F27, povestea

Cu o mica intarziere: pozele si povestile legate de cautarea nocturna a Fursecului 27. Intre timp, majoritatea castigatorilor au si primit deja premiul, o cutie de Snickerdoodles.

Pentru ca lumea m-a mai intrebat pe mail, m-am gandit sa precizez si aici, fiindca e de interes general: blog-ul nu face pauza de sarbatori. Asa ca urmeaza Fursecul 28 peste doar cateva zile. Pana atunci, insa, va prezint cativa din castigatorii F27 si ce mi-au scris ei:

"Pasul unu a fost simplu. noroc ca aveam cartea acasa.. a fost intai stalpul din fata dr. lister 58 - e strada unde am avut primul job full time. de acolo ne-am dus pe strada craciun si, dupa ce ne-am incercat norocul la restraurantul noel, am dat de stalpul din capul strazii care ne trimitea la muzeu. de la noel, un taximetrist cu gps ne-a ajutat sa facem diferenta intre mina si nicolae minovici. stupoare! strada e in spatele cladirii noastre de birouri si eu habar n-aveam de muzeu si de gradina, desi lucrez in bucharest business park de trei ani... acolo am gasit familia de caini polari la gara baneasa, nici de ea nu stiam... ca sa scurtez povestea, am in telefon poza doveditoare, dar yahoo nu ma lasa sa atasez poze pe mailul mobil, abia dimineata am sa ajung la birou si am sa le pot trimite. daca nu castigam fursecuri din cauza asta, tot am castigat: o plimbare nesperata cu maica-mea si cu sotul meu, o runda de incalzire pentru data viitoare, cand vom merge mai pregatiti tehnic, vreo doua locuri unde sa-mi mananc pranzul la pachet, plus un numar de caini simpatici cu care sa il impart. nu e rau pentru prima participare la fursec hunt!"

"Am plecat pe la 6 jumate. Nu mai stiu exact pe la cat am ajuns dar am parcat masina si am inceput cautarea. Nu am mers nici 50 de metri ca ne intalnim cu un baiat - in mod evident cautator de fursec: singuratic, mainile in buzunar, privirea atintita pe stalpi, efectuand opriri repetate si rotocoale ritualice la fiecare stalp de lumina, felinar sau indicator de circulatie. Radem si il intrebam daca a iesit si el la vanatoare. Zambeste si recunoaste vinovat. Hotaram sa mergem toti 3 la cautat. Ne impartim trotuarul. El venea dinspre Parc, de la grafitti, noi dinspre Opera. Ne-am intalnit pe la Arenele BNR. El zicea ca nu a gasit nimic pana acolo. Noi nu cautasem toata strada ci numai de pe la numarul 31 in sus. Acolo parcasem masina. Si, fireste, ne indreptam spre numarul 69 sa vedem si noi "adresa adreselor". Ne-am intors din drum si am hotarat sa mergem inspre Opera. Iar daca nu gasim nimic sa ne intoarcem. Evident ca nu am gasit nimic. Facem drumul inapoi. El ramane in capatul dinspre Opera hotarat sa caute mai cu de-amanuntul pentru ca, zicea el, "nu are cum sa fie in celalalt capat. M-am uitat peste tot." Noi, mai sceptice ne ducem sa cercetam bucata pe care nu apucasem sa o strabatem spre capatul celalalt al strazii. Pe la numarul 62 ne loveste un miros puternic de sarmale. Eram destul de descurajate ca nu gasisem inca indiciul. Cand ne-a lovit mirosul ne-am mai inviorat. Am zis ca daca nu gasim indiciul macar am localizat unde se fac sarmale. Putem sa mergem sa colindam pentru o degustare mica. In cele din urma gasim si indiciul, pozam si ne intoarcem la masina. Stiam de strada Craciun. Am lucrat 4 ani in apropeire, pe Caderea Bastiliei, si strada Craciun mi-a oferit de multe ori loc de parcare. Totusi in clipa aceea nu puteam sa o localizez in creier. Asa ca harta ne-a scos iar din incurcatura. Cand am vazut-o pe harta mi s-au deblocat si amintirile. Acolo pe strada este un restaurant - Noel se numeste. De mare inspiratie, nu? Doar se afla pe strada Craciun ... :). La Noel era o petrecere privata. Oamenii iesisera pe-afara sa isi faca poze de grup. Noi ne-am apucat sa scormonim dupa indicii. A fost haios - 3 insi care cercetau fiecare centimetru patrat de garaj, de burlan, de stalp, de zid ... Aratam ca scapati de la nebuni ... Petrecaretii ne-au intrebat ce cautam ... Am raspuns "O hartie" iar Costin - baiatul pe care l-am agatat pe Lister i-a intrebat daca au mai vazut oameni care au venit sa faca fotografii prin zona. Cred ca i-am bagat de tot in ceata :). Pana la urma am gasit indiciul, l-am pozat si am trecut iar la consultatii cu domnul Google. Am gasit urmatoarea destinatie pe harta si am pornit la drum. Am tabarat sa tragem indiciul in poza. Apoi ne-am retras toti la masini, la laptop-uri si conexiuni mobile. Eram ca-n filmele cu mafioti - stateam acolo in bezna, pe strada pustie, pititi in masini ca si cand asteptam sa se intample cine stie ce schimb de focuri intre 2 Familii rivale :). Tastam cu repeziciune calculand in minte cam pe ce loc ne aflam. Costin avea deja doi prieteni care trimisesera e-mail. Andi sigur apasase Send inaintea mea ... Simteam cum creste nivelul la adrenalina. Am descarcat pozele, am deschis Gmail-ul, am atasat pozele ... In spatele nostru opreste o alta masina ... La naiba! Astia sigur sunt veniti dupa fursec. Crezi? Pai ... cine altcineva sa vina Duminica la 9 seara pe o strada pustie, neluminata, la Gara Baneasa sa viziteze Muzeul Minovici?!?! Apas Send. Se incarca ingrozitor de greu. Liniutza verde - indicator al drumului parcurs de mesaj de la expeditor la destinatar se blocase pe ecran. Deschid alt browser si pasez laptop-ul Nicoletei ca sa parcurga si ea mai repede aceleasi etape de incordare maxima. Tasteaza, ataseaza, apasa Send. Costin ii urmarea pe cei doi care coborasera din masina si isi astepta randul la laptop incordat. E-n regula, erau un alt cuplu si se lalaiau la poze. Hai ca avem timp! Verificam daca s-au trimis mesajele si pasam laptop-ul in spate, la Costin. Pana sa recuperez echipamentul vad ca deja aveam raspuns. Ne incadrasem! Pfui, rasuflam usurati! Victorie. Rontzaim fursec cu scortisoara de Craciun :). Yey!"