne-am uitat la stalpi, dar numai la partea de sus, si am ratat prima oara indiciul. Am ajuns in felul asta in partea urata a strazii, fara lumini, cu cladiri demolate, cu miros de... ma rog, Paris in zonele lui cele mai urate...Am ajuns pana la ultima parcare, si ne rugam sa nu fie indiciile printre sacii de gunoi sau mai stiu eu ce. La intoarcere am fost mai vigilenti si, cum ne uitam deja si la borduri, nu am mai avut cum sa ratam indiciul final.
Ce ne-a placut acolo - muzica de pian care izvora din pamant - mai exact, din gaura de aerisire a unui club la subsol - cateii foarte prietenosi, anuntul "de angajare" atasat si senzatia de decor de film parasit. A, si toata lumea misto care alerga alaturi de noi dupa fursecuri.
Asteptam cu interes deliberarea juriului si fie ca cei mai buni sa castige. Iar restul o sa mai alerge o data, o ultima data (vai!!!!) la fursecul 31."

"De data asta am plecat si noi la vanatoare de fursecuri. La 10 dimineata au venit fetele la mine si am plecat cu masina. Asa am stabilit. Zis si facut. Primul a fost usor. Chiar l-am gasit repede, eu faceam meditatii la romana in
zona si ne-am descurcat fara harta (neasteptat de bine, as zice).
Am aflat destinatia urmatoare, iarasi una cunoscuta de noi. Rapid cu masina, dam fuga pana in Dorobanti si apoi o luam pe jos. Ma gandeam ca sigur e in cabina telefonica de la capatul strazii (cred ca era capatul acolo) si fetele dau fuga sa vada. Eu intorc capul sa ma asigur inainte sa traversez si observ indiciul. Am tipat ca un copil care vede un cadou mic inaintea craciunului si le-am aratat fetelor. 2 indicii. Urmeaza Lipscani sau ceva din zona. Andra ne spusese de Strada Franceza asa ca am sunat ajutoarele de acasa care ne-au ghidat pana acolo. Mergand inspre centrul vechi am trecut pe langa doi baieti imbracati in costume de gardieni de la Buckingham Palace. Am ras de ei de parca urma sa ne luptam si stiam sigur ca noi (in tabara francezilor) am fi castigat.
Cu Strada Franceza a fost mai complicat putin, prima data am trecut pe langa el se pare fara sa il observam, noi mergand chiar pe mijloc. Am zis ca nu se poate si ne-am intors sa mai cautam o data. Ai sa vezi in poze ca avem croissanturi. Promitem ca au fost acolo doar de dragul spiritului francez, pentru poze!! Nu am trada fursecul, mai ales acum cand mai e doar unul! Am stat sa ne gandim pe drumul pana pe Strada Franceza ce ar fi mai in tema asa si am stabilit ca o sa facem mustati de hartie si le lipim (am renuntat destul de usor la ideea asta). Am zis ca va fi amuzant totusi sa avem niste mustati (am insistat toate trei ca pentru vreun motiv anume sunt specifice lor) asa ca am improvizat niste "mustati naturale", dupa cum ai sa vezi in poze...Croissantul am zis noi ca trebuie sa fie in tema asa ca ne-am echipat si cu asa ceva. Sa nu te superi pe noi!! Au fost folosite doar pentru poze! Am facut cateva poze in fata magazinului de reparatii si pe cand sa facem ultima poza apare o silueta din fundul magazinului si apoi o femeie incepe sa rada amuzata de situatie. A fost o plimbare excelenta, vremea a fost super super buna, perfecta pentru zilele libere inainte de examene."

"Mie croissantul mi-a schimbat viata si de atunci sunt indragostita de el.Era prin 2003, cind in urma descoperirii netului si a messului am inceput sa vb cu persoane din toata lumea. La un moment dat am hotarit sa plecam in Italia (eu si my ex) la unul din prietenii mei de acolo. Pur si simplu am luat un concediu fara plata de vreo 3 luni (fara sa le zic ca plec din tara) iar my ex si-a lasat definitiv serviciul de rahat pe care il avea. Am ajuns in Bari cu banii de la nunta (care fusese cu un an inainte) adica vreo 10 milioane. Ne-am cazat la inceput la o pensiune sperind sa gasim de lucru. Cum banii se evaporau rapid in cam o saptamina am cunoscut un cuplu de gay care aveau un adapost pentru animale in afara orasului. Ei aveau nevoie de noi doi mai mult pentru companie decit pentru facut treaba. Ei se faceau ca ne platesc iar noi ca muncim.
In schimb am primit ceva mult mai important decit banii pe care i-am fi putut cistiga lucrind in Italia. Am cunoscut o particica din Italia la un nivel la care nici chiar unii localnici nu o cunosteau.
Oricum ca sa scurtez povestea, una dintre cele mai misto chestii care pe mine mi-a impresionat a fost croissantul. In fiecare noapte ieseam cu prietenii nostri gay si cu prietenii lor si mergeam ori in Bari ori in oraselele si satucele din imprejurimi. Si noapte de noapte piatetele din centrul acestor mici asezari erau luminate si pline de lume care se plimba, vorbeau si asteptau sa se faca croissantele. Deci noapte de noapte patiserii locali faceau aceste croissante pe care toti le asteptau pina la 1-2-3 noaptea. Citeva croissante din astea cu crema (pe care ti-o injectau pe loc in cantitati industriale si care nu avea gust de budinca esuata de la plic) m-au facut sa imi schimb definitiv modul de a minca dimineata. De asta diminetile mele sunt intotdeauna insotite de ceva dulce si cafea.
Este foarte posibil ca ce stiu eu despre croissantele in Italia sa fie un pic diferit de ceea ce stii tu despre cele din Franta dar ce mai conteaza cind ambele sunt delicioase si tocmai bune linga un espresso scurt. Este una dintre placerile mele absolute care imi aminteste de stilul lor relaxat de viata de piatetele galagioase si colorate, de soare si mare pe care le iubesc.Indiferent ce se spune despre italieni, sunt un popor care stie sa isi traiasca viata intr-un mod frumos.
Eu sunt o optimista si tot sper sa apuc vremurile in care si in Bucuresti vor reinvata oamenii sa pretuiasca viata si micile ei bucurii, cind va fi mai important ce stare iti transmite un loc decit citi bani ai cheltuit pe cine stie ce prostie inutila."

"De data aceasta fara povesti dramatice, fara intamplari bizare, fara frig si foame. Am ras, am alergat, ne-am bucurat. Si i-am "analizat" pe ceilalti doritori de croissante
cu migdale. Caci de data aceasta a fost un facut si ne-am intalnit la fiecare indiciu cu cineva. Deh, sintem consecventi. Pe strada Turnul Eiffel, intram cu masina si in fata noastra, se intindeau cat-i strada de lata 5-6 personagii. Ii stiam din pozele de pe blog. La inceputul strazii, intre noi si personajele de pe strada, pe ambele trotuare se invarteau ca niste titirezi doua domnisoare. Una o intreaba aproape soptit, oarecum ingrijorata pe cealalta, "ai gasit indiciul?". Domnisoara intrebata da sa raspunda, dar vazand ce vine din fata s-a fastacit, a facut o pirueta zambind si timid a spus ca nu. La 50 de metri de unde se aflau ele am gasit indiciul. De fapt Ch l-a gasit. Eu m-am dus sa-l citesc. El a intors masina si p'aici ne-e drumul. A mers extrem de repede.
Dar inaintea noastra erau personagiile de mai sus (ulterior s-a dovedit a fi doua grupuri). Noi in spatele masinii lor. Mergeam inspre strada Paris. Bon, la un moment dat ii pierdem. Am crezut ca m-am inselat, ca masina din fata noastra nu era "concurenta". Dr brusc, pe Dorobanti ne apare in fata. Phuuaa! Vine semaforul. Ei ... trec pe galben. ;-0 Noi... am prins rosu, evident. Mi s-a parut ca a trecut enorm de mult timp pana sa se faca verde. Repetam indiciul de pe turnul eiffel. Il intorceam pe toate fetele. Nu pe stalp. Atunci pe ce? Pe cabine telefonice. Sau la monumentul ala din piata. Sau ... sau la Plesu in fata casei ;)) Daca tot am avut concurs cu Liiceanu, de ce nu si cu Plesu? Ajungem pe strada Paris. Eu cobor si Ch cauta loc de parcare. Deci nu pe stalpi, imi ziceam. In fata mea, vad masina rosie care a trecut pe galben ;)), un Peugeot, trec senina pe langa, fara a lasa impresia ca as fi in cautare de indiciu (am zis ca daca-i concurs, atunci... rautacioasa? nu cred!) - cu coada ochiului observ ... copilotul (sa nu zic nici domnisoara, nici doamna, nici persoana de sex feminin) cum se intoarce si ma studiaza scurt - sint sau nu in cautare de indicii? Imediat apare si Ch si ce sa o mai lungesc am ajuns in rondul cu statuia (Piata Quito). Deci nu are cum sa fie aici. Pai mai este putin si vine casa lui Plesu. Dar inainte de ea vine cutia postala. Ch vede indiciul. Yeey.
Ne intoarcem la masina. Pe drum vad concurentii din masina rosie. Erau pe partea cealalta. Nici ei nu se uitau pe stalpi. Stiau ca trebuie sa gaseasca altceva. Luam masina si ne indreptam spre Piata Victoriei. Interesant e ca in Piata Quito concurentii cu masina rosie vorbeau cu o doamna (sint sigura ca era o doamna! ;)) ) si parea ca aceasta le da indicatii, ca le explica ceva ("Da dom'le, am vazut azi noapte, cam 4 sa fi fost, un om ce se plimba pe acolo" ;)) ). Hmmm.Ajungem pe strada Franceza. O luam dinspre CEC. Numai daramaturi. Piatra cubica si cladiri semirenovate, iar unele darapanate. Ma uit la stalpi. Stalpi noi. Ii spun lui Ch. ca indiciul nu poate sa fie pe stalpi. Si nu ma mai uit la ei. Ma uit la orice altceva. Pe cutiile de energie electrica, pe burlane, pe cutiile de gaz metan, la tiganusii care se jucau fotbal (ma uitam la ei ca nu cumva sa faca gesturi necugetate), pe intrarile de la imobile etc. etc. Ajungem la Hanul lui Manuc. Hooopaaaa! Ne intalnim cu 3 competitori. Altii. De fapt, erau in grupul de pe Eiffel, dar nu si cei cu Peugeotul rosu. Se vedea clar ca pe mica bucata de strada Franceza pe care apucasera sa mearga pana atunci nu se gasea piciorus de indiciu. Ne-am dus totusi pana in capat. Pana la casa de bilete. Ne intoarcem. Studiem mai bine. Eu ma razgandesc si ma uit si pe stalpi. Evident. Pe stalp era. Cand am sosit in preajma indiciului cei 3 competitori se gandeau deja cum sa execute pozele. Mamamia, daca ma uitam de la bun inceput...Trebuie neaparat sa facem poza la lumina. Altfel nu iese. (Facem poza cu mobilul). Atunci ... ne apucam frumusel sa construim cu piatra cubica ce vezi in poza. Competitorii termina sesiunea foto, trec pe langa noi si se amuza de ce facem. Imi pare rau ca nu ne-am salutat.
Dupa ce ne jucam si noi cu mobilul, distrugem edificiul si ne indepartam. Aproape de capatul strazii, chiar inainte de a spune ca am terminat concursul apar 2 caini ;)) Unul mai chior decat celaltat, mai jigarit si mai schilod. Cel chior isi face datoria si latra la noi. Mi-e mila de el."

duminică, 18 ianuarie 2009

Fursecul 30 - Croissant aux amandes

Recunosc: un croissant cu migdale, reteta franceza, e departe de ideea unui fursec, dar e foarte aproape de ideea unui dulce perfect, asa ca nu puteam sa plec fara sa va fi oferit ocazia de a manca asa ceva (mai ales ca in Bucuresti nu mai exista nici un loc in care sa se gaseasca de cumparat). Reteta originala a aparut din nevoia brutarilor francezi de a refolosi croissantele nevandute (de altfel, produsul final e chiar mai gustos atunci cand se folosesc croissante vechi de o zi in loc de cele proaspete). Se inmoaie tot croissantul intr-un sirop de zahar, se umple cu crema facuta din migdale, zahar si unt (in cazul retetei mele, eu pun si marzipan), se presara migdale deasupra si se baga la cuptor. Ce iese este greu de descris si inimaginabil de bun.
Fursecul 30, daca nu v-ati dat deja seama, are o tenta franceza. Primul indiciu este poza de mai jos; imaginea reprezinta centrul unui oras romanesc, municipiu resedinta de judet. Odata ce ati descoperit despre ce oras este vorba, trimiteti un mail (continutul nu conteaza) la orasuleste******@gmail.com (unde ****** este numele orasului cautat), apoi veti primi drept raspuns, tot pe mail, indiciul 2 (ocazie cu care veti afla si conexiunea cu Franta a orasului respectiv). Bafta si atentie: nu e ultimul Fursec - va exista si F31.
LATER EDIT: Termenul limita este maine seara, ora 21:00. Vor fi zece castigatori, alesi nu in functie de rapiditate, ci in functie de cat de inspirat vor face pozele.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Fursecul rapid

Aseara am avut o sedinta foto pentru o revista si am facut Chocolate Crinkles. La final le-am oferit fursecurile proaspat gatite, dar echipa a fost atat de draguta incat doar sa guste cateva, lasand restul de fursecuri pentru a fi oferite azi pe blog, intr-o actiune-fulger. Asadar: cine nu a castigat F28 sau, dimpotriva, a castigat si mai vrea, sa-mi scrie repede de tot un mail (continutul nu conteaza) la furseculrapid@gmail.com - primele cinci mail-uri si-au asigurat o portie de Chocolate Crinkles.
Fursecul 30 - maine.

joi, 15 ianuarie 2009

Indicii 2.0 si eco-font-ul

La livrarea Fursecului 28 am avut o surpriza: Alina, una din castigatoarele F28 si cea careia ii datoram crearea grupului de fani ai Fursecului Mecanic pe facebook, s-a gandit ca n-o sa fie prea simplu sa ajung la casa in care locuieste, asa ca - in stilul cautarii de Fursecuri - a pus, din soseaua principala pana in fata casei, indicii pe stalpi cu logo-ul Fursecului Mecanic si o sageata care indica directia catre destinatie. Foarte dragut gestul, ca sa nu mai spun ca in felul asta am gasit adresa ultra-usor.
Si pentru ca tot a venit vorba despre indicii: am aflat saptamana asta ca niste domni olandezi, de la o firma numita
Spranq, au inventat primul font ecologic din lume, bazat pe cunoscutul font Verdana. Eco-font-ul se cheama Spranq, la fel ca firma care l-a descoperit, si contine gaurele in fiecare litera. Folosind font-ul in cauza (download-ul e gratuit), imprimanta va consuma cu 20% mai putin toner/cerneala, asa ca urmatoarele indicii, pe care le voi pune in oras in weekend, vor fi tiparite cu Spranq.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Fursecul 29, suplimentat

Am anuntat azi-noapte la comentarii si ma tin de cuvant: am suplimentat cu trei pachetele de praline premiile de la Fursecul 29, pentru ca v-ati straduit sa cautati indiciile si azi-noapte pana tarziu si azi-dimineata de la primele ore, in ciuda aparentei piste false scrise cu pixul pe unul din indicii si in ciuda frigului. Asa ca avem 13 castigatori, ei vor fi anuntati pe mail, ca de obicei. Felicitari celor 13, dar si celorlalti, care nu au reusit de data asta, dar care mai au o sansa la un Fursec. Sau, poate, doua sanse.
Cautarea indiciilor pentru Fursecul 29 a fost mai linistita fata de ultimele saptamani, fara jandarmi nesimtiti, fara sacose negre misterioase care sa apara si dispara si fara caini vagabonzi suparati. Pentru ca stiu ca va place, citez dintr-un mail, cel al castigatorilor locului 9:

"Da, era sa renuntam la vanatoarea de fursecuri. De fapt, am si renuntat. A fost incredibil. Pai da, ca de dimineata, cam pe la ora 10 noi descifram frumusel textul de pe Eminescu si ciocolata si cand am vazut ca dupa 6 incepe goana... ne-am relaxat. Ne-am relaxat pana am uitat, adica ne-am cufundat in triiiaba si cand ne-am dezmeticit era ora 7 si juma. Propunem sa ne intalnim la Unirii, la jumatatea drumul de unde ne aflam amandoi, fiind aproape totusi de al doilea indiciu. Dar nemancati, fara aparat foto, si fara basma! Un pic mai sus de Gregory, de la Unirii, trecem pe langa Maria si prietenul ei (Filip?) si ne inneguram . Ah! Vin de acolo, si mai sint si cu alti prieteni... Se poate sa ajungem prea tarziu. Ce avans au si poate mai sint si altii!
Marim pasul si ajungem pe Cpt. Preotescu si se vad cele 2 capete de la Ipotesti. Bon, incepem sa amusinam. Vad cabinele de telefon si ii spun lui Ch ca sigur indiciul se afla intr-una din cabine, pen'ca are o "slabiciune" pentu cabine telefonice (se poate observa si in F28). Ma uit la cea din stanga, Ch la cea din dreapta. Nimic. Continuam. Amusinam ce amusinam pana ce ne amusina pe noi 2 caini. Iar ei. Cainii. Tot cainii. De vis a vis de al doilea capat al Ipotestiului iese un caine dintr-o curte, deschizand poarta cu botul, si vine direct spre mine (eu strig "Ch? ... Ch!"). Zic sa ne intoarcem. Dau un pas doi in spate. Dupa el, un altul, deschizand tot cu botul poarta, dar iese schiopatand si dand din coada (Ch deja este langa mine si ma linisteste). Ei, da, m-am linistit, caci dupa cum am vazut si cainii sint brasoveni: simpatici, prietenosi si blanzi. Daca e asa, atunci sa cautam impreuna. Am cautat si am cautat. Si ne-am dus in susul si in josul capitanului (desi spuneam intr-una, dar scria vis a vis, si asta poate sa insemne un singur lucru: vis a vis). Am luat-o si pe Ipotesti - mereu cu ochii la panda sa nu care cumva sa iasa un caine mai putin prietenos. Mai, sintem noi atat de aiuriti si nu stim noi unde este casa memoriala a lui Eminescu?" ne ziceam unul altuia. Dar ni s-a confirmat prin prezenta a doua persoane. Au aparut inca 2 concurenti (o doamna si un domn). Susoteau, spuneau, se uitau, zambeau si ne fastaceam cu totii. Iar am luat-o in sus pe capitan. Nimic. Nimic. Nimic. Cand ne intoarcem, din nou, inspre Ipotesti ii vedem pe cei 2 venind cu pasul mai alert, radiind. S-au urcat in masina si gata. Am ramas singuri si intrigati. In cele din urma Ch a gasit indiciul in cabina telefonica, cabina pe care o mai scrutase si cu 20 de minute inainte. Deh! Bine ca l-a gasit, si deci si-a luat revansa. Un indiciu super usor. Imi suna cunoscut numele strazii. Simt ca mai fusesem prin zona. Dau un telefon. Si asa este, piata Cosbuc, Cinematograful Uranus etc.
Dar pe strada Alba se intampla ceva bizar. NU gasim sub nici o forma indiciul. Renuntam. Ch e iritat, ii este frig, eu sint extrem de obosita (brusc!), mi-e foame, ma durea foarte tare capul si imi era foarte frig inca de la cpt. Preotescu. Zona e dubioasa, seara o face si mai spooky, caini latra de nu stiu unde, ceata geroasa ce ti se inclesta pe tibii si iti cuprindea orbitele ochilor, grupuri de baieti de cartier trec cantand ceva ce suna a manele turcesti sau arabesti. Dubios rau! Doar luna. Luna ca-n povesti. Sau poate ca-n visul lui Bunuel (luna despicata de niste nori subtiri). Si cand ma gandesc ca dupa ce am facut 2 pasi pe strada Alba, Ch imi spune "uite inca 2 vanatori, indiciul pare sa fie acolo ca stau si se uita la ceva" - de fapt, erau 2 persoane luandu-si la revedere si apoi s-au despartit, fata intrand in curtea casei. ;)) Am strabatut strada de 5 ori. Nimic. Gata, mergem acasa. Sintem nesuferiti amandoi (unul mai mult decat celalat ;)) ), sigur au ajuns la final deja 10 persoane. Dar totusi, cei 2 concurenti, pe care i-am intalnit la Ipotesti, si pe care i-am vazut, inca o data, plecand din strada Alba tocmai cand intram noi pareau increzatori si fericiti asa cum numai un vanator de indicii si de fursecuri poate sa fie - in momentul in care a deslusit inca un indiciu. Inseamna ca ei l-au gasit. Bine, plecam, mergem acasa. Ma mai uit pe cate un stalp ca sa nu simt prea tare ca renunt. Si ta-dam! Uite-l! Ne inveselim, ne uitam un pic cam bizar la ce scrie cu pixul, avem diverse ipoteze ... ma rog, nu prea il luam "pixul" in seama ca nu era terminata fraza si... Si oricum plecam acasa. Ajungem la Kogalniceanu in statie. Sa luam 85. (Am uitat sa precizez ca am fost pe jos, tot drumul, nu tu masina, nu tu autobuz sau tramvai). Ch se razgandeste brusc si zice sa mergem totusi la un net sa vedem de parc, de aviator, de pianist. Spusesem Dan Grigore, da cine sa stie ca tatane'su o fost aviator. Mergem la net si ... maaaiii, dar daca ne spuneai ca parcul este acolo un Calinescu sta cu gura deschisa de mirat ce este datorita pretului de la rosii din hala Dorobanti, crede-ne ca am fi stiut unde sa mergem fara de preget. (In hala Dorobanti, rosiile costau enorm de mult, pretul era triplu fata de cel practicat in mod normal, si ne amuzam trecand pe langa parc ca pana si Calinescu este intrigat si stupefiat de cat costa rosiile in cartier ;)) ). In cate nopti de vara nu am stat in parcul ala... Vaai! La cinci minute de parc am stat noi. Vad ca iti place mult zona asta. Ca si acum 4 fursecuri ai plasat un indiciu in zona (parcul Brancusi). Bon, vazand unde este indiciul decidem ca e de datoria noastra sa mergem, ca nu este o simpla locatie... Decidem, de asemenea sa luam intai masina, ca oricum ar trebui sa schimbam 2 mijloace de transport. Era ora 22. Ajungem la Iulia Hasdeu si dam sa luam masina. Dar unde e masina? Ia-o de unde nu-i! Intram un pic in panica (nu ne era de furt, ci de ridicat; in toamna am parcat cam aiurea si neneii ne-au ridicat masina si au dus-o la afumati unde a stat 3 zile), Ch nu mai stie unde a parcat. Eu deja renunt, din nou, la fursec. Dar iata ca apare ca o minune ;)), murdara, acoperita de zapada si gheata combinata cu noroi, masinuta. De nerecunoscut. Ne revenim si noi. Plecam. Oprim langa parc. Pe acolo se mai "plimbau" inca 2 pofticiosi. Am crezut ca sint eternii 2 concurenti. dar nu, Sint altii. Tot o ea si un el, dar mai tineri. Ca un facut, si eu si Ch, dupa ce ne dam jos din masina, ne indreptam spre acelasi loc, spre acelasi generator sau ce-o fi ala, si gasim indiciul. Zambaccian, la unison. Multumim. Simpatic jocul de cuvinte atat cu muzeul si strada, cat si "esti aproape de". De aici in colo nu s-a mai intamplat mare lucru. A, singura chestiune simpatica a fost cea cu gardianu'. Ce nu am scris in comentariu a fost ca el ne-a zis ca au trecut 20 de persoane pe acolo. 20??!! Da, 20 de persoane. Doream nespus de mult sa exagereze, iar cand ne-ai scris ca sintem pe locul 9 am rasuflat usurati.
HoreeeY! Ne indulcim cu bun-bun de la fursec!