Saptamana 7: Reciclati aeroportul Tempelhof! Va raspunde un robot.

O2, una din companiile de telefonie mobila, a lipit pe automatele de bilete de la metroul din Berlin stickere cu mesajul "Nu vorbiti cu acest automat. Daca aveti intrebari, la hotline-ul nostru va raspunde un om, nu un robot.", pentru a promova faptul ca au un call center unde te intampina oameni adevarati, nu un sistem informatizat de prelucrare a cererilor sau a plangerilor. (O2 n-au nici o legatura cu administratia metroului.) Distractiv pentru ei, probabil, fiind satui de sisteme impersonale (am sunat si eu la banca zilele trecute si au intr-adevar un sistem de recunoastere a propozitiilor complexe; robotul te intreaba ce-ai vrea si tu poti sa-i spui "as vrea sa-mi trimiteti extrasele prin posta"; eu, sincer sa fiu, prefer varianta asta, impersonala, unui angajat obosit, care raspunde dupa multe sunari, nu stie sa rezolve problema si - cel mai rau, poate - vorbeste ca un robot, nefiind unul.) La noi, din cate stiu, toate hotline-urile sunt cu oameni la celalalt capat al firului, asa ca din punctul asta de vedere suntem avantgardisti.
Tot la metrou, o campanie mai discreta (si, in orice caz, facuta cu putini bani si multa initiativa personala) este indemnul la ocuparea fostului aeroport Tempelhof, pe 20 iunie 2009. Inaugurat in 1923, Tempelhof a fost unul din cele trei aeroporturi berlineze (alaturi de Tegel si Schönefeld) pana in octombrie 2008, cand s-a hotarat inchiderea lui. Tegel n-o mai duce nici el mult, fiindca pana in 2011 va fi inchis, singurul aeroport din Berlin ramanand actualul Schönefeld, care va fi mega-extins si redenumit BBI (Berlin-Brandenburg International). Pana una-alta, autoritatile nu prea stiu ce sa faca cu ditamai terenul Tempelhof-ului in centrul orasului, si au incheiat in ianuarie un acord pe zece ani pentru desfasurarea, o data la sase luni, a unui eveniment de fashion. In restul timpului, nimic. Asa ca o mana (destul de mare, se pare) de berlinezi a hotarat ca nu are nimeni dreptul sa tina ocupat degeaba atata teren si ii indeamna pe toti berlinezii sa ocupe aeroportul pe 20.06.2009 si sa-l transforme intr-un squat imens. Avand in vedere ca problema squat-urilor e una semi-legala in toata lumea, s-ar putea ca initiativa sa aiba succes.
Aeroportul in cauza are o istorie foarte frumoasa si interesanta: Dupa cel de-al doilea razboi mondial, americanii l-au transformat intr-un important punct de sprijin militar, Tempelhof Air Base. Incet-incet au fost inaugurate si zboruri civile. In 1948, in timpul blocadei orasului de catre rusi, in speranta ca vor obtine intregul Berlin, americanii au creat asa-numita Luftbrücke, podul aerian care aproviziona Berlinul de vest cu lucruri vitale. (In timpul asta, rusii, in stilul tipic, taiasera pana si alimentarea cu curent a Berlinului de vest, intrerupsesera transporturile pe caile ferate si alte mizerii comuniste prin care, evident, n-au facut decat sa ii atate pe americani si mai mult.) Si acum, unul din amanuntele frumoase: pilotii americani, cand se pregateau de aterizare, deschideau geamul din cockpit si aruncau din zbor privitorilor dulciuri (gume, ciocolatele, cutiute cu stafide) atasate de mini-parasute facute de ei din batiste. Era, practic, un teaser inainte de descarcarea ajutoarelor propriu-zise. (Dupa aproape un an de blocada, rusii au renuntat, dandu-si seama ca n-au cum sa faca fata eficientei americane.) Tot americanii au construit trei nivele subterane, inclusiv o linie de tren partial sub pamant, inclusiv o mega-arhiva de filme, distrusa de rusi "din greseala" (au dinamitat usa de acces in arhiva, fara sa tina cont de faptul ca vor arde toate filmele dinauntru).
Daca reciclarea aeroportului va fi destul de dificila (Politia a anuntat deja ca va fi cu mare placere prezenta la incercarea de preluare de catre popor a Tempelhof-ului), mai simplu e aici cu sticlele PET. Reciclarea nu-i nimic nou, e peste tot, e si la noi, e foarte buna. Distractiva, insa, a devenit pentru mine abia aici la Berlin, pentru ca nu mai duc sticlele intr-un container, nu i le mai predau unui angajat oarecare, ci unui robot (a propos de O2, mai sus) care identifica fiecare tip de sticla prin rotiri succesive si scanari rosu-albastre ale codului de bare si printeaza, la finalul predarii a ceea ce ai avut de predat, un bon valoric pentru Pfand-ul pe sticle (o taxa pe care o platesti atunci cand cumperi sticla plina). In felul asta se creeaza un sistem circular care te obliga, practic, sa returnezi sticlele, daca vrei sa-ti recuperezi banii (in medie, 15 centi/sticla). In incheiere, o scurta filmare facuta cu mobilul la aparatul in cauza in timpul scanarii sticlelor. SF curat, vai ce-mi mai place.