Buna dimineata! Scotia mi-a mancat masina.

Mi-ar face o placere enorma sa va povestesc tot ce mi s-a intamplat in ultimii ani, dar mi-e teama ca ar iesi o postare gigantica, pe care lumea cu attention span-ul din ziua de azi nu ar mai suporta s-o citeasca. Asa ca va scriu pe scurt, urmand sa detaliez in urmatoarele postari. 

De cand am postat ultima oara, am fost la Edinburgh, in Scotia, unde am ramas fara batranul Volvo 245 cumparat in 2010 la Berlin. S-a intamplat in cateva zile: nu primisem in timp util permisul de riveran edinburghez ca sa parchez gratis, asa ca trebuia in fiecare zi sa ma opresc din orice faceam si sa ma duc sa tot pun fise la parcometre (nu exista app sau vreo varianta online pe atunci). Activitate care de multe ori era imposibila (a se citi: mai aveam si alte lucruri de facut), asa ca am fost amendat de cateva ori, pana cand autoritatile s-au gandit (fara vreun avertisment) sa ridice masina, pentru ca la numere non-UK stiau ei ca nu au cum sa incaseze altfel amenzile datorate. Din pacate, ridicarea + amenzile + penalitatile absurde ar fi facut mai mult decat platisem pe masina (pe care oricum o astepta o mega-revizie costisitoare), asa ca am lasat-o, cu o enorma parere de rau, acolo, la garajul de masini confiscate. 

In cei aproape doi ani de stat in Scotia, am facut cookies, brownies si diverse alte dulciuri pentru cafenele din Edinburgh, unde produsele au fost primite cu bratele deschise, atat de catre patronii de cafenele, cat si de catre publicul mancator (si mancacios). In mod ciudat, doua dintre cele mai mari cafenele pe care le numaram printre clienti au dat faliment in 2013 la cateva saptamani distanta, lasandu-ma cu niste costuri foarte mari, pe care nu le mai puteam acoperi cu clientii ramasi. (Am zis deja ca Edinburgh este, pe cat de frumos, pe atat de mega-scump? Inclusiv pentru localnici, nu doar pentru turisti. Chirii, utilitati - atat private cat si comerciale - enorme.) Dar Scotia - superba. Daca as putea, m-as intoarce acolo fara sa stau pe ganduri. Le tin pumnii sa-si recapete cat mai curand independenta si sa ni se alature in UE, acolo unde le e locul. 

Asadar, disperat de costurile insuportabile din Scotia, m-am intors la Berlin, de unde am plecat in Italia, in Liguria, dupa care m-am mutat in Piemonte, unde am stat cativa ani buni. In tot timpul asta, am avut diverse mici colaborari (si cand spun mici, ma refer la nivel de micro-cafenea de sat undeva prin superbele dealuri ligure, o zona absolut non-turistica), culminand cu o dorinta de deschidere a unui spatiu propriu de coacere si vanzare de cookies la Torino, care insa nu s-a mai concretizat. 

Nu ma mai tinea nimic acolo, drept urmare am plecat catre alte proiecte, in Franta, unde sunt si acum.