F30, castigatorii

Am primit o multime de poze, multe facute cu talent si cu suflet, altele cu suflet. ;)
De asta am si ezitat pana sa aleg fotografiile castigatoare: pentru ca trebuie respectate toate modalitatile de realizare si toate viziunile artistice ale participantilor si produsele rezultate astfel. Asa ca tineti-va bine: urmeaza imaginile castigatoare si cateva poze in plus (userii castigatori vor primi oricum pe mail confirmarea) + cateva povesti din cautarile Fursecului 30:
"Ieri am calarit internetul pana pe la 3 dupa-amiaza. Am tot dat refresh la pagina fursecului si nimic. Pana la urma am zis sa-mi pun un Seinfeld ca sa-mi faca asteptarea mai usoara ... 4-5 episoade mai incolo am cazut prada in ghearele somnului care ma astepta pe dupa coltul pernei, miseleste.Pe la 10 seara ma trezesc buimaca, mai dau un refresh la pagina, vad activitatea intensa ... dar si termenul limita care se intindea pana a doua zi pe seara. Asa ca ma apuc constiincios sa caut pe google imagini din centrul catorva resedinte de judet (putine) al caror nume este format din 6 litere. Ca norocul, vreo 3 dintre locatii erau deja batute cu piciorul de catre subsemnata asa ca procesul eliminatoriu a decurs destul de rapid. Bun. M-am bagat linistita la un nou film cu gandul ca azi chiulesc de la serviciu simuland o problema de rezolvat in jurul orei 4 si o pornesc la vanatoare.

Desigur, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa. Am lovit usa de la uzina abia la 6. Am facut raliu pana in Lacul Tei, atenta sa nu ratez intrarea "in Turnul Eiffel". Ajunsa in Turn, las masina la intrare si o pornesc la picior in cautare de indicii. Din fericire am pornit-o in cautare chiar pe partea norocoasa. Undeva pe la jumatatea strazii gasesc si stalpul purtator de solutii. Incerc sa fac niste poze dar lumina era jenibila in zona, aparatul incapacitat sa surprinda cine stie ce miracole (pozele cu flash mi se par sparte, fade, reci, insipide si evit cat pot aceasta optiune chiar si pe timp de noapte), strada in sine era usor lugubra la lumina lunii ... Asa ca am facut cale-ntoarsa la masina. Ca norocul strada Paris este una pe care o parcurg zilnic in drum spre serviciu deci n-aveam nevoie nici de GPS, nici de Google, nici de nimic. Doar de superputeri care sa topeasca traficul bucurestean din calea rotilor ale caror cauciucuri scartaiau sub puterea motorului ambalat la maxim.

Ajung in Paris - strada -, parchez la capatul dinspre Parc (fosta resedinta a Lupoaicei) si o iau la picior inspre Guvern. Si de data asta pe partea cea norocoasa. Mi-era si teama sa ma uit la ceas ca ma lua cu senzatii de sufocare. Asa ca nu m-am uitat. M-am bucurat de faptul ca nu trebuia sa iau stalpi la imbratisat - activitate destul de ametitoare la fiecare vanatoare - asa ca am putut sa arunc un ochi si la imprejurimi. Incantatoare si la lumina lunii, nu doar a soarelui. Asta daca faceai abstractie de masinile incolonate si de soferii proptiti in claxon, care mai de care mai grabiti sa ajunga la casele lor. In fine, din poza in poza ajung la cutia de scrisori pe care trona indiciul. O ultima poza si apoi din nou stanga-mprejur. Strada din 8 litere, in centrul vechi care sa sugereze tema fursecului 30. In centrul vechi ... La naiba, sa vezi ca trebuie s-ajung prin Lipscani. Strada cu iz frantuzesc prin Lipscani. Din 8 litere. Drace, imi trebuie un google.

Iutesc pasul. Putin mai in fata un caine superb isi astepta stapana aplecata sa se-ncheie la sireturi, tinandu-i delicat manusile in gura. Am incercat o poza dar mi-a intors spatele exact cand am apasat pe buton. Rateu, asta e! O iau mai departe la picior spre masina unde speram sa-mi adun creierii si sa ma gandesc la optiunile disponibile - ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag. Suna telefonul. Era G. Care G. imi cedase masina lui la calarit (a mea fiind in concediu la service) cu conditia sa vin sa-l iau cand ma suna. Cu ocazia asta ma uit si la ceas - era 8 fara un sfert. E clar, este semnalul de "return to base". Calculam in cap rapid daca as avea timp sa ma duc 10 minute acasa in Dorobanti sa ma consult cu domnul google. Pfui, auzi, sa ma duc pan-acasa! Aberatii! Nu, ma duc la G sa-l ridic de la firma si ma conectez acolo la un google. E singura modalitate prin care pot impusca 2 iepuri intr-un timp record. Asa ca ambalez motorul cu destinatia Eroilor.

Slalom printre masini, viraje pe stradute intunecate, cronometrul imi rasuna surd in creier, nivelul de adrenalina crestea. Am prins toate stopurile, am injurat birjareste. Macar traficul nu mai era asa necrutator pe sensul meu de mers. Ajung si la firma. Deschid Google. Temperatura la etajele superioare indica pericol de topire a neuronilor si asa vestejiti. Gasesc pana la urma raspunsul. Strada Franceza. E aproape. Pe Calea Victoriei. Langa Muzeul de Istorie. Hai ca-i aproape. Il inhat pe G. de-o aripa, sarim in masina, ii dau talpa pe chei, vrum-vrum, Piata Natiunilor Unite, stanga pe contrasens (ma rog, nu e chiar contrasens pana prin dreptul CEC-ului dar orsicat) si parcam. Ajungem in capatul strazii, pozam imrejurimile tzac-pac. Nu mai e timp de alte descoperiri. Un bec, un felinar, un coltz de geanta, o pata portocalie care trona pe jos, o perspectiva mai ampla, un stencil pe perete, in apropiere. Gata, trebuie sa zburam daca vrei sa apuci sa si trimiti. Nici sa nu te gandesti sa mai photoshopezi la poze daca vrei sa apuci o muscatura de croissant."

"Nu stiu daca te uiti la meteo inainte de a posta noile indicii, dar la ultimele fursecuri am alergat pe cel mai crunt ger. Si stii ce? Ne-a placut!!! Ne-a placut si tema de data asta, si faptul ca indiciile erau legate intre ele - Str. Turnul Eiffel, Paris, Str. Franceza. Mai lipsea o strada Europa, una Pamant, si una Univers, si era tacamul complet. Bine ca s-a oprit aici, eu una nu imi mai simteam urechile...

A fost sesiunea cu cea mai mare concentratie de fursecari pe metru patrat. Am mers in paralel cu Mathurine si cei doi prieteni ai ei si la prima strada, si la ultima. Iar pe Str. Franceza cred ca ne-am intalnit un grup de 20! Reticenti la inceput - "Suntem aici pentru acelasi lucru?" "Nuuuuu!" - dar apoi ne-am recunoscut comentariile si am inceput sa impartasim impresii de la editiile trecute. Deja suntem veterani, ce mai!

Pe Str. Franceza am gresit cel mai rau. Ne-am uitat la stalpi, dar numai la partea de sus, si am ratat prima oara indiciul. Am ajuns in felul asta in partea urata a strazii, fara lumini, cu cladiri demolate, cu miros de... ma rog, Paris in zonele lui cele mai urate...Am ajuns pana la ultima parcare, si ne rugam sa nu fie indiciile printre sacii de gunoi sau mai stiu eu ce. La intoarcere am fost mai vigilenti si, cum ne uitam deja si la borduri, nu am mai avut cum sa ratam indiciul final.

Ce ne-a placut acolo - muzica de pian care izvora din pamant - mai exact, din gaura de aerisire a unui club la subsol - cateii foarte prietenosi, anuntul "de angajare" atasat si senzatia de decor de film parasit. A, si toata lumea misto care alerga alaturi de noi dupa fursecuri.

Asteptam cu interes deliberarea juriului si fie ca cei mai buni sa castige. Iar restul o sa mai alerge o data, o ultima data (vai!!!!) la fursecul 31."

"De data asta am plecat si noi la vanatoare de fursecuri. La 10 dimineata au venit fetele la mine si am plecat cu masina. Asa am stabilit. Zis si facut. Primul a fost usor. Chiar l-am gasit repede, eu faceam meditatii la romana in zona si ne-am descurcat fara harta (neasteptat de bine, as zice).

Am aflat destinatia urmatoare, iarasi una cunoscuta de noi. Rapid cu masina, dam fuga pana in Dorobanti si apoi o luam pe jos. Ma gandeam ca sigur e in cabina telefonica de la capatul strazii (cred ca era capatul acolo) si fetele dau fuga sa vada. Eu intorc capul sa ma asigur inainte sa traversez si observ indiciul. Am tipat ca un copil care vede un cadou mic inaintea craciunului si le-am aratat fetelor. 2 indicii. Urmeaza Lipscani sau ceva din zona. Andra ne spusese de Strada Franceza asa ca am sunat ajutoarele de acasa care ne-au ghidat pana acolo. Mergand inspre centrul vechi am trecut pe langa doi baieti imbracati in costume de gardieni de la Buckingham Palace. Am ras de ei de parca urma sa ne luptam si stiam sigur ca noi (in tabara francezilor) am fi castigat.

Cu Strada Franceza a fost mai complicat putin, prima data am trecut pe langa el se pare fara sa il observam, noi mergand chiar pe mijloc. Am zis ca nu se poate si ne-am intors sa mai cautam o data. Ai sa vezi in poze ca avem croissanturi. Promitem ca au fost acolo doar de dragul spiritului francez, pentru poze!! Nu am trada fursecul, mai ales acum cand mai e doar unul! Am stat sa ne gandim pe drumul pana pe Strada Franceza ce ar fi mai in tema asa si am stabilit ca o sa facem mustati de hartie si le lipim (am renuntat destul de usor la ideea asta). Am zis ca va fi amuzant totusi sa avem niste mustati (am insistat toate trei ca pentru vreun motiv anume sunt specifice lor) asa ca am improvizat niste "mustati naturale", dupa cum ai sa vezi in poze...Croissantul am zis noi ca trebuie sa fie in tema asa ca ne-am echipat si cu asa ceva. Sa nu te superi pe noi!! Au fost folosite doar pentru poze! Am facut cateva poze in fata magazinului de reparatii si pe cand sa facem ultima poza apare o silueta din fundul magazinului si apoi o femeie incepe sa rada amuzata de situatie. A fost o plimbare excelenta, vremea a fost super super buna, perfecta pentru zilele libere inainte de examene."

"Mie croissantul mi-a schimbat viata si de atunci sunt indragostita de el.Era prin 2003, cind in urma descoperirii netului si a messului am inceput sa vb cu persoane din toata lumea. La un moment dat am hotarit sa plecam in Italia (eu si my ex) la unul din prietenii mei de acolo. Pur si simplu am luat un concediu fara plata de vreo 3 luni (fara sa le zic ca plec din tara) iar my ex si-a lasat definitiv serviciul de rahat pe care il avea. Am ajuns in Bari cu banii de la nunta (care fusese cu un an inainte) adica vreo 10 milioane. Ne-am cazat la inceput la o pensiune sperind sa gasim de lucru. Cum banii se evaporau rapid in cam o saptamina am cunoscut un cuplu de gay care aveau un adapost pentru animale in afara orasului. Ei aveau nevoie de noi doi mai mult pentru companie decit pentru facut treaba. Ei se faceau ca ne platesc iar noi ca muncim.

In schimb am primit ceva mult mai important decit banii pe care i-am fi putut cistiga lucrind in Italia. Am cunoscut o particica din Italia la un nivel la care nici chiar unii localnici nu o cunosteau.

Oricum ca sa scurtez povestea, una dintre cele mai misto chestii care pe mine mi-a impresionat a fost croissantul. In fiecare noapte ieseam cu prietenii nostri gay si cu prietenii lor si mergeam ori in Bari ori in oraselele si satucele din imprejurimi. Si noapte de noapte piatetele din centrul acestor mici asezari erau luminate si pline de lume care se plimba, vorbeau si asteptau sa se faca croissantele. Deci noapte de noapte patiserii locali faceau aceste croissante pe care toti le asteptau pina la 1-2-3 noaptea. Citeva croissante din astea cu crema (pe care ti-o injectau pe loc in cantitati industriale si care nu avea gust de budinca esuata de la plic) m-au facut sa imi schimb definitiv modul de a minca dimineata. De asta diminetile mele sunt intotdeauna insotite de ceva dulce si cafea.

Este foarte posibil ca ce stiu eu despre croissantele in Italia sa fie un pic diferit de ceea ce stii tu despre cele din Franta dar ce mai conteaza cind ambele sunt delicioase si tocmai bune linga un espresso scurt. Este una dintre placerile mele absolute care imi aminteste de stilul lor relaxat de viata de piatetele galagioase si colorate, de soare si mare pe care le iubesc.Indiferent ce se spune despre italieni, sunt un popor care stie sa isi traiasca viata intr-un mod frumos.

Eu sunt o optimista si tot sper sa apuc vremurile in care si in Bucuresti vor reinvata oamenii sa pretuiasca viata si micile ei bucurii, cind va fi mai important ce stare iti transmite un loc decit citi bani ai cheltuit pe cine stie ce prostie inutila."

"De data aceasta fara povesti dramatice, fara intamplari bizare, fara frig si foame. Am ras, am alergat, ne-am bucurat. Si i-am "analizat" pe ceilalti doritori de croissante cu migdale. Caci de data aceasta a fost un facut si ne-am intalnit la fiecare indiciu cu cineva. Deh, sintem consecventi. Pe strada Turnul Eiffel, intram cu masina si in fata noastra, se intindeau cat-i strada de lata 5-6 personagii. Ii stiam din pozele de pe blog. La inceputul strazii, intre noi si personajele de pe strada, pe ambele trotuare se invarteau ca niste titirezi doua domnisoare. Una o intreaba aproape soptit, oarecum ingrijorata pe cealalta, "ai gasit indiciul?". Domnisoara intrebata da sa raspunda, dar vazand ce vine din fata s-a fastacit, a facut o pirueta zambind si timid a spus ca nu. La 50 de metri de unde se aflau ele am gasit indiciul. De fapt Ch l-a gasit. Eu m-am dus sa-l citesc. El a intors masina si p'aici ne-e drumul. A mers extrem de repede.
Dar inaintea noastra erau personagiile de mai sus (ulterior s-a dovedit a fi doua grupuri). Noi in spatele masinii lor. Mergeam inspre strada Paris. Bon, la un moment dat ii pierdem. Am crezut ca m-am inselat, ca masina din fata noastra nu era "concurenta". Dr brusc, pe Dorobanti ne apare in fata. Phuuaa! Vine semaforul. Ei ... trec pe galben. ;-0 Noi... am prins rosu, evident. Mi s-a parut ca a trecut enorm de mult timp pana sa se faca verde. Repetam indiciul de pe turnul eiffel. Il intorceam pe toate fetele. Nu pe stalp. Atunci pe ce? Pe cabine telefonice. Sau la monumentul ala din piata. Sau ... sau la Plesu in fata casei ;)) Daca tot am avut concurs cu Liiceanu, de ce nu si cu Plesu? Ajungem pe strada Paris. Eu cobor si Ch cauta loc de parcare. Deci nu pe stalpi, imi ziceam. In fata mea, vad masina rosie care a trecut pe galben ;)), un Peugeot, trec senina pe langa, fara a lasa impresia ca as fi in cautare de indiciu (am zis ca daca-i concurs, atunci... rautacioasa? nu cred!) - cu coada ochiului observ ... copilotul (sa nu zic nici domnisoara, nici doamna, nici persoana de sex feminin) cum se intoarce si ma studiaza scurt - sint sau nu in cautare de indicii? Imediat apare si Ch si ce sa o mai lungesc am ajuns in rondul cu statuia (Piata Quito). Deci nu are cum sa fie aici. Pai mai este putin si vine casa lui Plesu. Dar inainte de ea vine cutia postala. Ch vede indiciul. Yeey.
Ne intoarcem la masina. Pe drum vad concurentii din masina rosie. Erau pe partea cealalta. Nici ei nu se uitau pe stalpi. Stiau ca trebuie sa gaseasca altceva. Luam masina si ne indreptam spre Piata Victoriei. Interesant e ca in Piata Quito concurentii cu masina rosie vorbeau cu o doamna (sint sigura ca era o doamna! ;)) ) si parea ca aceasta le da indicatii, ca le explica ceva ("Da dom'le, am vazut azi noapte, cam 4 sa fi fost, un om ce se plimba pe acolo" ;)) ). Hmmm.Ajungem pe strada Franceza. O luam dinspre CEC. Numai daramaturi. Piatra cubica si cladiri semirenovate, iar unele darapanate. Ma uit la stalpi. Stalpi noi. Ii spun lui Ch. ca indiciul nu poate sa fie pe stalpi. Si nu ma mai uit la ei. Ma uit la orice altceva. Pe cutiile de energie electrica, pe burlane, pe cutiile de gaz metan, la tiganusii care se jucau fotbal (ma uitam la ei ca nu cumva sa faca gesturi necugetate), pe intrarile de la imobile etc. etc. Ajungem la Hanul lui Manuc. Hooopaaaa! Ne intalnim cu 3 competitori. Altii. De fapt, erau in grupul de pe Eiffel, dar nu si cei cu Peugeotul rosu. Se vedea clar ca pe mica bucata de strada Franceza pe care apucasera sa mearga pana atunci nu se gasea piciorus de indiciu. Ne-am dus totusi pana in capat. Pana la casa de bilete. Ne intoarcem. Studiem mai bine. Eu ma razgandesc si ma uit si pe stalpi. Evident. Pe stalp era. Cand am sosit in preajma indiciului cei 3 competitori se gandeau deja cum sa execute pozele. Mamamia, daca ma uitam de la bun inceput...Trebuie neaparat sa facem poza la lumina. Altfel nu iese. (Facem poza cu mobilul). Atunci ... ne apucam frumusel sa construim cu piatra cubica ce vezi in poza. Competitorii termina sesiunea foto, trec pe langa noi si se amuza de ce facem. Imi pare rau ca nu ne-am salutat.
Dupa ce ne jucam si noi cu mobilul, distrugem edificiul si ne indepartam. Aproape de capatul strazii, chiar inainte de a spune ca am terminat concursul apar 2 caini ;)) Unul mai chior decat celaltat, mai jigarit si mai schilod. Cel chior isi face datoria si latra la noi. Mi-e mila de el."