Saptamanile 28-30: Cu ratonul la cumparaturi, manechinele nu stiu sa faca prajituri si gata cu benzinaria dintre blocuri

Incep cu ceva trist: De curand m-am mutat intr-o alta zona a Berlinului. Din est, unde locuisem pana in septembrie, m-am mutat in vest. (Berlinul e in continuare divizat, orice s-ar spune. Chiar ei, berlinezii, se impung verbal unii pe altii, cand vine vorba despre ceilalti.) Aici in Charlottenburg, unde stau acum, miroase pur si simplu a bunastare vestica impamantenita de ani si ani de zile. Si, in plus, sunt mult mai putini turisti decat in Mitte (exceptand Kurfürstendamm, raiul cumparaturilor pentru turistii rusi bogati; sper ca asta din urma sa nu fie un pleonasm). In fine, nu asta voiam sa spun ca e trist. Asta e interesant si, de cele mai multe ori, chiar distractiv pentru cineva de 34 de ani (abia impliniti, dar despre asta mai jos). La 70 de ani, cat pare sa aiba in medie Charlottenburg(h)ezul tipic, tu te simti adolescent. Am descoperit intr-una din plimbarile prin zona o benzinarie ca in filmele americane ale anilor '70. Sau, cel putin, ca in filmele americane din anii '70 pe care le stiu eu. Ascunsa intre un bloc de locuinte si un pod de S-Bahn, in nuante de beton crud, urban-sinistra in cel mai bun sens, inclusiv grote (ei le spun mai frumos: "statii") de service, pentru o spalare rapida sau un schimb de ulei, cat tu esti plecat vis-a-vis, la cabinetul specializat in probleme hormonale (scrie pe geam: "suntem specializati in chestiuni transgender"). Si iata ca, in ciuda tuturor tentatiilor din zona (asta e, de fapt, lucrul trist), proprietarii terenului au hotarat ca, dupa ani si ani de zile, benzinaria nu mai are ce cauta acolo. Era, practic, ultima benzinarie hiper-centrala a orasului. Toate celelalte sunt periferic plasate (asa cum e si normal la emanatiile de benzol inevitabile operarii unei benzinarii), dar asta nu ne impiedica pe noi, locuitorii zonei, sa simtim o oarecare tristete (sesizati ironia). Asa ca, pentru a nu se deprima lumea, pe 5 octombrie, cu o zi inaintea demolarii, se va tine un mega-party cu carnati si bere (cum altfel), pentru a se sarbatori inchiderea Uhlandgaragen. De-acum incolo, benzina se va baga la cativa kilometri mai incolo.
La noi in Bucuresti exista un Peco pe strada Mantuleasa, daca imi aduc bine aminte, care inainte de Gluma din decembrie ("revolutia", pentru cei care nu stiu la ce ma refer) arata absolut superb, avea doar una sau doua pompe, sub un copac vechi. Odata cu modernizarea statiilor Petrom, s-au dus naibii si copacul si frumusetea locului si pompele vechi. Anul trecut am fost pe-acolo - acum e o benzinarie ultramoderna.
Pe 9 noiembrie se aniverseaza 20 de ani de la caderea zidului Berlinului. Mai e pana atunci, dar nu mai am rabdare sa va povestesc despre jocul de domino care se pregateste in jurul portii Brandenburg: 1000 de piese de domino in inaltime de 2,50 metri vor simboliza caderea zidului. Si mai interesant este ca pe Mauerfall09.de te poti inscrie pentru a personaliza una din piese. Cum vrei tu, cu conditia sa fie decent. Cel putin asa presupun eu, fiindca pe site nu se precizeaza ce ar trebui sa eviti in cadrul creatiei dominosciene (dar pentru asta sunt convins ca vor fi la fata locului destui organizatori care sa te opreasca din timp).
De curand a fost ziua mea si as vrea sa le multumesc celor care si-au adus aminte de asta. Cristi Lupsa a postat la el pe blog cu ocazia asta articolul din Esquire despre Fursecul Mecanic. Cine nu l-a citit are acum inca o sansa. Cine-l vrea in format .pdf, il gaseste la iamcookie.com in zona de presa.
Iar cine umbla prin Berlin - nu prin locuri cu verdeata multa, nu prin parcuri, nu prin paduri - are sansa sa vada o multime de animale. V-am povestit deja despre ce am vazut pana acum: vreo 3-4 vulpi (in zone diferite), o ciocanitoare, mistreti si caprioare (ce-i drept, ultimele doua categorii in cadru organizat). Acum doua zile eram in parcarea supraetajata din centrul centrului Berlinului, uratul Alexanderplatz (despre care primarul Berlinului a declarat ca este constient de uratenia sa, dar n-are cum sa demoleze totul si sa reconstruiasca). Eram la nivelul doi si tocmai parcam cand isi face aparitia, direct vis-a-vis de masina - un raton. Imi pare rau ca n-am avut telefonul la mine ca sa-l pozez (dar pentru post a trebuit sa iau o poza de pe internet, pur si simplu n-am rezistat). Discret, s-a retras dupa ce a vazut ca nu pot sa-i ofer nimic de mancare. N-a fugit, nu s-a speriat, pur si simplu a luat-o incet pe scari, catre nivelul superior. In general, animalele libere intalnite aici sunt foarte linistite (asta si pentru ca nimeni nu vrea sa le dea guma de mestecat ca sa se inece) - am vazut intr-una din zile, central, dar pe o strada nu foarte circulata, o vulpe care admira un panou publicitar enorm.
Am uitat, in lista restaurantelor berlineze cu nume distractive (pentru noi), sa trec si foarte elegantul "MĂ", in cadrul hotelului Adlon. MĂ, am aflat cu ocazia asta, inseamna cal pe chineza. Asa ca data viitoare cand aveti de-a face cu un chinez, daca nu vreti sa-i spuneti interlocutorului "calule", folositi mai bine "băi" sau "bă".
Un nume mai putin exotic, Giacomo, a fost pus de niste proprietari cu o istorie deosebita unei cofetarii fusion, deschisa in vara asta in imediata apropiere a noii mele locuinte. Patronii sunt doi fosti manechini, sot si sotie, care au inceput acum cativa ani prin a produce lassi pentru diferite magazine si supermarket-uri de aici (practic, ei au introdus lassi-ul pe piata berlineza) si acum au strans destui bani cat sa riste o investitie de anvergura. Pacat doar ca, la un pret mare pentru Berlin (3.50 Euro pe prajitura), produsele arata aproape ca in cofetariile pariziene, dar sunt foarte departe de francezi ca gust. N-ajunge sa folosesti ciocolata Valrhona si sa pui aur comestibil pe o semi-sfera umpluta cu mousse, trebuie sa se si lege lucrurile si sa aiba o logica in gura consumatorului. N-a fost cazul aici, ceea ce explica si faptul ca localul e mai tot timpul gol, in ciuda design-ului deloc rau. (Initial am crezut ca lipsa clientilor se datoreaza doar zgarceniei localnicilor, care in general prefera un produs spornic unuia aspectuos si aranjat cu grija.)
Maine sper sa fie gata si noua modalitate de comandare a fursecurilor pe iamcookie.com - nu vor mai exista sase-sapte tipuri de cookies predefiniti, ci se va putea alege intre trei aluaturi de baza, pe care fiecare vizitator al site-ului isi va putea pune apoi, la alegere, ce ingrediente doreste, dintr-o lista. Asadar, vrei un cookie de ciocolata, cu alune de padure si stafide? Nici o problema. Sau poate unul cu unt de arahide, migdale si aur comestibil (moft)? Se face. Mass customization se numeste cea mai noua tendinta din online shop-uri si vine in intampinarea clientului care nu e multumit de ceea ce gaseste in magazinele din oras, dar nici online nu vrea sa comande niste produse gata stabilite. Vrea sa hotarasca el, sa-si configureze produsul perfect. In fond, cine nu vrea asta? Cam 30% din clientii mei de pana acum aveau dorinte extra: daca nu s-ar putea mai mult unt de arahide, daca n-as putea sa pun si ciocolata alba pe langa bucatile de ciocolata cu lapte, daca se poate face cookie-ul cu nuci in loc de migdale si tot asa.
Noul configurator de cookies o sa permita comenzi si din afara Germaniei, pentru inceput din tarile vecine. As vrea sa pun si Romania pe lista, daca reusesc sa gasesc o modalitate de transport decenta si cat de cat rapida. Pana acum, n-a fost sa fie (poate ati citit in post-urile din urma). Dar nu ma las asa usor!

PS: Multumesc tuturor celor care citesc in continuare Fursecul Mecanic. Ma onoreaza si uimeste faptul ca sunteti, chiar si la atatea luni dupa plecarea mea din tara, atat de multi. Ma revansez cu ocazia F33. ;)