Saptamana 10: Am primit cartonul rosu, caut webdesigner, ce bine ca azi n-am masina

Nu-i mare lucru, dar totusi sunt bucuros ca l-am primit: cartonasul rosu, care, spre deosebire de fotbal, nu e deloc ceva rau. (In plus, nici macar nu e rosu, ci roz, dar se pare ca denumirea populara e cea de cartonas rosu.) Cartonul in cauza sta la baza oricarei actiuni in domeniul alimentatiei si este eliberat de autoritatea sanitara a orasului in care vrei sa activezi (autoritate amplasata intr-un sediu sinistru, cred ca e un fost spital la cum arata). Certificatul dovedeste ca ai fost la un curs de instruire in domeniul sigurantei alimentare si e certificatul necesar pentru a lucra cu alimente.
In Romania nu scapi asa usor: pentru a primi un astfel de certificat, trebuie sa ti se ia sange si sa dai si o proba de scaun (din pacate, nu in sensul de mobila), in asa fel incat autoritatile sa se asigure ca n-ai tot felul de boli. In Germania s-a renuntat la probele biologice din 2001, fiindca s-a constatat ca ele nu reprezinta decat imaginea de moment a sanatatii lucratorului, el putand sa se imbolnaveasca la o saptamana dupa analize si, o data cu el, sa-si imbolnaveasca si toti clientii. Asa ca s-a recurs la ceva mult mai util: un curs video de instruire, prin care lucratorii sa fie atentionati vis-a-vis de normele de igiena care trebuie respectate la lucru. Incepand chiar cu faptul ca, dupa mersul la wc pentru - ma scuzati - treaba mare, trebuie obligatoriu sa te speli pe mana. Momentul a provocat rasete in sala, dar se pare ca sunt destule restaurante la care nu e un lucru subinteles. De asemenea, in film s-a tot repetat faptul ca angajatorul n-are voie sa te dea afara daca te duci si ii spui ca te simti rau si apoi doctorul constata ca ai o boala infectioasa, care te obliga sa stai acasa chiar si luni de zile dupa vindecare. Ba mai mult, in unele cazuri se pare ca poti primi, pe langa salariu, chiar si daune din partea firmei, daca nu ti s-au creat conditii optime de mentinere a igienei in cadrul firmei. Pe scurt, ca sa nu va mai plictisesc cu subiectul, pentru ca e 1 mai si poate aveti si ceva mai bun de facut: sunt informat si, deci, apt sa-mi pornesc noul business aici.
Pentru asta, insa, am nevoie de cineva care sa stie CSS, fiindca m-am apucat sa fac structura de baza a site-ului pentru ideea pe care o am, si am constatat ca html-ul pe care il stiu eu e depasit de ani de zile. Nefiind om de IT, nu m-a preocupat sa invat mai mult decat am fost nevoit sa stiu pentru a face un site de baza. Acum, insa, cu toate ca site-ul nu are decat 4-5 subpagini si e voit foarte simplu, trebuie sa fac cateva lucruri pe care se pare ca numai un om cu talent in CSS le poate scrie, asa ca daca va recunoasteti in descrierea de mai sus sau daca stiti pe cineva care imi poate da o mana de ajutor, va rog mail la adresa cunoscuta. Ma revansez.
1 mai la Berlin e renumit pentru demonstratiile care nu se termina niciodata cu bine. Sunt anumite zone in care tineretul mai mult sau mai putin revolutionar incendiaza masini (preponderent scumpe) in semn de protest impotriva capitalismului.
Parte a retelei euromayday, aripa berlineza a lipit in tot orasul postere cu mesaje de genul "Nu totul a fost rau in capitalism", sperand ca va veni o zi in care sa putem vorbi pe bune despre asta. Saracii de ei, n-au nici cea mai vaga idee ce chef de capitalism le-ar veni instantaneu daca ar intra in alimentara si n-ar gasi decat creveti si nechezol. (Si masline Krinos, daca-mi mai aduc bine aminte.)
Din punctul asta de vedere - si numai din punctul asta de vedere - sunt bucuros ca masina mea e tot in service. Chiar daca nu stau intr-una din zonele fierbinti (la propriu), tot nu m-as fi simtit bine sa stiu ca se poate oricand gasi un somer betiv care sa-i dea foc. Degeaba vine politia intr-un minut si-l cotonogeste, asta nu ma incalzeste cu nimic. Pe de alta parte, ard de nerabdare sa rezolv situatia masinii, ca sa stiu pe ce suport auto ma pot baza in urmatoarele luni. (Observati placerea folosirii cuvintelor calde.) Masinile inchiriate in car-sharing sunt distractive, convenabile si la indemana, dar de multe ori lumea care le foloseste inaintea mea nu se spala cat ar trebui. De neconceput in Berlinul anului 2009? Da, si totusi situatia exista. De altfel, e o problema pe care am constatat-o nu doar eu in Berlin si despre care am citit de curand si pe Twitter. (Da, ma gasiti si acolo.) Dar pastram subiectul pentru o data viitoare.
Cine-si permite si, in acelasi timp, detine si o usoara doza de exhibitionism automobilistic, isi poate parca pretiosul automobil in cel mai elegant garaj colectiv: Meilenwerk, o institutie cu trei sedii in Germania, dintre care unul la Berlin. E un fel de muzeu - atelier mecanic - garaj - sala de expozitie - showroom cu vanzare de raritati. Practic, aici iti poti parca masina intr-unul din garajele transparente, climatizate constant, iti poti aduce oldtimer-ul la unul din service-urile care se ocupa numai cu asa ceva, sau poti, daca ai cu ce, sa-ti cumperi una din multele masini clasice expuse pentru vanzare. Spre deosebire de un muzeu clasic, intrarea e libera, exponatele (daca pot fi numite asa) se schimba, lume e foarte putina, pentru ca nu e decat o atractie pentru impatimiti si, in plus, e plasat destul de periferic. Mie, ca pasionat de masini, mi-a lasat gura apa dupa cateva masini pe care nu le vazusem niciodata pe viu, cum ar fi Citroen-ul SM sau Jaguar-ul E-Type. Sau prima generatie de Mercedes SL. Unele din ele sunt destul de superficial restaurate, ceea ce explica si preturile destul de decente cu care sunt scoase la vanzare.
Va doresc distractie placuta zilele astea, aveti grija sa nu va arda soarele prea mult si ne auzim saptamana viitoare.