Saptamana 16: Despachetez, impachetez

Zile agitate, motivul principal pentru care n-am reusit sa mai pun update-ul saptamanal promis. In ultima perioada, am ajuns de la ambalajul simplu, pe care il foloseam initial (cookies in cutie de carton, inveliti suplimentar intr-o hartie de pergament) la unul avansat, care sa permita livrarea lor nu doar in Berlin, ci si in restul Germaniei - si, eventual, in restul Europei... ;)
Am experimentat cu diferite variante, de la plicuri lucioase cu holograme pana la cutii sobre din carton tare. Am cerut mostre in stanga si in dreapta, astfel incat in fiecare zi venea postasul cu cel putin o cutie din care trebuiau despachetate tot felul de solutii demente de ambalare (in cel mai bun sens al cuvantului), dar putin pretabile la transportul unor lucruri relativ fragile cum sunt fursecurile.
Acum, cookies sunt ambalati individual, fiecare cu punguta lui transparenta si lucioasa, inchiderea e autoadeziva si marcata de o eticheta rotunda, pe care sunt trecute, printre altele, tipul cookie-ului, data si ora la care a fost copt. Am trimis deja in cateva orase germane in afara Berlinului si au ajuns destul de bine, doar cam un cookie din zece s-a rupt pe drum (dar fiind in punga, nu s-a imprastiat in cutie). Pana acum am avut (pe langa nemti) clienti irlandezi, americani, englezi si romani. Toti in Germania. Numai reactii bune; n-are rost sa insist, pentru ca stiti cu totii despre ce e vorba si n-are rost sa va fac sa poftiti fara a va putea oferi o solutie. Inca.
O sa trimit de curiozitate un pachet de proba si in Romania, sa vedem in cat timp si in ce conditii ajunge. Daca ajunge repede si nu se dezintegreaza pe drum (am primit, cand eram in tara, si plicuri care fusesera calcate in picioare, judecand dupa urmele de pantof de pe ele), poate facem Fursecul 33 cu cautare de indicii in Bucuresti, dar premierea prin posta (avand in vedere ca nu am reusit sa vin in tara in mai, cum sperasem, si pana in septembrie sunt slabe sanse).
Toata saptamana am avut, in fiecare zi, sesiuni de degustare de cookies la o cafenea de la care imi cumpar zilnic cafeaua, parte a lantului berlinez de cafenele Einstein. Am marcat astfel intrarea in zona de retail, pentru ca incepand cu iulie se vor putea gasi creatiile I Am Cookie de cumparat la cafeneaua in cauza. Cu putin noroc, vor urma si alte locatii in Berlin, pentru ca ar fi pacat ca toti clientii de cafenele si magazine de delicatese sa ramana cu impresia ca ce cumpara ei acum acolo sunt cookies. Fiindca nu sunt.
Mai am o cerere de cookies si din partea a doua magazine de alimente americane din sudul Germaniei, dintre care unul e la München, oras pe care il iubesc foarte mult si in care mi-ar face cu atat mai mare placere sa pot livra cookies.
Sa vedem cum merge - va tin la curent.

Saptamana 15: Doritori romani de fursecuri la Berlin, Salvare neasteptata in miez de noapte si, evident, Cautatorii oaselor de albina

Incep cu partea de salvare, ca sa nu credeti ca s-a intamplat ceva grav. Dimpotriva, a fost foarte distractiv: joi noapte, ora 1:30, eu in gara, incercand sa ies din parcare cu masina. In masina - inchiriata - se afla un card de parcare valabil permanent, pe care bariera de la iesire deodata nu l-a mai placut. Merg la alta iesire, la fel. Sun la hotline-ul de la Sixt, unde mi se spune ca n-au idee care sa fie problema, la ora aia nu mai e nimeni la ei la ghiseu in gara, asa ca ma roaga sa cumpar eu un tichet de parcare obisnuit (respectiv sa sustin ca am avut un tichet si l-am pierdut), adica sa dau 20 de Euro, dupa care sa trec intr-una din zilele viitoare pe la orice birou Sixt si sa-mi recuperez banii. Ma duc, destul de nemultumit de solutia oferita, spre automatul de tichete si, pe drum, vad ca ma urmareste, discret, unul din angajatii garii, responsabil cu parcarea (judecand dupa vesta reflectorizanta inscriptionata). Probabil ca vazuse pe monitoare faptul ca cineva tot da ture prin parcare, incercand sa iasa pe la mai multe bariere, apoi incercand sa simuleze o intrare in parcare, fara masina (ca sa obtin un tichet 'normal', m-am gandit ca poate-poate) - oricum, un comportament care si mie mi-ar fi atras atentia. Pe drum spre automat sun de pe mobil unde trebuia sa ajung si, pe romaneste, explic ca o sa mai intarzii putin, pentru ca s-a intamplat ce s-a intamplat. Angajatul-precaut se opreste la cativa metri de mine, asteapta sa termin de vorbit la mobil, dupa care ma intreaba intr-o romana perfecta: "Da' ce s-a intamplat? Pot sa va ajut?" Asa ca salvarea (omul a reprogramat cardul din masina, n-a mai fost nevoie sa cumpar nimic) a venit sub forma unui roman, stabilit la Berlin imediat dupa revolutie si care lucreaza noptile la biroul de management al parcarii din gara.
Alta intamplare placuta: am primit, pe mail, o cerere de fursecuri. Nimic nou pana aici. Dar cererea vine de la cineva din Romania, care urmeaza sa viziteze Berlinul si care m-a intrebat daca pot sa-i livrez cookies intr-un parc, la picnic. Sigur ca da! ;)
Imi pare rau ca n-am fost vineri seara la Bucuresti, la concertul Kraftwerk. Am vazut cateva inregistrari pe youtube si se pare ca publicul a fost absolut senzational. Cine ar fi crezut ca vom avea vreodata asemenea bafta, sa vina Kraftwerk la Bucuresti? Eu unul, nu.
Ati aflat, poate, din presa, ca berlinezii sunt agasati de prezenta spalatorilor de parbrize de etnie r(r)oma (sau tigani, cum le spune toata lumea cu exceptia presei). Cersitul agresiv e interzis aici. Cersitul non-agresiv e permis. Adica: spalatorul neamt sau turc sau polonez te intreaba daca vrei sa-ti spele geamul. Nu vrei, te lasa in pace. Romanii (pentru ca ziarele scriu "spalatorii romani" mai des decat "spalatorii romi"), exact ca la Bucuresti, iti stropesc geamul in ciuda, intind mana si nu mai pleaca de langa masina, se smiorcaie, manjesc luneta s.a.m.d. Seful Politiei berlineze a declarat ca s-a saturat si ca, daca ar putea, i-ar trimite pe toti acasa. De cand cu UE, insa, nu prea mai exista posibilitatea asta, legal. Asa ca oficialii berlinezi au gasit o varianta: le-au oferit romilor 250 de Euro de cap, punandu-i sa semneze un act cum ca nu se mai intorc in Berlin. Rezultatul cred ca il intuiti deja: au luat banii, s-au facut ca pleaca, dupa o zi spalau din nou parbrize. (Imi povestea cineva de curand ca aici nici la restaurante nu prea mai e corect sa scrie in meniu "snitel tiganesc", dar inca nu s-a gasit o varianta care sa sune apetisant. "Snitel rrom" nu cred ca ar cumpara prea multa lume.)
Si, in fine, pentru ca au trecut deja patru luni de cand am plecat din tara, ma simt obligat sa va ofer (placere infantila de blogger) cele mai recente cautari cu care oamenii au ajuns aici pe blog, la Fursecul Mecanic:
- poze cu metrouri noi
- poze cu maili
- poze cu nu mai bun
- vreau sa vad ceva despre albine
- alune in vis
- alte glasuri alte incaperi ati inteles
- aura are alune
- calmant la traseu cu politia
- cand incerc sa pornesc se intoarce in sens invers (acum inteleg de ce era nevoie de calmant)
- ce caine imi trebuie pentru trufe
- cereale ne'squs
- cine a inventat vantul si de ce
- codul muncii mersul la wc
- cum aflu daca am cookies
- cum se scoate pixul din telefonul sony ericsson p990i
- poze cand sa coborat domnul pe pamant
- poze cu copi de 18 nai
- placerea de a cunoaste
- partea urata a parisuluo (cred ca intreaba un spalator de parbrize)
- jocuri cu dezghetat vagoane
- devin mai creig
- eliza-nu meriti de descarcat
- daca gresesti nu ai nici o scuza dar altfel nu ai fi om ai fi un robot perfect
- va multumesc pentru tot
- unde sa gasesc trufe in ce oras pe ce strada
- gura insingerata nocturna (cred ca e efectul cupcake-urilor pe care le-am oferit de Halloween anul trecut)
- si, evident, intrebarea fara moarte: "albina are oase?", cautata de peste 150 de ori, acest oldie but goldie al blog-ului meu.

Pe curand!

Saptamana 14: Stor(e)ul deschis. Cu energie!

Imi place vremea innorata, chiar ploioasa. Nu sunt deloc amator de soare si caldura. Cu toate astea, am remarcat ca soarele, in orasele mai putin poluate ale Europei, e complet altfel decat acasa la Bucuresti. Aici la Berlin are o intensitate aparte, face priza buna cu aerul curat, te invaluie placut pana tarziu (si asta spun eu, omul caruia ii place sa doarma pana catre pranz, cu storurile trase). Il simti, prietenos, printre storuri.
(Asta a fost - recunosc - cea mai lame modalitate de pana acum de a introduce post-ul saptamanii despre online store-ul meu de la Berlin: store / stor, v-ati prins. Jenant.)
Oricum, jocuri de cuvinte incoace sau incolo, l-am inaugurat ieri. N-a fost sa fie pe 28 mai, cand Fursecul Mecanic a implinit 1 an de existenta, dar nici data de 2 iunie nu pot sa spun ca ma deranjeaza. I Am Cookie Online Store e cea mai distractiva chestie care mi-a venit in minte de la Fursecul Mecanic incoace (bine, ar mai fi cateva, precum: vizitarea Asiei in intregime in viitorul apropiat, inscrierea la licenta de pilotaj si alte cateva idei, la care imi face din ce in ce mai mare placere sa ma gandesc) si ma bucur ca am ajuns sa o pun in practica la Berlin. Zilele astea iau ultimele aprobari care imi trebuie pentru a-mi putea face fursecurile in cel mai legal mod cu putinta. Bucataria profesionala e deja inchiriata, carnet de sanatate am - dupa cum stiti -, mai trebuie doar sa fac firma propriu-zisa, ceea ce se va intampla in cursul zilei de maine. Asta e si motivul pentru care, momentan, fursecurile din online store sunt gratis - le fac cadou berlinezilor care intra pe site, pentru ca in primul rand e in ton cu blog-ul si in felul asta nici nu supar pe nimeni, nefiind un act de comert. Primii "clienti" s-au inscris deja, maine isi vor primi cookies pe care i-au ales.Zilele trecute am facut primul strudel cu mere din viata mea. Iarna trecuta mai experimentasem cu diversi hibrizi de strudele (printre altele, am facut Stollenstrudel pentru Centrul Ceh din Bucuresti), dar nici unul nu era cu aluat de strudel traditional. Acum m-a inspirat faptul ca un patron berlinez de cafenea mi-a spus ca nu intelege de ce in ultima vreme vin foarte multi turisti care cer "Apfelstrudel, Apfelstrudel". Asa ca m-am apucat sa-l fac si (n-o spun eu, ci domnul sus-citat si cativa prieteni de-ai mei, carora le-am dat sa guste) a iesit foarte bun. De altfel, pe Twitter am pus si o poza, ca parca era pacat sa nu ramana pentru posteritate. ;) Recunosc, cu modestie: mi-a iesit din prima, inclusiv momentul intinderii aluatului intre maini, pana la subtirimea perfecta.
Ii mai sochez pe nemti in curand cu ceva: socata, facuta dupa reteta traditionala romaneasca. Aici exista Bionade, o limonada bio foarte buna, cu gust de soc. Dar n-am baut inca nicaieri in lume socata, asa cum se facea in copilaria noastra, asa ca am cules soc si l-am pus, de proba, sa vedem ce iese (si socata e un first pentru mine). Daca iese bine, o sa o ofer alaturi de cookies, ca sa mai distrag putin atentia de la stirea cu biserica ocupata. O sa le explic tuturor ca e naturala 100%, e gustoasa si energizanta prin prospetime.
A propos energizant: Provider-ul de energie Vattenfall a instalat, pe trotuar, prima statie publica de incarcare a automobilelor electrice (Vattenfall sunt partenerii MINI pentru MINI E, despre care v-am mai povestit). Vii cu card-ul special, se deschide compartimentul, scoti cablul, pui masina la incarcat, pui cablul la loc, se scade curentul automat de pe card. As fi vrut sa ma fi putut califica pentru unul din MINI-urile electrice, dar n-a fost sa fie, pentru ca se cerea garaj (n-am) cu priza sau locuinta la parter (stau la et. 2). Iar celalalt proiect de masini electrice desfasurat tot in Berlin, cu Smart-uri, nu e deloc accesibil publicului, masinile fiind destinate momentan doar partenerilor comerciali ai Mercedes-Benz.
Va tin la curent cu mersul lucrurilor, ne auzim peste cateva zile!