miercuri, 31 decembrie 2008

Fursecul 28 - poveste cu frig, scriitori, politie si spital

A durat pana sa postez rezultatele cautarii Fursecului 28, pentru ca au venit mult mai multe mail-uri si poze decat de obicei. Motiv de bucurie, nu doar pentru ca participarea a fost extraordinar de mare, ci si extrem de entuziasta, in ciuda frigului pe care l-a remarcat mai toata lumea. Totalul autocolantelor v-a putut aduce 34 de Fursecuri (unii din voi au gasit chiar 36, ceea ce nu e rau deloc, dar inseamna ca fie mi-am notat gresit cate autocolante am pus, fie ati calculat voi gresit). Mare parte din F28 e deja gata, dar imi dau seama ca nu reusesc sa termin pregatirile pentru diseara si sa si livrez F28, asa ca o sa las livrarile pe maine seara. Daca nu mai puteti de pofta si/sau v-ati propus sa mancati Chocolate Crinkles la noapte, putem sa ne vedem cu mare placere si azi, oricand intre 20:00 si 21:30, in zona Piata Victoriei - bd. Nicolae Titulescu, daca ajungeti pe aici. Cine vrea sa facem asa, imi da un semn pe mail sau un sms la 0745117000. Cine nu, o sa primeasca mail de la mine in cursul dupa-amiezii de maine. Urmeaza poze si detalii din mail-urile voastre, care - veti vedea - vor justifica si titlul post-ului:

"Si de data asta postarea a fost o surpriza placuta. M-a cucerit din prima nu numai poza cu fursecurile care a declansat instantaneu curiozitati gustative ci si plimbarea indicata ce se prefigura interesanta. Am plecat si de data asta cu Nicoleta. Pe George n-a fost chip sa-l urnesc de la gura sobei pe gerul de afara. Strazile erau toate in apropiere, erau locuri cunoscute pe care le-am colindat de nenumarate ori in ultimii ani - lucrand in zona, studiind in zona etc. - dar pe care nu le-am vazut niciodata la propriu. Erau doar strazi pe care le traversam in graba, alergand la un curs, la un examen, la serviciu. Acum am avut ocazia sa le descopar. Am inceput desigur cu Grigore Alexandrescu - capatul dinspre Casa Enache. Cabina telefonica din capul strazii nu a fost deloc ofertanta in indicii asa ca ne-am apucat muncitoreste sa cercetam stalpi si burlane pana la intersectia cu Vasile Alecsandri. Acolo geamul tapetat cu carti striga dupa noi si sticker-ul lipit pe semnul de circulatie era mai mult decat evident. Ne-am oprit, am pozat, am cercetat si cabina telefonica de pe trotuarul de vizavi dar vigilenta ne-a fost putin dezactivata de la frig. Asa ca nu am observat din prima indiciul pitit cu iscusinta. Am hotarat sa o luam in jos pe Vasile Alecsandri, sa facem o pauza admirativa la Casa Storck - muzeul despre care am dedus ca era vorba in postarea de pe blog - sa mai facem cateva poze si apoi sa ne indreptam catre Povernei - strada pe care exista odata casa colectionarului de arta Bucur Chiriac, cel despre care ne-ai povestit si tu in "provocare". La capatul strazii, pe colt la SNSPA, chiar inainte sa viram dreapta pe Povernei, ne-am poticnit fireste in cabina telefonica. Acolo - chiot asurzitor. 6 fursecuri dintr-o lovitura. Am pozat cele doua stickere (4 + 2) si am rasuflat usurate ca nu mai era nevoie sa luam in brate fiecare stalp. De-acum in colo telefoanele poublice, cu sau fara cabina, erau centrul atentiei. Putin mai incolo pe Povernei ne-am oprit sa ne aprovizionam cu baterii. Apoi am facut stanga-mprejur si am pornit cu cercetarile de la capatul strazii - din rondul in care se intalneste cu Constantin Daniel si Visarion. Ne-am invartit deci putin si numai bine ce am apucat sa ne reintoarcem pe la numarul 8 ca o armata de pisici ne taie calea. Cazute in admiratie inghetam cu degetul pe aparatul de fotografiat pozand neincetat. Erau blande asa ca dupa sesiunea foto am impartit si mangaieri tuturor ghemotoacelor de blana care ni se incolaceau printre picioare. In cele din urma frigul a invins si ne-a manat mai departe in alergatura dupa delicii. Cateva poze mai incolo ajungem la intersectia Povernei cu C. Coanda unde gasim o noua cabina telefonica. Intram cu blitzul pornit si aruncam in cos inca 3 fursecuri plantate cu grija pe sticker-ul ascuns acolo. Mai departe viram pe Clopotarii Vechi si iesim iar in Grigore Alexandrescu chiar langa Medicover. Acolo, o alta cabina telefonica purtatoare a doua indicii - 3 + 1 de data asta dar ... 4 fursecuri nu-s de lepadat. Le culegem atent in poze si ne intoarcem iar spre intersectia cu Vasile Alecsandri. Pusesem deja gand rau cabinei plantate vizavi de geamul tapetat cu carti. E imposibil sa fie una seaca. Asa ca am revenit si am gasit si sticker-ul cu 2 fursecuri lipit smechereste in spate, sus in colt. Pozam si mergem inspre celalalt capat al lui Grigore Alexandrescu. Si acolo era o cabina la intersectia cu Dorobanti care ne lasase cu buza umflata la prima cercetare. Prin urmare revenim si reluam cautarea milimetru cu milimetru. Tot nimic. Eh, asta e! Mai facem un calcul - stransesem pana atunci 20 de fursecuri. Nu era deloc putin. Era chiar suficient cat sa abandonam cautarea fiind deja inghetate bocna de frig. Ne-am retras prin urmare la Galanto - acum carciumioara cu fitze, fosta cafenea intima si tare imbietoare in care obisnuiam sa ne pierdem vremea in timul studentiei cu toate ocaziile posibile. Pe atunci se numea El Cafe de Mi Finca si ne primea cate 15 la o masa rotunda, de 4 locuri, ne servea ceaiuri de mere cu scortisoara, cafea vieneza si sunete cubaneze de Buena Vista Social Club. Acum a devenit o combinatie de kitchuri, cu aere de pizzerie italiana, decoratiuni japonezo-victoriene cu accente suedeze de la Ikea. Dar pastele au fost bune. La fel si pizza. Infuzia de carbohidrati ne-a mai scos frigul din oase iar vinul fiert, fie el si la 100 de mii paharul de 100 de ml, ne-a incalzit de-a binelea. Imbujorate si revigorate ne-am hotarat sa pornim la drum si de partea cealalta a bulevardului Lascar Catargiu. Chiar daca noaptea cazuse deja peste noi si pozele la lumina de felinar ... nu prea aveam sanse sa le reusim spectaculoase. Dar ... mai erau doar 2 strazi, la naiba! Nu ne inecam acuma ca tziganul la mal. Asa ca am pornit pe Henri Coanda. Fac aici o paranteza ca sa introduc si super-coincidentele de care vorbeam pe blog. La masa Nicole imi povestea cum isi propune ea pe anul care vine sa-si ia inima in dinti si sa-si exerseze mai des talentele la volan caci permisul ei de conducere incepe sa prinda panza groasa de paianjen. Cu aceasta ocazie ii povestesc despre aventurile mele de incepatoare si, mai ales, despre nenumaratele incercari nereusite de a obtine mult-ravnitul plastic roz. Tot in acest context ii povestesc de primul meu instructor, il decorez cu toate epitetele de rigoare, ii explic cum m-a tinut numai in poligon, nu m-a scos pe traseu, ma taxa ore suplimentare obligatorii pentru fiecare esec la examen si, cireasa de pe tort, mi-a mai cerut si spaga ca sa "puna o vorba buna la politist" etc. etc. Si cum datorita talentelor sale pedagogice am renuntat sa mai dau examen, mi-a expirat scoala si ... 4 ani mai tarziu am reluat "studiile de specialitate" si am intrat, intr-un final, si in posesia plasticului roz. Bun. Ajungem pe Henri Coanda si in dreptul resstaurantului japonez ne intalnim cu un cuplu, mai de varsta a doua asa (adica peste 40) care ... dupa cateva momente de ezitare isi fac curaj si ne abordeaza. Eu pozam obsesiv-compulsiv la peretele pictat cu samurai. La ora aia din noapte si pe frigul ala cine altcineva decat furseco-dependenti sa aiba astfel de apucaturi fotografico-artistice. Asa ca pana la urma cei doi si-au luat inima in dinti si ne-au intrebat daca am gasit indicii. Noi am ezitat putin, le-am spus ca am gasit cateva ... Ei s-au plans ca nu l-au gasit decat pe cel de pe stalp, la geamul cu carti. Ne-au intrebat daca pe stalpi am gasit indiciile ... noi am ridicat asa din umeri, am raspuns evaziv si am mers mai departe. Cei doi insa, se lipisera asa ca ... am mers impreuna o vreme. Am ajuns la telefonul izolat, atarnat de peretele unui butic, in frig, fara cabina. Am gasit imediat indiciul dedesubt si l-am pozat. 2 bucati. Bune! S-au prins si ei atunci ca e vorba de telefoane si s-au facut disparuti reluand probabil traseul de unde l-au lasat si reorientandu-se spre cabinele telefonice. Si noi am cotit-o repede apoi pe Nicolae Iorga lasandu-i pe ei in urma. Cand am scapat de "codita" o opresc pe Nicole si ii zic: "Hai sa-ti spun care-i culmea coincidentelor. Tipul ala cu care ne-am conversat ... ALA e INSTRUCTORUL AUTO despre care ti-am povestit!!!!!!". Nicoleta se uita la mine interzisa :). "Vorbesti serios?!?! Esti sigura?!?!". "Sigura, sigura", zic. Pai si ... crezi ca te-a recunoscut? Nu avea cum - aveam 18 ani pe-atunci, eram cu 30 de kile mai slaba, aveam parul pana la fund si nu purtam ochelari. Dar sigur, sigur nu am cum sa-l confund. [...] Doar m-a stresat suficient cat sa-mi ramana scrijelita in cortex pe vecie ... Ranjim in continuare una la alta usor socate. Dar ne revenim si o luam mai departe la picior. Pe Iorga mai gasim o cabina generoasa plantata langa Gradinita nr. 50. Inca 2 fursecuri adaugate la colectie. Ne intoarcem pe Henri Coanda verificand daca mai suntem "urmarite". Scapasem! O luam in jos, inspre capatul strazii. De sub un brad, in apropierea Institutului de Arheologie, 2 cabine telefonice spate in spate. Yey! Gasim imediat sticker-ul cu 3 fursecuri. Cercetam si pe partea cealalta si, pitita intre acele de brad - surpriza-surprizelor! Un sticker cu 9, repet NOUA fursecuri!!!! UAU! Asta da cadou de Craciun! Tzipam in gand de bucurie pentru ca din spate mai venea cineva cu aparat foto atarnat de gat. Clar un alt vanator! Nu putem sa deconspiram comoara cu verva si galagie ... Daca gaseste, gaseste daca nu ... nu. Gata cu caritatea :)! Traversam repede si cotim pe capatul celalalt de pe Iorga - cel cu serviciul de Pasapoarte. Gasim si acolo o cabina dar ... lipsita de indicii. La exterior trona oricum un avertisment cu "Afisajul interzis" iar "portareii" din cabina deja se uitau cu ingrijorare spre aparatele noastre de fotografiat. Ne tiram, ne intoarcem in Coanda si mergem pana in capat, la iesirea in Dacia. Nu mai gasim nimic asa ca facem cale intoarsa inventariind in gand fursecurile (20 pe partea cu Povernei + 16 pe partea astalalata ... in total 36!!! UAU ... Saracul Fursec ... o sa il prinda Anul Nou langa cuptor ... ). Intre timp incepe sa ninga. Timid, dar suficient cat sa ne faca sa iutim pasul. Ajungem inapoi la mine, in Dorobanti, o mai lalaim la un ceai fierbinte si pornim la un film, la Mall."

"Cautarea am inceput-o pe povernei. 301 de acasa, 300 din Romana. Primul a fost usor de gasit, cabina telefonica am vazut-o de la ceva distanta si speram sa fie un sticker inauntru. 3. Super, am gasit locul. Merg pe stradutele de acolo si dau de niste pisici care se tot invarteau printre masini sa imi taie calea. Apoi o iau fara harta pe o strada oarecare si dau de un buchet de trandafiri albi aruncati cu 3 saci de gunoi. Apoi V Alecsandri si cabina telefonica de langa casa cu carti. Asta a fost faina. 2 in spate. Pe 1 ala de pe stalp nu l-am vazut fiind seara si am plecat mai departe pe Gr. Alexandrescu inspre Dorobanti. Nimic. La intoarcere le explic muncitorilor care e treaba pentru ca ii vad cum se uita la mine parca as fi putin dusa si merg pana la urmatoarea cabina telefonica. Inca 3. Bun, pana aici 8. Traversez, o iau pe Henri Coanda, fac o poza cladirii care e acum ambasada, ma legitimez la cerere si apoi in jos pe strada. Inca 3 vazuti de la distanta. 11. Intre timp ma suna mama sa vina sa ma ia. Am stabilit ca ne vedem la intrarea pe Henri Coanda. Apoi verific si Nicolae Iorga si la indicatiile unui paznic foarte intrigat gasesc si celelalte 2 stickere. Yay. Stiam de la niste fosti colegi ca pe Alecsandri mai sunt cateva si am zis ca poate ar fi bine sa le verific. Ma urc in masina oprita pe marginea lui Dacia si ii zic mamei sa mergem pe acolo. Ne-am uitat, era liber, si am zis ca intoarcem fraudulos pe linia continua. La 5 secunde apare in spate masina de politie. Am simtit ca imi tremura picioarele cand i-am auzit. Deschidem geamul, actele la control. Am inghetat. Mama incearca sa ii explice: "mergeam cu fata la spital pentru ca ii e foarte rau." Ma uit la el cu o fata de om pe patul de moarte si incep sa tusesc spunandu-i ca am o criza de astm. El intra in joc si zice sa mergem ca vine in spatele nostru sa vada ca ajungem acolo. Plecam, ii zic mamei cum sa mearga la Medicover, stiind bine zona, asteptam putin in masina sa vedem daca am scapat si apoi intram in clinica. Facem programare, in caz ca se intoarce politistul, si mergem sus la doamna G. Intram si ii zicem ca am avut un atac de panica. Apoi simptomele pe care nu stiu cum le-am nimerit. Probabil ca e previzibil ce se intampla intr-un asemenea moment. "Simteam ca imi iese inima din piept apoi mi s-a taiat rasuflarea si am inceput sa tremur." Imi ia tensiunea, si zice ca e ok, dar sa mergem la EKG. Eu stiind ca e clinica privata si avand cateva vizite la Medicover stiam ca e destul de scump. Cand intru la EKG o intreb cat costa si imi raspunde 300. Simt cum apare atacul ala de panica fals. Imi lipeste meduzele si incepem. 134 bmp. Foarte mult se pare. Inteleg totusi de ce, cand te astepti sa platesti 300 ron pentru o vizita "simulata" nu prea iti mai vine sa razi. Inapoi in cabinet mi-a prescris ceva calmante pe care ulterior i le-am pasat mamei care sigur are nevoie de ele dupa incidentul cu politia. La receptie ne zice 30. Phew. 100 ron toata "distractia". Pana la urma, totul a fost ok si m-am ales cu o intamplare de povestit nepotilor."

"[...]un alt moment amuzant a fost in momentul in care am fotografiat placuta cu numele strazii Henri Coanda. In acel moment unul din soldatii care asigurau paza uneia din ambasadele din zona a strigat ceva si a inceput sa alerge spre noi. M-am uitat un pic uimit spre el (fotografiasem oare ceva ce nu trebuia fotografiat?), dar soldatul avea alte dileme - incepand prin a se scuza, ne-a cerut sa il lamurim ce concurs are loc si cine participa. Ne-a explicat ca a mai intrebat o fata, dar ca nu a priceput prea mult. L-am lamurit amuzati, e vorba de o vanatoare de fotografii pe baza unor indicii prezentate pe un site, dar un lucru tot nu era clar - "OK, dar ce castigati?" "Cum ce? Fursecuri!"

"[...]Desigur ca sa fie tacamul complet si ca sa nu uitam totusi ca ne aflam in Romania, am primit si niste cuvinte "de duh" de la un nene care era paznic la un hotel si care a fost foarte deranjat de faptul ca faceam noi poze. Desigur am fost trimise la cratitza si proverbialul " Da' voi n-aveti copii pe acasa pe care sa-i cresteti" a aparut in discutie :). In fine una peste alta a fost fain de-a dreptul, de-acum incepuse sa si ninga un pic si parca nici frigul nu mai conta chiar asa. Chiar mi-a placut asa, potrivit pentru sfarsit de an, nu unul tocmai bun pentru mine, iar joaca asta cu fursecurile m-au ajutat destul de mult si m-au deconectat de tot ceea ce inseamna viata cu rutina ei."

"[...]Partea palpitanta este ca ne-a luat unul de la Jandarmerie care pazea ambasada din casa in care a stat Henri Coanda ca nu avem voie sa facem poze ca sa dam buletinele la verificat. Parea dintr-o faza cu stan si bran mai ales ca nu prea aveam chef de cearta si nu prea imi venea sa cred ca vorbeste serios. In final ne-a lasat in pace dupa ce ne-a trecut in caiet probabil."


luni, 29 decembrie 2008

F28 - Chocolate Crinkles

Chocolate Crinkles sunt fursecurile perfecte pentru perioada asta a anului: arata ca si cum ar fi fost date prin zapada si contin multa ciocolata, tocmai buna dupa frigul de afara. Pentru ca e ultimul Fursec pe anul 2008, n-am facut prea greu concursul. Nu e un concurs de viteza, nici nu sunt indicii in stilul de pana acum. De data asta, cam ca la F15, veti gasi de-a lungul mai multor strazi din orasul nostru logo-ul Fursecului Mecanic, insotit de cate o cifra. Suma cifrelor fotografiate va reprezenta cantitatea de Chocolate Crinkles pe care o veti primi. Nu fotografiati doar autocolantul in sine, ci si imprejurimile si detaliile care va inspira. Includeti-va si pe voi in unele din poze. Incercati sa incadrati fiecare logo+cifra in contextul in care a fost amplasat.
Incepeti cautand strada pe care s-a aflat o casa-muzeu disparuta intre timp. Pe vremuri, acolo veneau in fiecare an de 1 mai (ziua de nastere a colectionarului de arta, proprietar al casei) peste optzeci de persoane, printre care ministri, diplomati, artisti plastici, scriitori, actori, muzicieni, medici si profesori. Dupa aceea veti merge pe o strada din apropiere, unde inca avem norocul sa se afle un muzeu, nu doar amintirea lui. Cautati in continuare in zona logo-uri si incercati sa gasiti si fotografiati un geam tapetat cu carti. Chiar langa el este un logo pentru care, daca il gasiti si fotografiati, veti primi cantitatea de fursecuri trecuta pe el multiplicata cu cinci. In aceeasi zona veti intalni strada ce poarta numele unui poet si fabulist roman care a murit sarac in Bucuresti in pofida unei minti care s-a inscris in istoria literara a Romaniei; merita sa parcurgeti strada. Trecand de cealalta parte a bulevardului Lascar Catargiu, veti mai gasi indicii pe strada ce poarta numele pionierului aviatiei romane, academician, fizician, inventator. Iar apoi cautati strada ce poarta numele unui fost prim-ministru al Romaniei, istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, profesor si academician.
Indiciile, cu exceptia celui din dreptul gramezilor de carti aflate in spatele unui geam, au un punct comun in materie de amplasare. Odata ce gasiti similitudinile in privinta amplasarii nu va trebui sa priviti chiar fiecare colt de strada, ci va trebui sa cautati un element anume prezent pe toate strazile mentionate. Timp: pana maine seara la ora 21:00. Succes!

miercuri, 24 decembrie 2008

F27, povestea

Cu o mica intarziere: pozele si povestile legate de cautarea nocturna a Fursecului 27. Intre timp, majoritatea castigatorilor au si primit deja premiul, o cutie de Snickerdoodles.

Pentru ca lumea m-a mai intrebat pe mail, m-am gandit sa precizez si aici, fiindca e de interes general: blog-ul nu face pauza de sarbatori. Asa ca urmeaza Fursecul 28 peste doar cateva zile. Pana atunci, insa, va prezint cativa din castigatorii F27 si ce mi-au scris ei:

"Pasul unu a fost simplu. noroc ca aveam cartea acasa.. a fost intai stalpul din fata dr. lister 58 - e strada unde am avut primul job full time. de acolo ne-am dus pe strada craciun si, dupa ce ne-am incercat norocul la restraurantul noel, am dat de stalpul din capul strazii care ne trimitea la muzeu. de la noel, un taximetrist cu gps ne-a ajutat sa facem diferenta intre mina si nicolae minovici. stupoare! strada e in spatele cladirii noastre de birouri si eu habar n-aveam de muzeu si de gradina, desi lucrez in bucharest business park de trei ani... acolo am gasit familia de caini polari la gara baneasa, nici de ea nu stiam... ca sa scurtez povestea, am in telefon poza doveditoare, dar yahoo nu ma lasa sa atasez poze pe mailul mobil, abia dimineata am sa ajung la birou si am sa le pot trimite. daca nu castigam fursecuri din cauza asta, tot am castigat: o plimbare nesperata cu maica-mea si cu sotul meu, o runda de incalzire pentru data viitoare, cand vom merge mai pregatiti tehnic, vreo doua locuri unde sa-mi mananc pranzul la pachet, plus un numar de caini simpatici cu care sa il impart. nu e rau pentru prima participare la fursec hunt!"

"Am plecat pe la 6 jumate. Nu mai stiu exact pe la cat am ajuns dar am parcat masina si am inceput cautarea. Nu am mers nici 50 de metri ca ne intalnim cu un baiat - in mod evident cautator de fursec: singuratic, mainile in buzunar, privirea atintita pe stalpi, efectuand opriri repetate si rotocoale ritualice la fiecare stalp de lumina, felinar sau indicator de circulatie. Radem si il intrebam daca a iesit si el la vanatoare. Zambeste si recunoaste vinovat. Hotaram sa mergem toti 3 la cautat. Ne impartim trotuarul. El venea dinspre Parc, de la grafitti, noi dinspre Opera. Ne-am intalnit pe la Arenele BNR. El zicea ca nu a gasit nimic pana acolo. Noi nu cautasem toata strada ci numai de pe la numarul 31 in sus. Acolo parcasem masina. Si, fireste, ne indreptam spre numarul 69 sa vedem si noi "adresa adreselor". Ne-am intors din drum si am hotarat sa mergem inspre Opera. Iar daca nu gasim nimic sa ne intoarcem. Evident ca nu am gasit nimic. Facem drumul inapoi. El ramane in capatul dinspre Opera hotarat sa caute mai cu de-amanuntul pentru ca, zicea el, "nu are cum sa fie in celalalt capat. M-am uitat peste tot." Noi, mai sceptice ne ducem sa cercetam bucata pe care nu apucasem sa o strabatem spre capatul celalalt al strazii. Pe la numarul 62 ne loveste un miros puternic de sarmale. Eram destul de descurajate ca nu gasisem inca indiciul. Cand ne-a lovit mirosul ne-am mai inviorat. Am zis ca daca nu gasim indiciul macar am localizat unde se fac sarmale. Putem sa mergem sa colindam pentru o degustare mica. In cele din urma gasim si indiciul, pozam si ne intoarcem la masina. Stiam de strada Craciun. Am lucrat 4 ani in apropeire, pe Caderea Bastiliei, si strada Craciun mi-a oferit de multe ori loc de parcare. Totusi in clipa aceea nu puteam sa o localizez in creier. Asa ca harta ne-a scos iar din incurcatura. Cand am vazut-o pe harta mi s-au deblocat si amintirile. Acolo pe strada este un restaurant - Noel se numeste. De mare inspiratie, nu? Doar se afla pe strada Craciun ... :). La Noel era o petrecere privata. Oamenii iesisera pe-afara sa isi faca poze de grup. Noi ne-am apucat sa scormonim dupa indicii. A fost haios - 3 insi care cercetau fiecare centimetru patrat de garaj, de burlan, de stalp, de zid ... Aratam ca scapati de la nebuni ... Petrecaretii ne-au intrebat ce cautam ... Am raspuns "O hartie" iar Costin - baiatul pe care l-am agatat pe Lister i-a intrebat daca au mai vazut oameni care au venit sa faca fotografii prin zona. Cred ca i-am bagat de tot in ceata :). Pana la urma am gasit indiciul, l-am pozat si am trecut iar la consultatii cu domnul Google. Am gasit urmatoarea destinatie pe harta si am pornit la drum. Am tabarat sa tragem indiciul in poza. Apoi ne-am retras toti la masini, la laptop-uri si conexiuni mobile. Eram ca-n filmele cu mafioti - stateam acolo in bezna, pe strada pustie, pititi in masini ca si cand asteptam sa se intample cine stie ce schimb de focuri intre 2 Familii rivale :). Tastam cu repeziciune calculand in minte cam pe ce loc ne aflam. Costin avea deja doi prieteni care trimisesera e-mail. Andi sigur apasase Send inaintea mea ... Simteam cum creste nivelul la adrenalina. Am descarcat pozele, am deschis Gmail-ul, am atasat pozele ... In spatele nostru opreste o alta masina ... La naiba! Astia sigur sunt veniti dupa fursec. Crezi? Pai ... cine altcineva sa vina Duminica la 9 seara pe o strada pustie, neluminata, la Gara Baneasa sa viziteze Muzeul Minovici?!?! Apas Send. Se incarca ingrozitor de greu. Liniutza verde - indicator al drumului parcurs de mesaj de la expeditor la destinatar se blocase pe ecran. Deschid alt browser si pasez laptop-ul Nicoletei ca sa parcurga si ea mai repede aceleasi etape de incordare maxima. Tasteaza, ataseaza, apasa Send. Costin ii urmarea pe cei doi care coborasera din masina si isi astepta randul la laptop incordat. E-n regula, erau un alt cuplu si se lalaiau la poze. Hai ca avem timp! Verificam daca s-au trimis mesajele si pasam laptop-ul in spate, la Costin. Pana sa recuperez echipamentul vad ca deja aveam raspuns. Ne incadrasem! Pfui, rasuflam usurati! Victorie. Rontzaim fursec cu scortisoara de Craciun :). Yey!"

duminică, 21 decembrie 2008

F27, primul indiciu

Pentru primul indiciu, aveti doua variante: fie va uitati in cartea lui Gabriel Liiceanu, "Scrisori catre fiul meu", din care este citatul de sus (pagina 127), in continuarea lui gasindu-se strada care ne intereseaza si unde, pe un stalp, se afla al doilea indiciu. Fie mergeti in micul Parc Romniceanu, langa Academia Militara, unde veti gasi niste scari, o usa si un zid mare, plin de graffiti (foto de jos). Acolo va fi ascunsa o anagrama cu insemnele Fursecului Mecanic. Rezolvati anagrama pentru a obtine numele strazii unde va asteapta al doilea indiciu (strada cautata este la cativa pasi de parc).
E un concurs de viteza, asa ca multa bafta si fuga repede!

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Fursecul 27 - Snickerdoodles

M-am tot gandit in ultimele zile (in timp ce, pentru evenimentul de la Centrul Ceh, pregateam Stollenstrudel, un hibrid intre un strudel si traditionalul Stollen pe care il mananca tarile germane in perioada asta a anului) daca, in jurul Craciunului, sa fac o reteta tipica pentru sarbatori sau daca, dimpotriva, sa ofer o alternativa celor care deja si-au luat portia de colinde, brazi si scortisoara pe anul asta. Nemaifacand niciodata Snickerdoodles pana azi, hotararea a fost luata din clipa in care am muscat din primul fursec de proba: scortisoara a castigat, amanam sarbatorirea sosirii verii* pentru saptamana viitoare.
Nigella Lawson descrie Snickerdoodles ca fiind un biscuit
usor crocant la exterior si pufoso-untos la interior, cu o textura asemanatoare unui donut (n-as risca sa traduc prin "gogoasa", pentru ca donut-ul poate fi si dintr-un aluat ca de chec, copt in cuptor in loc de prajit in ulei). E cea mai buna descriere pe care am intalnit-o pana acum pentru Fursecul 27, asa ca am preluat-o ca atare. As adauga doar ca fiecare Snickerdoodle este dat obligatoriu printr-un amestec de zahar si scortisoara, asta stiti voi la fel de bine ca si mine ce inseamna.
Numele ciudat al retetei nu se stie exact de unde vine; in orice caz, nu are nici o legatura cu batonul de ciocolata Snickers. Cea mai distractiva (dar in acelasi timp perfect plauzibila) explicatie este ca patiserii americani au preluat la sfarsitul secolului 19 reteta de la colegii lor germani, confundand-o cu reteta pentru Schneckennudeln (un fel de melci cu scortisoara, dintr-un complet alt tip de aluat) si, neputand pronunta numele corect, l-au transformat in Snickerdoodles. Scortisoara contineau oricum ambele retete, asa ca ce mai conta care e care? (Acum imi dau seama ca s-ar putea sa fi fost implicati si emigranti romani in 'adaptarea' numelui, pentru ca prea suna toata povestea a "merge si-asa".)
Cursa pentru Fursecul 27 incepe maine dupa-amiaza. Va astept.


*in Australia

duminică, 14 decembrie 2008

Cine goneste prin noapte ca vantul

Felicitari celor zece castigatori, au fost deja anuntati pe mail de catre mine. Cred ca sunteti de acord ca asta a fost cea mai dificila cautare de indicii de pana acum, nu atat din cauza intinderii pe mai multe parti ale orasului (Dorobanti - Parcul Carol - Rahova), cat din cauza vremii care n-a fost deloc prietenoasa. Meritul vostru este cu atat mai mare, cu cat unii din voi au intalnit pe drum si elemente neprevazute: caini vagabonzi nu foarte bucurosi de oaspeti, oameni curiosi (ce e de vazut intr-o cabina telefonica?) si - elementul-surpriza absolut inexplicabil: obiectele care apareau si dispareau in locul in care se afla indiciul final (cabina telefonica de vis-a-vis de Piata de Flori din zona Uranus). Initial nu era nimic neobisnuit in cabina, apoi, cand am fost azi-noapte sa verific daca indiciul mai este la locul lui, am gasit o sacosa neagra, textila, agatata de receptorul telefonului. In sacosa, niste mancare (cred) si o sticla PET de 0.5 litri. Am mutat-o de pe receptor sus pe cutia telefonului, ca sa nu incurce la cautarea indiciilor. Am mai stat, m-am plimbat pe langa cabina, m-am uitat in jur - nici unul din vanzatorii de flori (care sunt non-stop acolo) nu parea sa revendice sacosa in cauza. Astazi primesc pozele de la voi si observ intr-una din ele ca sacosa nu mai era acolo, in schimb pe telefon era - tot negru - ceea ce unul din castigatori a descris drept "un soi de calculator de buzunar facut pilaf... intr-un fel de etui de piele (ecologica sau nu) tot neagra".In fine, clasez povestea la evenimente neelucidate si inchei citand din mail-urile participantilor, multumindu-va inca o data:
"Am plecat la drum pe la 1 noaptea, ca abia atunci terminasem toate tampeniile specifice zilei de sambata pe care le aveam de facut. Cu chiu cu vai mi-am corupt prietenul sa ma insoteasca in aceasta escapada nocturna si sa-mi faca poze. El n-a vrut sa apara in ele. Si-asa am pornit. Intai in parcul de la Piata Dorobanti unde a mers cel mai usor. Cu Ipod touch-ul dupa noi, am dibuit urgent urmatoarea strada. Acolo a fost mai nasol, strada fiind lunga, cu caini, ploaie, ger si tot tacamul. Din fericire mi-a sarit repede in ochi urmatorul indiciu. Abia atunci a inceput nenorocirea. Am cautat pe net orasul ala de frontiera pana mi-au iesit ochii. Se pare ca hartile de pe google maps nu sunt suficient de detaliate cand vine vorba de Romania si, desi Apatfalva aparea pe harta, orasul de peste granita, nu. Cu greu am gasit si strada urmatoare, pe care am inceput-o, bineinteles, din capatul gresit, dar am gasit relativ ok indiciul. Eh, si apoi cosmarul. Nefiind din zona, habar nu aveam ca exista o piata a florilor in piata George Cosbuc si cu atat mai putin ca se continua Calea Rahovei pe acolo. Asa ca am batut Calea Rahovei si florariile/cabinele ei telefonice metodic (sunt multe!), de la un capat la altul. Am inghetat si ne-am udat de tot si am plecat acasa cu disperare ca nu gaseam nimic, fir-ar sa fie :). Abia azi cand m-am trezit am cautat temeinic pe internet si am gasit informatiile necesare. Acolo, intr-adevar, strada e mica. Si era si cabina telefonica, si indiciul."

"Cautasem pe net si stiam ca parcul care a adapostit Lupoaica era cel de la Dorobanti, si intr-adevar am gasit repede primul indiciu. Ma inarmasem si cu internet mobil, asa ca am descoperit la fel de rapid locatia celui de-al doilea indiciu (Candiano-Popescu). Aici a fost insa mai greu: strada era foarte lunga si zig-zag-ul intre stalpi m-a ametit curand. La propunerea sotiei, am ales sa verific mai intai toti stalpii de pe partea dreapta, urmand sa ma intorc (eventual, daca mai era nevoie) pe partea stanga. Strategia a functionat, pentru ca aproape de capat am gasit! Strada era numele unei localitati de la granita cu Ungaria. OK, internet, google si search dupa Apatfalva si infratit. Gasesc Comlosu Mare, insa strada nu exista in Bucuresti! Mai sa fie - incerc inca o data si gasesc: Cenad. Strada e scurta de data asta, gasesc imediat indiciul. Hmmm, imi amintesc ca cineva de pe forum (Bianca) a mentionat ceva legat de Calea Rahovei, hai sa mergem! Ochii mari spre tonetele cu flori. Gasesc doua la intersectia Calea Rahovei cu ... o strada, langa Mega Image. Le verific, merg spre stalpii invecinati, nimic. Parca spunea indiciul ca e vorba de portiuni ale Caii Rahovei in care seamana cu o strada linistita, ingusta. Nu prea era cazul. OK, mergem inainte si ajungem la Piata Rahova, aici sunt mai multe tonete si cativa vanzatori rebegiti de frig. Dupa ce verific vreo alte 15 minute, vad ca adresa este Sos. Alexandriei. Inteleg imediat ca de fapt nu citisem indiciul cu atentie - sigur nu te-ai referit la ceva care nu era pe Calea Rahovei. Indiciul vorbea clar de Calea Rahovei, nu de altceva. Reiau drumul spre George Cosbuc si dintr-o data vad ca strada se ingusteaza si, ajuns la Piata de flori, realizez fara dubii ca sunt in preajma indiciului."

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Fursecul 26 - Ricciarelli

Fursecul de saptamana asta e unul din preferatele mele. Inchipuiti-va o portie concentrata de migdale proaspat macinate si albus, un romb ca de marzipan, dar copt. O reteta pe cat de simpla, pe atat de fascinanta. Le-o datoram italienilor, norii pufosi se numesc in original Ricciarelli. Avem si putina Italie ascunsa printre indiciile pentru F26, chiar de la inceput: cursa pentru Fursec incepe in parculetul bucurestean in care, pana acum 11 ani, a fost expusa copia statuii Lupa Capitolina, cunoscuta mai degraba sub denumirea generoasa de "Lupoaica", statuie donata Bucurestiului de catre orasul Roma. In parcul in care trebuie sa va duceti, Lupoaica a stat intre 1965 si 1997. Mergeti acolo si, in lipsa Lupoaicei (care acum locuieste in Piata Romana), cautati indiciul care porneste cursa pentru Fursecul 26.
Saptamana asta e vorba nu doar despre creativitate, ci si despre rapiditate, pentru ca vor castiga primii zece care imi trimit poza/pozele de la final. Asa ca nu va mai retin, va mai spun doar ca va invit sa faceti poze si pe parcurs daca vedeti ceva interesant (asa cum unii din voi au si facut cu ocazia altor Fursecuri) si, ca sa nu fie dezavantajati cei fara laptop la ei, de data asta accept, de dragul vitezei, nu doar e-mail-uri la furseculmecanic@gmail.com, ci si MMS-uri trimise la 0745 117 000.
Imbracati-va gros, luati-va cam 4-5 bilete de RATB si succes!

Fursecul 26, diseara

miercuri, 10 decembrie 2008

Fursecul 25 la final

Primul indiciu era sub un telefon public. Il puteti vedea in pozele de mai jos, ele fiind ale catorva din castigatori. Parti din mesajele lor:
"
Postul l-am citit aseara la ora 1. Si ce mi-am zis "berthelot e la 5 min, d c sa nu merg acum?". A fost o exp cu adevarat geniala, berthelot noaptea, case vechi si zgomote, lilieci, iar eu chioara, am gasit foarte greu autocolantul. Faza cea mai tare e ca m-am simtit exact ca in dosarele x, un serial care mi-a marcat copilaria, cautand indicii in intuneric, fiind atenta la orice zgomot din jur si incercand sa atrag cat mai putin atentia asupra mea. Indiciul 2 a fost floare la ureche dar indiciul 3 a fost horror. m-am invartit in statia de metrou 3 ore. Imagineaza-ti ce uimita am ramas cand am vazuit ca era fix sub nasul meu."

"Pai am pornit la drum pe la 12. Am profitat de trendul insorit pe care il capatase cerul la ora aceea si am pornit-o agale pe General Berthelot. Am luat-o de la Berzei in jos pe strada (sau in sus - nu pot sa-mi dau seama cum ar curge Dambovita pe Berthelot) inspre Catedrala Sf. Iosif. Deci ne-am plimbat ceva pana am ajuns la indiciu dar a fost dragut. Strada in sine e o optiune placuta de plimbare duminicala si iti ofera surprize la tot pasul - de la cladiri cu arhitectura incarcata istoric pana la curti pazite nu de caini ci de ... capritze ... Am fost foarte surprinsa dar placut impresionata sa descopar o capra - si inca una foarte jucausa - intr-o curte in centrul Bucurestiului. Motiv pentru care am pozat-o insistent si pentru mult timp :). [...]
In cele din urma, la cativa pasi de curtea cu capra, am gasit si telefonul purtator de indicii. Inarmata cu laptop si conexiune mobila - ca de-acum nu ne mai incumetam sa pornim la vanatoare fara instrumentarul adecvat - am gasit repede si urmatoarea destinatie. Nu la fel de spectaculoasa ca General Berthelot, dar linistita (fara caini, capre, cocosi si alte oratanii) si totusi ofertanta in ceea ce priveste elemente eligibile pentru tras in poza :). Surprize am avut insa si pe strada asta - anume am descoperit ca am o pana la roata din fata ... Asa ca indiferent de indiciile de pe biletel urmatoarea oprire a fost o vulcanizare. Acolo am intarziat ceva timp ... suficient cat sa descoperim pe internet detalii privind statia urmatoare in fuga dupa Blondie - la capat de linie, pe granita cu porumbul :)."

Felicitari celor care au rezolvat toate indiciile (telefon public pe str. General Berthelot - stalp pe str. Carol Knappe - balustrada de scari la statia de metrou IMGB 2). Castigatorii au fost contactati pe mail.