Prima saptamana: Sosirea la Berlin. Mancare bio, un smart aproape gratis.

Am avut mici neplaceri pe drum*, dar intr-un final am ajuns cu bine in Germania. Berlinul e o nebunie - stiu ca ati mai auzit asta de la multa lume, dar nu poate fi descris mai bine de atat. Cel mai non-german oras german, singurul oras nemtesc viu la orice ora din zi si din noapte (si asta nu in sensul latin, de fiesta, ci in sensul unei miscari continue, nederanjante si linistitoare, mai ales pentru cineva ca mine, care se trezea in mijlocul gazelor de esapament si al infinitelor claxoane bucurestene), orasul ideal pentru orice persoana dezghetata. Am noroc sa stau intr-o cladire veche si frumoasa din Mitte, in centrul centrului, in cartierul evreiesc. La nici 200 de metri sunt trei localuri senzationale unul langa altul: Gorilla, un local vegetarian in care se gatesc proaspat 4 tipuri de supe pe zi si 2-3 feluri principale, pe langa salate si sandwich-uri (absolut toate produsele sunt de origine controlata, adica bio, cum se spune aici), Fresh 'N' Friends, un non-stop numai cu produse bio, de la faina si cartofi pana la salate gata preparate si orez cu lapte si dulceata si Spot, un local nou despre care nu stiu nimic in afara de cateva desene-teaser lipite pe geamuri, ca sa nu vezi inauntru, si care se deschide poimaine. Fiind o persoana nocturna, sunt evident in fiecare noapte la cumparaturi, nu neparat pentru ca n-as putea sa iau o data pentru mai multe zile, ci pentru ca imi face asemenea placere fiecare mers la magazine. Le-am spus ca m-am mutat in zona - "Extraordinar! Ne bucuram foarte mult! Fiecare a zecea cafea e din partea casei." Au vazut ca am luat doua zile la rand supa-crema de dovleac, a treia zi mi-au spus ca ar vrea sa-mi propuna felul zilei, ca sa nu ma plictisesc de supa. Si tot asa mai departe.

Cel mai bun mijloc de a te misca prin Berlin, atunci cand nu vrei sa mergi cu transportul in comun (care e impecabil), este sa te inscrii la una din firmele care fac car-sharing, cum ar fi Sixt (mai sunt si altii, dar ei sunt cunoscuti pentru rent-a-car de ani de zile, spre deosebire de ceilalti, si am avut intotdeauna experiente placute). Cum functioneaza treaba? La inscriere ti se lipeste pe permisul de conducere un chip electronic. Online iti rezervi masina cu cel putin o ora inainte sa o iei, te duci la ora stabilita direct in parcare, masina se descuie cu ajutorul chip-ului de pe permis, inauntru gasesti cheile si o cartela cu care poti sa pui benzina gratis. La final, lasi cheile inauntru, incui tot cu chip-ul si pleci acasa. Singurele costuri sunt 0.20 Euro / km si cca. 1-1.5 Euro / ora. In felul asta, daca vrei sa mergi seara la cinema, asa cum am facut eu mai devreme, iti iei un smart, mergi sa zicem 10 km dus-intors, il tii 3 ore si platesti pentru asta 5 Euro. Cu metroul te-ar fi costat (2 persoane) mai mult. Nu ai treaba cu nici un ghiseu, nu vezi pe nimeni, nu semnezi de predare-primire, nu trebuie sa bagi benzina, iar costurile de mai sus se scad automat de pe card.
Salutari de la Berlin, ne vedem aici cu urmatorul update peste fix o saptamana.
*ca sa nu intru aici in detalii, am povestit pe mail celor care mi-au scris

Eu sunt Fursecul. Va multumesc, am plecat.

Cand o sa cititi post-ul asta, eu o sa fiu deja in drum spre Berlin. Am vrut initial sa fac o lista a oamenilor cu care am intrat in contact in ultimele noua luni, respectiv de cand am lansat Fursecul Mecanic, si carora aveam motive sa le multumesc. Apoi mi-am dat seama ca lista ar fi prea lunga pentru a fi publicata pe blog, asa ca multumirile pleaca de la mine catre voi sub forma unui mare nor (un nor 2.0, in mod cert), in care se regasesc:
- cei care au scris pe blog-urile lor despre proiect,
- cei care au adaugat widget-ul in sidebar-urile proprii,
- cei care mi-au trimis motivatii,
- cei care au cautat indicii prin oras indiferent de vreme, pe ploaie, ninsoare, grade minus, printre caini agresivi, pisici insistente, jandarmi ultra-zelosi, paznici de metrou in civil si pensionari curiosi,
- cei care au scris si difuzat in presa electronica si in mediile clasice despre proiectul Fursecul Mecanic,
- cei care au facut cadou, la randul lor, parte din fursecurile primite, pentru a raspandi ideea proiectului,
- cei care au contribuit la blog cu produse, cu bani, cu timpul lor liber si cu buna dispozitie nelimitata (si aici trebuie sa recunosc ca am uitat sa multumesc in ultima perioada pentru vinurile excelente Alinei si lui Paul, Ruxandrei si lui Ciprian, pentru cutia-surpriza plina de ceaiuri fine frumos ambalate Alinei, pentru sosul de merisor Irinei; si in mod cert nu-mi aduc acum aminte de toate cadourile recente)
- cei care m-au gazduit in bucataria lor in repetate randuri, Adina si Bruno,
- cei care au crezut in proiect de la bun inceput si, nu in ultimul rand,
- cei care n-au crezut in proiect.

Voua va datorez tot ce este astazi, la doar trei sferturi de an de la primul post, Fursecul Mecanic. Va multumesc pentru tot, a fost o placere.

Urmeaza sa ne vedem aici pe blog cu update-uri de la Berlin si, o data la cateva luni, cu cate o editie speciala in Bucuresti.

Va astept cu mare placere si pe blog-ul german, care o sa inceapa peste cateva zile. Va aduceti, poate, aminte de primul post de pe blog. Se chema "Salut! Eu sunt Fursecul Mecanic." Incepand cu 28 mai 2008, lumea mi-a spus mai rar Dan si cel mai des "Fursecul". Asa ca faptul ca eu sunt Fursecul sta la baza numelui noului blog, cel pentru Berlin (si nu numai): www.IAmCookie.com
Pe curand!

Cuvinte-cheie (sau: Albina are oase?)

Sunt geniale pentru ca nu au nici cea mai vaga legatura cu Fursecul Mecanic - diversi utilizatori au ajuns aici pe blog datorita rezultatelor obtinute in urma introducerii a tot felul de cuvinte-cheie in Google si in alte motoare de cautare. Iata-le pe cele mai interesante care au condus oamenii catre Fursecul Mecanic, de la inaugurarea blog-ului pana astazi, redate exact asa cum au fost scrise:

vreau sa vorbesc cu lara croft

vreau sa vad ceva despre albine (veti observa ca tema albinelor tot revine, de-a lungul lunilor, in cautari)

vind stanta atom

titluri de poezii in care personajul principal sa fie albina

salut ce mai faci?astept sa mi scrii

reteta dieta astronaut

repeta m la inceput, la mijloc, la sfarsit

poze gratis cu kaka (am aflat ulterior ca este vorba despre un fotbalist)

poze fascinante cu bucati de ciocolata

poze cu kaka si sotia lui (cum altfel?)

as dori o adresa sau o lista cum pot sa-mi scriu diferite idei

albina are oase?

castigatori refistei glamur

ce fac albinele iarna

ce inseamna intoxicatie cu ciocolata?

ce sa facem ca e frig

sunt bizar la un produs feminin din casa pe care il duci in concediu

Fursecul si Front News

In cadrul publicatiei online Front News, la partea de blog-uri, numita Front Blogs, este un interviu cu Fursecul Mecanic, proaspat publicat. Il puteti citi dand click aici. Multumesc autoarei, Oana Scarlet.

Fursecul si GoodFood

Good Food, revista care "te face sa gatesti din placere" (scoasa de BBC), are incepand cu editia din februarie o rubrica noua. Ea se cheama "Bucatari din placere" si o sa prezinte in fiecare luna cate un om care nu e profesionist in domeniu, dar gateste din placere - de aici si titlul. ;)
Rubrica este inagurata cu un articol despre Fursecul Mecanic si, in premiera absoluta, contine una din retetele mele. De-a lungul timpului, doua retete mi-au fost solicitate intens: F1, Chocolate Chip Cookies si F28, Chocolate Crinkles. Stiti bine ca nu public niciodata retetele, dar cei de la Good Food au fost extrem de simpatici cand mi-au povestit despre intentiile lor, asa ca am facut o exceptie. Mergeti si cumparati revista si cititi pe trei pagini despre Chocolate Crinkles si Fursecul Mecanic.
Multumesc foarte mult Irinei Florea pentru articol.

Fursecul 31, final sub pamant

Ar fi trebuit, de fapt, sa scriu "la pamant", daca ar fi fost sa judec dupa dispozitia catorva dintre participantii-cautatori de indicii, care au avut de-a face cu anumite organe de ordine ale transportului nostru subteran. Era evident ca ultimul indiciu va fi dificil de gasit, avand in vedere ca nici celelalte, din cursul saptamanii, nu s-au lasat mai prejos. Fursecul 31 a fost nu doar ultimul Fursec saptamanal, ci si cel mai palpitant de pana acum: ploaie zilnica, un indiciu a cazut (a fost dezlipit?) din singura cabina telefonica din Bucuresti alimentata cu energie solara, un alt indiciu, plasat pe spatele unui semn anost de circulatie, a disparut in cateva ore cu tot cu semnul din tabla, l-am relipit pe un stalp obisnuit, peste care cineva de la RATB a lipit apoi la o zi diferenta un anunt cum ca s-a desfiintat o statie care fusese acolo (nu "capatul cochet" cautat in indicii, el e desfiintat de niste luni bune) si, in fine, indiciile mici si discrete din metrou, unde paznicii - am aflat cu ocazia asta - circula si in civil, pentru a preintampina vandalizarea vagoanelor, si se adreseaza oamenilor cu "aloooo!". Intr-adevar, cu totii aratam ca pregatiti de vandalizare, e clar. Sunt convins ca, in afara aparatelor foto, aveati la voi si spray-uri cu vopsea. Recunoasteti!
In orice caz, le multumesc tuturor celor care au participat; multi au ramas la al doilea indiciu, altii au renuntat de la vechea statie de tramvai de pe Stefan cel Mare, dar sunt surprinzator de multi si cei care au ajuns pana la final. La un moment dat, se pare ca garniturile de metrou in care se puteau gasi indiciile au fost retrase, asa ca toti cei care au ajuns pana la metrou, in cautarea indiciului final, sunt declarati castigatori. Ei merita toate felicitarile, pentru ca printre ei sunt si studenti in sesiune in perioada asta si, cu toate astea, si-au dedicat zile intregi cautarii de indicii. Castigatorii au fost deja anuntati pe mail; conform traditiei, urmeaza poze si povesti:

"Povestea merituoasa il are drept personaj principal pe un domn, un civil cum ii placea lui sa-si spuna. Un civil la metrou. Pe noua linie deschisa calatorilor din Bucuresti. Spre Policolor. Tinand cont ca de la Grigorescu pana la Linia de centura sint doar 3 statii, si ca metroul circula doar pe o singura linie, nu e greu de imaginat ca de fapt sint 2 maxim 3 metrouri care se flendura înainte si inapoi spre "deliciul" metrorexului. Bon. Stim ce cautam. Un fursec tintuit. Dar ce nu stim noi inca este ca in acele 6 vagoane ale metroului se tot flendura impreuna si odata cu metroul niste ... civili.
Sa o iau altfel. Ne-am urcat la Grigorescu spre Policolor. Cand am realizat ca sint vagoane din cele vechi, ca nu poti trece dintr-un vagon intr-altul ne-am zis ca asta este nebunie curata, ca cine stie cate ture o sa facem asa, mutandu-ne in fiecare statie in alt compartiment. Ei asta este! Am coborat la prima cu gandul sa ... ceva. Sa aplicam o strategie. Strategia a fost sa ramanem pe peron. Sa luam urmatorul metrou si sa mergem pana la capat (adica inapoi in grigorescu) ca sigur sta acolo mai mult si putem verifica mai multe compartimente. Metroul se intoarce dupa 5 minute pe acelasi peron, in sens invers. De data asta ne urcam fiecare in cate un vagon. Eu aveam telefonul cu care puteam face foto, iar Ch aparatul foto. Cat e statia de lunga ma plimb dintr-un capat in altul, ca la plimbare, ca pe bulevard, ca si cum n-as fi fost intr-un metrou. Uitandu-ma, fireste, dupa fursecul tintuit. In celalalt compartiment erau doi neni. Doar ei doi. Se uitau inspre mine, vorbeau, desi nu vroiau sa para a fi impreuna. Cobor in statia de la grigorescu. Ch coboara si el la distanta de doua compartimente si, ca o diversiune, se indreapta spre iesire, eu ramanand pe peron sub privirile suspicioase ale civililor. Eu la randu-mi privindu-i cu suspiciune. (Ce se tot uita astia la mine? Ce nu-i conform? De ce sint atatia ... neni care nu par a pleca acasa?) In cele din urma vine si Ch si incercam sa profitam de faptul ca metroul sta cateva minute. Ne uitam in doua vagoane si in al treilea observ indiciul. Fericita ii spun lui Ch sa scoata aparatul si ma indrept sa-l pozez cu telefonul mobil. Nici bine nu imi indrept telefonul spre semn ca aud o voce spunand "nu e voie sa se faca poze!" Ch: "de ce?" Eu fac repede o poza si ma intorc si-l intreb pe respectivul "ce se intampla daca facem poza?" "Nu e voie!" Scoate o legitimatie in timp ce ne spunea "Sint civil. Sint civil din mai multe motive. Sintem mai multi. Sintem in tot metroul." "Dar care este problema cu pozele? Ce este asa secret in metroul asta de nu avem voie sa facem o fotografie la semnul asta?" moment in care ii arat semnul si Ch incepe sa-i explice, spre mirarea mea, ce-i cu patratelul ala alb pe geam. "Este un concurs si trebuie sa facem poza la imaginea aia. O singura poza, doar la semnul asta. Daca vreti, dupa ca facem poza va aratam apartul sa vedeti ca in cadru este doar semnul ala." "Nu avem voie sa lasam pe nimeni. Au aparut mai multe poze pe internet si apar discutii. Exista motive sa nu lasam sa se faca poze. Nicaieri. Nu sint numai eu civil." Realmente omu' marcase fursecul, marcase indiciul. Eu deja ma iritam cu atat civil si imi venea sa-i spun "Bai nene, mai las-o moale cu civil/ civili/ si mai multi civili".
Ne dam seama ca nu avem nici o sansa sa mai facem o poza. Eu incerc inca o smecherie, ma prefac ca vorbesc la telefon si incerc sa fac inca o poza. Nu iese nimic. Nu nimeresc. Ne dam jos la urmatoarea. Vine urmatorul metrou, in sens invers. Acum stiind ce si cum, observam toti civilii ;)) Ne urcam intr-un vagon in care nu par a fi civili oamenii ;) dar nici indiciu nu e. Un civil in celalalt compartiment se labartase pe 3 scaune si citea ziarul. Se plictisea saracu'. La statia urmatoare coboram si ne dam seama ca nu prea mai avem sanse sa facem o poza. Deja se uitau suspect baietii, civilii. Ma uit la poza "furata" i-o arat si lui Ch care, nestiind ca am facut-o, se bucura nespus si ne spunem ca una mai buna si adevarat ca asta nu se putea. Ne indreptam spre iesire, spre legatura cu Unirii."

"A fost o vanatoare foarte speciala pentru mine, am cunoscut 5 oameni (4 vanatori + 1 prieten de-al Sofiei, pe care am convins-o sa vina la vanatoarea asta). Am avut noroc cu Bianca si Florin, ei au vazut primul indiciu. Am cautat o vreme impreuna (ei si noi (noi = eu si Sofia)) apoi a vazut Bianca printr-o intamplare indiciul care noi stiam ca ar fi pe un stalp. A doua cautare am facut-o cu Oana, care a observat indiciul de pe spatele indicatorului din intersectia de langa Cafepedia. Am plecat inspre singurul muzeu de care stiam sa fie prin zona, am dat niste flash-uri dubioase cu o lanterna paznicului de acolo sa il intrebam daca muzeul a implinit recent 50 de ani si aflam ca da. Ne-a luat o vreme sa gasim indiciul respectiv, am dat o tura in jurul muzeului inainte sa trecem prin pasaj sa verificam si cealalta parte a strazii doar ca apoi sa aflam ca de fapt era foarte usor de gasit. Apoi a venit din nou unul din indiciile problema, cel din cabina telefonica. Aici tin minte foarte bine ca Oana a observat ca mai erau 2 persoane care cautau serios indiciul din cabina de peste drum, pentru ca apoi am zis sa ne grabim, sa nu il gaseasca ei inainte (asta era de fapt doar in mintea mea probabil) pentru ca am inceput sa fugim pe scari si mi-am scrantit putin piciorul. La cabina asteptam sa putem intra si noi sa verificam, stiam ca cei doi vorbisera cu tine si ai spus ca e mai greu de observat asa ca am verificat fiecare colt ca sa aflam cand am ajuns acasa ca de fapt fusese dezlipit (intentionat sau nu) inainte sa ajungem noi acolo. Acasa am vazut mesajul tau si am avut noroc cu poza cu Oana in cabina.

Pe Stefan cel Mare am ajuns chiar dupa un examen, pe la 10 jumate seara. Ploua iar, dar acum am mers cu Oana si Andra si am gasit cabinele foarte usor. Indiciul insa mie nu mi-a sarit in ochi, Oana l-a observat, am facut poza pentru cautarile ulterioare si apoi ne-am intors acasa.

Indiciul cu poza a fost probabil cel mai greu de pana acum. Stiu ca il intrebam mereu pe Filip daca l-a gasit si mereu raspunsul era acelasi. Am aflat sambata ca era vorba de statia lui 205 dar nu am putut merge din cauza examenului de duminica. Asa ca azi, impreuna cu Sofia si Teo, am luat masina si am mers pe Ion Ionescu de la Brad in cautarea locului cu pricina. Ne-am despartit sa acoperim o zona mai mare, Sofia a gasit indiciul aici. Am plecat apoi, tot cu masina, din fericire, sa cautam restul liniei de 205, fara sa stim cum exact se ajunge in capatul actual. Am ajuns printre altele pe ruta lui 112, la capatul lui 331 si intr-un final la capatul lui 205. Am cautat si pe aici o vreme, am cautat chiar si zona aia dubioasa de la lac, foarte intunecata, dar am stiut aproape sigur ca e in cabina aceea veche cand am vazut-o. Era un indiciu foarte foarte scurt ceea ce mi s-a parut ciudat. In orice caz, am aflat si ultima locatie si am luat metroul de la Aurel Vlaicu 5 statii pana la Unirii + 4 statii pana la Nicolae Grigorescu ca apoi sa ne intalnim cu Filip care venise sa caute ultimul indiciu. Am cercetat destul de repede cele 2 metrouri care circulau pe linie, schimband vagoanele intre statii, eram mereu impartiti. Nu am gasit nimic in schimb, iar la a treia intoarcere am aflat ca de fapt vagoanele cu indicii intrasera in revizie. A fost oarecum dezamagitor finalul, dar uitandu-ma inapoi chiar a fost o vanatoare pe cinste, cu multe evenimente ciudate (3 indicii disparute..), cu o gramada de oameni si multa multa distractie."

"Iata ca, in ciuda racelii si a febrei care nu s-a domolit de tot, am reusit sa inchei cursa pentru F31. Cred ca a fost cursa cu cele mai multe obstacole din istoria Fursecului Mecanic. Dupa indiciul cazut din cabina telefonica, semnul de circulatie furat / mutat cu tot cu indiciu iata ca pe final oamenii rai de la Metrorex stateau cu piedica pusa, punand bete in roate celor cativa cautatori care ne-am calificat pana la final ... De data asta am fost cu Andi si cu Adi. Nico s-a urnit greu la fursecul asta, desi este vorba de ciocolata - her favourite -, si a abandonat repede dupa etapa cabina telefonica - stefan cel mare iar G. m-a insotit numai pana la capatul lui 205 ... unde era cat pe-aci sa ne manance cainii :). Revenind la metrou, ne-am gandit (Andi a dat tonul) ca in mesajul tau este ascuns un alt indiciu - acea informatie referitoare la faptul ca mai sunt 333 de zile pana la finalul anului 2009 nu putea fi pusa acolo doar cu titlu decorativ. Trebuia sa insemne ceva - oare Magistrala 3 - Linia 3 - Vagonul 3? Vedem ... Am decis sa ne urcam de la inceput in vagonul al 3-lea dar nu ne-am hotarat din care capat sa pornim numaratoarea. Oricum pe sistemul asta aveam doar doua vagoane de verificat in fiecare tren - al 3-lea de la coada la cap si al 3-lea (in sensul invers celui de deplasare) si al 3-lea de la cap la coada (in sensul de deplasare). Am inceput de la coada la cap pentru ca era vagonul gol si puteam sa verificam in liniste fara ca lumea sa se uite la noi ca si cand am fi scapat de la spitalul 9. Am verificat fiecare coltisor. Aproape ne-am tavalit si pe jos in ideea ca poate gasim ceva pe sub scaune ... Da, stiu, era absurd sa fi lipit indiciul sub scaune dar te pui cu dependentii ... Cum nu am gasit nimic am asteptat sa se inchida usile, ca sa le verificam si pe ele, iar la statia urmatoare ne-am mutat in celalalt vagon - al 3-lea de la cap la coada. Acolo era un singur om asezat pe scaun. Am zis ca putem sa-l ignoram pentru ca nah ... e doar el - noi eram 3. Deci chiar daca ne crede nebuni, cu atat mai mult nu o sa se ia de noi. Inca de pe la mijlocul vagonului am vazut indiciul si nu m-am putut abtine sa nu chiui si sa strig catre cei 2 parteneri de cautare: "Uite-l, uite-l acolo!". Ne-am bulucit toti 3 peste el, inarmati cu aparate foto, gata sa tragem la tinta cand ... ce sa vezi ... domnul de pe scaun ne face semn ca e de la Metrorex si ca nu avem voie sa pozam. Am furat o poza pe sub fular, chiar 2 - nu sunt foarte clare - si ne-am gandit fca la prima coboram, mergem in alt vagon iar la capat - cand capcaunul sigur o sa se dea jos - ne intoarcem in vagonul cu indiciu si ne pozam cum se cuvine. Zis si facut. La capat omul se da jos si se urca in alt vagon. Noi fericiti, trop-trop spre vagonul cu indiciu, gata de poza. Cand colo ... pe peretele pe care il gasisem nu mai ramasese decat o urma de colt nedezlipit corespunzator. Aruncam o privire razanta spre locul in care statuse omul de la Metrorex si vedem acolo o hartie mototolita. Exact, era chiar indiciul! L-am desfacut cu grija si am incercat sa-l reconstituim. Arata prea jalnic ca sa putem sa-l lipim la loc. Era zdrente :( asa ca l-am luat cu noi, i-am facut poza si am incercat sa-ti trimitem sms pe loc, chiar din metrou. Desigur, pe magistrala 3 nu e semnal decat la Nicolae Grigorescu deci ... abia acolo am putut sa apsam Send. Nu am primit mesaj de remis deci nu stiu daca strigatele noastre de ajutor au ajuns la tine. Am incercat sa verificam si in celelalte trenuri. Initial am crezut ca sunt 3 trenuri dar dupa o observatie mai atenta ne-am dat seama ca erau doar doua. Am cautat la fel, al 3-lea vagon de la coada la cap si de la cap la coada si nu am gasit nimic. Presupunem ca si acel indiciu a cazut la datorie ... Noi am fost acolo pe la ora 4 dupa-amiaza... Deci cine a ajuns dupa noi nu cred ca a mai prins ceva ... Speram ca am fost ultimii si ca, prin exuberanta mea, nu am stricat jocul celorlalti cautatori ... "
"Primul indiciu, o poza a unei statii de mijloc de transport in comun, probabil un tramvai....numarul 42... Deschidem harta tramvaielor RATB pentru a vedea traseul acestuia. Ne dam cu parerea unde ar fi putut fi semnul si hotaram sa pornim pe linia tramvaiului de la capatul din Piata Presei Libere. Descoperim strada si incepem cautarile fiecare pe cate o parte. Verificam toti stalpii pana in capatul celalalt al strazii, nu gasim nimic, facem poze cu semnul statiei de tramvai si pornim inapoi schimband partile intre noi. Din fericire, nu departe si nu pe un stalp gasim indiciul. Ajungem la masina si trimitem mailul apoi asteptam. Ajungem acasa, verificam mailul... nimic. Mai stam un pic si iar... nimic. Primul lucru a doua zi dimineata verificam mailul. A scris! A scris! Urmatoarele doua indicii au fost usoare. Apoi ajungem la cabina telefonica alimentata cu energie solara. Gasim cabina cu pricina, dar cautam de cateva ori bune indiciul si nimic. Ne gandim ca poate in zona or mai fi amplasate si alte astfel de cabine.... dar nimic, asa ca plecam acasa cu gandul sa revenim mai tarziu. Ma gandesc bine daca sa scriu sau nu ceva referitor la faptul ca nu am gasit indiciu si pana la urma imi iau inima in dinti si scriu, dar nu mai asteptam raspunsul si ne intoarcem. Cautam iar si iar, dar tot nimic. Dam sa plecam si ma uit pe blog.... trebuia doar sa facem o poza cu cabina si sa o trimitem pe mail.... ne intoarcem si ne conformam apoi ne intoarcem fericiti acasa unde am asteptat urmatorul indiciu care a venit in urmatoarea dimineata. O alta poza. E usor. Trebuie sa fie pe Stefan cel Mare undeva unde nu mai merge tramvaiul... Str. Viitorului e inchisa pentru reparatii!!!!! Acolo trebuie sa fie! Asa a si fost. Gasim urmatorul indiciu in cabina telefonica impreuna cu o alta poza. Aceasta noua imagine ne-a dat mari batai de cap. In ziua respectiva am facut o plimbare de doua ore prin Bucuresti prin zone care ni se pareau noua ca ar fi putut fi respectivul capat de linie, ne-am intors acasa si am continuat cercetarile pe internet; inca 4 ore :(( si nimic.

A doua zi am luat-o de la capat si tot nimic. La un moment dat mi-a venit ideea de a trimite poza tuturor prietenilor mei. Am avut noroc. Unul din ei stia exact unde este si despre ce autobuz e vorba. Apoi cautand pe internet, avand acum datele am gasit si poza. Invers nu am gasit-o si am cautat si am cautat si am cautat....

Am uitat sa precizez un lucru. Pentru ca nu gaseam si nu gaseam acel fost capat de autobuz si pentru ca eram atat de descurajata, am trimis un mail si la info@ratb.ro cu speranta ca or sa ma lumineze ei.... dar nici asa nu am avut mai mult noroc.

Binenteles ca ploaia, vantul si frigul nu ne-au tinut departe si am pornit spre locul cu pricina. Foarte fericiti am fost cand am gasit si urmatorul indiciu care ne trmimitea la capatul actual al lui 205. Am cautat ceva capatul de linie, pentru ca m-am dovedit un copilot nepriceput de data asta. Noroc cu Adrian care se descurca de minune si se orienteaza bine in spatiu.

La locul respectiv am inceput sa cauta pe toti stalpii si nimic. Nu se poate, trebuie sa fie pe undeva! Urcam o mica panta ca sa cautam si pe stalpii de langa drum si ce sa vezi: o cabina telefonica!!!! Am srtigat la Adrian si am grabit pasul catre cabina in care trebuia sa se afle indicul. Am avut dreptate. Am intrat repede pe facebook si l-am lasat pe Adrian sa se imprieteneasca cu Autobuzul Norocos pentru amandoi. De dimineata am primit mailul care spunea ca avem de asteptat ultimul indiciu care s-a cam lasat asteptat. Dupa ce l-am citit ne-am gandit ca e un mesaj ascuns in indiciu..333...tronsonul 3, vagonul 3 (indiferent de capatul trenului), linia 3 (de la N.Grigorescu). Am luat-o pe Crina care era prea bolnava ca sa conduca si am pornit in cautari. In primul al treilea vagon in care am cautat nu am gasit nimic; nu ne-am lasat descurajati si am cautat si celalalt al treilea vagon si ...am gasit indiciul! Mai era o singura persoana in vagon asa ca ne-am scos aparatele insa imediat am auzit un "Alo!!!". Omul era de la Metrorex... A facut Crina o poza cu indiciul si in urmatoarea statie am coborat cu gandul sa ne intoarcem in vagonul norocos. Intre timp l-am pierdut pe Adi care nu a mai apucat sa se urce in tren asa ca am ramas doar eu si Cina. Am fost foarte dezamagite cand ne-am urcat si nu am mai gasit indiciul pe care il vazusem cu doar cateva minute mai devreme. :(( L-am gasit mai tarziu mototolit pe un scaun. Starea lui se vede in poze. Nu ne-am lasat batuti... Am cautat in toate garniturile, dar nimic. Am ramas doar cu indiciul dezlipit, rupt si mototolit pe care am incercat noi sa-l compunem la loc, dar nu mai era acelasi lucru. In forma asta a ramas lipit in palma mea pana am ajuns acasa."

Fursecul si ADZ

ADZ (Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien) este singurul ziar in limba germana din tara noastra. Iunia Martin, din echipa ADZ, a publicat un articol despre Fursecul Mecanic, pe care vorbitorii de limba germana dintre voi il putea citi dand click pe poza de mai sus si vor fi, probabil, de acord cu mine ca este foarte bine scris. Ceilalti vor trebui sa ma creada pe cuvant.

PS: Rezultatele (si mai ales aventurile generate de cautarea) F31 urmeaza diseara.