Prima saptamana: Sosirea la Berlin. Mancare bio, un smart aproape gratis.

Am avut mici neplaceri pe drum*, dar intr-un final am ajuns cu bine in Germania. Berlinul e o nebunie - stiu ca ati mai auzit asta de la multa lume, dar nu poate fi descris mai bine de atat. Cel mai non-german oras german, singurul oras nemtesc viu la orice ora din zi si din noapte (si asta nu in sensul latin, de fiesta, ci in sensul unei miscari continue, nederanjante si linistitoare, mai ales pentru cineva ca mine, care se trezea in mijlocul gazelor de esapament si al infinitelor claxoane bucurestene), orasul ideal pentru orice persoana dezghetata. Am noroc sa stau intr-o cladire veche si frumoasa din Mitte, in centrul centrului, in cartierul evreiesc. La nici 200 de metri sunt trei localuri senzationale unul langa altul: Gorilla, un local vegetarian in care se gatesc proaspat 4 tipuri de supe pe zi si 2-3 feluri principale, pe langa salate si sandwich-uri (absolut toate produsele sunt de origine controlata, adica bio, cum se spune aici), Fresh 'N' Friends, un non-stop numai cu produse bio, de la faina si cartofi pana la salate gata preparate si orez cu lapte si dulceata si Spot, un local nou despre care nu stiu nimic in afara de cateva desene-teaser lipite pe geamuri, ca sa nu vezi inauntru, si care se deschide poimaine. Fiind o persoana nocturna, sunt evident in fiecare noapte la cumparaturi, nu neparat pentru ca n-as putea sa iau o data pentru mai multe zile, ci pentru ca imi face asemenea placere fiecare mers la magazine. Le-am spus ca m-am mutat in zona - "Extraordinar! Ne bucuram foarte mult! Fiecare a zecea cafea e din partea casei." Au vazut ca am luat doua zile la rand supa-crema de dovleac, a treia zi mi-au spus ca ar vrea sa-mi propuna felul zilei, ca sa nu ma plictisesc de supa. Si tot asa mai departe.

Cel mai bun mijloc de a te misca prin Berlin, atunci cand nu vrei sa mergi cu transportul in comun (care e impecabil), este sa te inscrii la una din firmele care fac car-sharing, cum ar fi Sixt (mai sunt si altii, dar ei sunt cunoscuti pentru rent-a-car de ani de zile, spre deosebire de ceilalti, si am avut intotdeauna experiente placute). Cum functioneaza treaba? La inscriere ti se lipeste pe permisul de conducere un chip electronic. Online iti rezervi masina cu cel putin o ora inainte sa o iei, te duci la ora stabilita direct in parcare, masina se descuie cu ajutorul chip-ului de pe permis, inauntru gasesti cheile si o cartela cu care poti sa pui benzina gratis. La final, lasi cheile inauntru, incui tot cu chip-ul si pleci acasa. Singurele costuri sunt 0.20 Euro / km si cca. 1-1.5 Euro / ora. In felul asta, daca vrei sa mergi seara la cinema, asa cum am facut eu mai devreme, iti iei un smart, mergi sa zicem 10 km dus-intors, il tii 3 ore si platesti pentru asta 5 Euro. Cu metroul te-ar fi costat (2 persoane) mai mult. Nu ai treaba cu nici un ghiseu, nu vezi pe nimeni, nu semnezi de predare-primire, nu trebuie sa bagi benzina, iar costurile de mai sus se scad automat de pe card.
Salutari de la Berlin, ne vedem aici cu urmatorul update peste fix o saptamana.
*ca sa nu intru aici in detalii, am povestit pe mail celor care mi-au scris

Eu sunt Fursecul. Va multumesc, am plecat.

Cand o sa cititi post-ul asta, eu o sa fiu deja in drum spre Berlin. Am vrut initial sa fac o lista a oamenilor cu care am intrat in contact in ultimele noua luni, respectiv de cand am lansat Fursecul Mecanic, si carora aveam motive sa le multumesc. Apoi mi-am dat seama ca lista ar fi prea lunga pentru a fi publicata pe blog, asa ca multumirile pleaca de la mine catre voi sub forma unui mare nor (un nor 2.0, in mod cert), in care se regasesc:
- cei care au scris pe blog-urile lor despre proiect,
- cei care au adaugat widget-ul in sidebar-urile proprii,
- cei care mi-au trimis motivatii,
- cei care au cautat indicii prin oras indiferent de vreme, pe ploaie, ninsoare, grade minus, printre caini agresivi, pisici insistente, jandarmi ultra-zelosi, paznici de metrou in civil si pensionari curiosi,
- cei care au scris si difuzat in presa electronica si in mediile clasice despre proiectul Fursecul Mecanic,
- cei care au facut cadou, la randul lor, parte din fursecurile primite, pentru a raspandi ideea proiectului,
- cei care au contribuit la blog cu produse, cu bani, cu timpul lor liber si cu buna dispozitie nelimitata (si aici trebuie sa recunosc ca am uitat sa multumesc in ultima perioada pentru vinurile excelente Alinei si lui Paul, Ruxandrei si lui Ciprian, pentru cutia-surpriza plina de ceaiuri fine frumos ambalate Alinei, pentru sosul de merisor Irinei; si in mod cert nu-mi aduc acum aminte de toate cadourile recente)
- cei care m-au gazduit in bucataria lor in repetate randuri, Adina si Bruno,
- cei care au crezut in proiect de la bun inceput si, nu in ultimul rand,
- cei care n-au crezut in proiect.

Voua va datorez tot ce este astazi, la doar trei sferturi de an de la primul post, Fursecul Mecanic. Va multumesc pentru tot, a fost o placere.

Urmeaza sa ne vedem aici pe blog cu update-uri de la Berlin si, o data la cateva luni, cu cate o editie speciala in Bucuresti.

Va astept cu mare placere si pe blog-ul german, care o sa inceapa peste cateva zile. Va aduceti, poate, aminte de primul post de pe blog. Se chema "Salut! Eu sunt Fursecul Mecanic." Incepand cu 28 mai 2008, lumea mi-a spus mai rar Dan si cel mai des "Fursecul". Asa ca faptul ca eu sunt Fursecul sta la baza numelui noului blog, cel pentru Berlin (si nu numai): www.IAmCookie.com
Pe curand!

Cuvinte-cheie (sau: Albina are oase?)

Sunt geniale pentru ca nu au nici cea mai vaga legatura cu Fursecul Mecanic - diversi utilizatori au ajuns aici pe blog datorita rezultatelor obtinute in urma introducerii a tot felul de cuvinte-cheie in Google si in alte motoare de cautare. Iata-le pe cele mai interesante care au condus oamenii catre Fursecul Mecanic, de la inaugurarea blog-ului pana astazi, redate exact asa cum au fost scrise:

vreau sa vorbesc cu lara croft

vreau sa vad ceva despre albine (veti observa ca tema albinelor tot revine, de-a lungul lunilor, in cautari)

vind stanta atom

titluri de poezii in care personajul principal sa fie albina

salut ce mai faci?astept sa mi scrii

reteta dieta astronaut

repeta m la inceput, la mijloc, la sfarsit

poze gratis cu kaka (am aflat ulterior ca este vorba despre un fotbalist)

poze fascinante cu bucati de ciocolata

poze cu kaka si sotia lui (cum altfel?)

as dori o adresa sau o lista cum pot sa-mi scriu diferite idei

albina are oase?

castigatori refistei glamur

ce fac albinele iarna

ce inseamna intoxicatie cu ciocolata?

ce sa facem ca e frig

sunt bizar la un produs feminin din casa pe care il duci in concediu

Fursecul si Front News

In cadrul publicatiei online Front News, la partea de blog-uri, numita Front Blogs, este un interviu cu Fursecul Mecanic, proaspat publicat. Il puteti citi dand click aici. Multumesc autoarei, Oana Scarlet.

Fursecul si GoodFood

Good Food, revista care "te face sa gatesti din placere" (scoasa de BBC), are incepand cu editia din februarie o rubrica noua. Ea se cheama "Bucatari din placere" si o sa prezinte in fiecare luna cate un om care nu e profesionist in domeniu, dar gateste din placere - de aici si titlul. ;)
Rubrica este inagurata cu un articol despre Fursecul Mecanic si, in premiera absoluta, contine una din retetele mele. De-a lungul timpului, doua retete mi-au fost solicitate intens: F1, Chocolate Chip Cookies si F28, Chocolate Crinkles. Stiti bine ca nu public niciodata retetele, dar cei de la Good Food au fost extrem de simpatici cand mi-au povestit despre intentiile lor, asa ca am facut o exceptie. Mergeti si cumparati revista si cititi pe trei pagini despre Chocolate Crinkles si Fursecul Mecanic.
Multumesc foarte mult Irinei Florea pentru articol.

Fursecul 31, final sub pamant

Ar fi trebuit, de fapt, sa scriu "la pamant", daca ar fi fost sa judec dupa dispozitia catorva dintre participantii-cautatori de indicii, care au avut de-a face cu anumite organe de ordine ale transportului nostru subteran. Era evident ca ultimul indiciu va fi dificil de gasit, avand in vedere ca nici celelalte, din cursul saptamanii, nu s-au lasat mai prejos. Fursecul 31 a fost nu doar ultimul Fursec saptamanal, ci si cel mai palpitant de pana acum: ploaie zilnica, un indiciu a cazut (a fost dezlipit?) din singura cabina telefonica din Bucuresti alimentata cu energie solara, un alt indiciu, plasat pe spatele unui semn anost de circulatie, a disparut in cateva ore cu tot cu semnul din tabla, l-am relipit pe un stalp obisnuit, peste care cineva de la RATB a lipit apoi la o zi diferenta un anunt cum ca s-a desfiintat o statie care fusese acolo (nu "capatul cochet" cautat in indicii, el e desfiintat de niste luni bune) si, in fine, indiciile mici si discrete din metrou, unde paznicii - am aflat cu ocazia asta - circula si in civil, pentru a preintampina vandalizarea vagoanelor, si se adreseaza oamenilor cu "aloooo!". Intr-adevar, cu totii aratam ca pregatiti de vandalizare, e clar. Sunt convins ca, in afara aparatelor foto, aveati la voi si spray-uri cu vopsea. Recunoasteti!
In orice caz, le multumesc tuturor celor care au participat; multi au ramas la al doilea indiciu, altii au renuntat de la vechea statie de tramvai de pe Stefan cel Mare, dar sunt surprinzator de multi si cei care au ajuns pana la final. La un moment dat, se pare ca garniturile de metrou in care se puteau gasi indiciile au fost retrase, asa ca toti cei care au ajuns pana la metrou, in cautarea indiciului final, sunt declarati castigatori. Ei merita toate felicitarile, pentru ca printre ei sunt si studenti in sesiune in perioada asta si, cu toate astea, si-au dedicat zile intregi cautarii de indicii. Castigatorii au fost deja anuntati pe mail; conform traditiei, urmeaza poze si povesti:

"Povestea merituoasa il are drept personaj principal pe un domn, un civil cum ii placea lui sa-si spuna. Un civil la metrou. Pe noua linie deschisa calatorilor din Bucuresti. Spre Policolor. Tinand cont ca de la Grigorescu pana la Linia de centura sint doar 3 statii, si ca metroul circula doar pe o singura linie, nu e greu de imaginat ca de fapt sint 2 maxim 3 metrouri care se flendura înainte si inapoi spre "deliciul" metrorexului. Bon. Stim ce cautam. Un fursec tintuit. Dar ce nu stim noi inca este ca in acele 6 vagoane ale metroului se tot flendura impreuna si odata cu metroul niste ... civili.
Sa o iau altfel. Ne-am urcat la Grigorescu spre Policolor. Cand am realizat ca sint vagoane din cele vechi, ca nu poti trece dintr-un vagon intr-altul ne-am zis ca asta este nebunie curata, ca cine stie cate ture o sa facem asa, mutandu-ne in fiecare statie in alt compartiment. Ei asta este! Am coborat la prima cu gandul sa ... ceva. Sa aplicam o strategie. Strategia a fost sa ramanem pe peron. Sa luam urmatorul metrou si sa mergem pana la capat (adica inapoi in grigorescu) ca sigur sta acolo mai mult si putem verifica mai multe compartimente. Metroul se intoarce dupa 5 minute pe acelasi peron, in sens invers. De data asta ne urcam fiecare in cate un vagon. Eu aveam telefonul cu care puteam face foto, iar Ch aparatul foto. Cat e statia de lunga ma plimb dintr-un capat in altul, ca la plimbare, ca pe bulevard, ca si cum n-as fi fost intr-un metrou. Uitandu-ma, fireste, dupa fursecul tintuit. In celalalt compartiment erau doi neni. Doar ei doi. Se uitau inspre mine, vorbeau, desi nu vroiau sa para a fi impreuna. Cobor in statia de la grigorescu. Ch coboara si el la distanta de doua compartimente si, ca o diversiune, se indreapta spre iesire, eu ramanand pe peron sub privirile suspicioase ale civililor. Eu la randu-mi privindu-i cu suspiciune. (Ce se tot uita astia la mine? Ce nu-i conform? De ce sint atatia ... neni care nu par a pleca acasa?) In cele din urma vine si Ch si incercam sa profitam de faptul ca metroul sta cateva minute. Ne uitam in doua vagoane si in al treilea observ indiciul. Fericita ii spun lui Ch sa scoata aparatul si ma indrept sa-l pozez cu telefonul mobil. Nici bine nu imi indrept telefonul spre semn ca aud o voce spunand "nu e voie sa se faca poze!" Ch: "de ce?" Eu fac repede o poza si ma intorc si-l intreb pe respectivul "ce se intampla daca facem poza?" "Nu e voie!" Scoate o legitimatie in timp ce ne spunea "Sint civil. Sint civil din mai multe motive. Sintem mai multi. Sintem in tot metroul." "Dar care este problema cu pozele? Ce este asa secret in metroul asta de nu avem voie sa facem o fotografie la semnul asta?" moment in care ii arat semnul si Ch incepe sa-i explice, spre mirarea mea, ce-i cu patratelul ala alb pe geam. "Este un concurs si trebuie sa facem poza la imaginea aia. O singura poza, doar la semnul asta. Daca vreti, dupa ca facem poza va aratam apartul sa vedeti ca in cadru este doar semnul ala." "Nu avem voie sa lasam pe nimeni. Au aparut mai multe poze pe internet si apar discutii. Exista motive sa nu lasam sa se faca poze. Nicaieri. Nu sint numai eu civil." Realmente omu' marcase fursecul, marcase indiciul. Eu deja ma iritam cu atat civil si imi venea sa-i spun "Bai nene, mai las-o moale cu civil/ civili/ si mai multi civili".
Ne dam seama ca nu avem nici o sansa sa mai facem o poza. Eu incerc inca o smecherie, ma prefac ca vorbesc la telefon si incerc sa fac inca o poza. Nu iese nimic. Nu nimeresc. Ne dam jos la urmatoarea. Vine urmatorul metrou, in sens invers. Acum stiind ce si cum, observam toti civilii ;)) Ne urcam intr-un vagon in care nu par a fi civili oamenii ;) dar nici indiciu nu e. Un civil in celalalt compartiment se labartase pe 3 scaune si citea ziarul. Se plictisea saracu'. La statia urmatoare coboram si ne dam seama ca nu prea mai avem sanse sa facem o poza. Deja se uitau suspect baietii, civilii. Ma uit la poza "furata" i-o arat si lui Ch care, nestiind ca am facut-o, se bucura nespus si ne spunem ca una mai buna si adevarat ca asta nu se putea. Ne indreptam spre iesire, spre legatura cu Unirii."

"A fost o vanatoare foarte speciala pentru mine, am cunoscut 5 oameni (4 vanatori + 1 prieten de-al Sofiei, pe care am convins-o sa vina la vanatoarea asta). Am avut noroc cu Bianca si Florin, ei au vazut primul indiciu. Am cautat o vreme impreuna (ei si noi (noi = eu si Sofia)) apoi a vazut Bianca printr-o intamplare indiciul care noi stiam ca ar fi pe un stalp. A doua cautare am facut-o cu Oana, care a observat indiciul de pe spatele indicatorului din intersectia de langa Cafepedia. Am plecat inspre singurul muzeu de care stiam sa fie prin zona, am dat niste flash-uri dubioase cu o lanterna paznicului de acolo sa il intrebam daca muzeul a implinit recent 50 de ani si aflam ca da. Ne-a luat o vreme sa gasim indiciul respectiv, am dat o tura in jurul muzeului inainte sa trecem prin pasaj sa verificam si cealalta parte a strazii doar ca apoi sa aflam ca de fapt era foarte usor de gasit. Apoi a venit din nou unul din indiciile problema, cel din cabina telefonica. Aici tin minte foarte bine ca Oana a observat ca mai erau 2 persoane care cautau serios indiciul din cabina de peste drum, pentru ca apoi am zis sa ne grabim, sa nu il gaseasca ei inainte (asta era de fapt doar in mintea mea probabil) pentru ca am inceput sa fugim pe scari si mi-am scrantit putin piciorul. La cabina asteptam sa putem intra si noi sa verificam, stiam ca cei doi vorbisera cu tine si ai spus ca e mai greu de observat asa ca am verificat fiecare colt ca sa aflam cand am ajuns acasa ca de fapt fusese dezlipit (intentionat sau nu) inainte sa ajungem noi acolo. Acasa am vazut mesajul tau si am avut noroc cu poza cu Oana in cabina.

Pe Stefan cel Mare am ajuns chiar dupa un examen, pe la 10 jumate seara. Ploua iar, dar acum am mers cu Oana si Andra si am gasit cabinele foarte usor. Indiciul insa mie nu mi-a sarit in ochi, Oana l-a observat, am facut poza pentru cautarile ulterioare si apoi ne-am intors acasa.

Indiciul cu poza a fost probabil cel mai greu de pana acum. Stiu ca il intrebam mereu pe Filip daca l-a gasit si mereu raspunsul era acelasi. Am aflat sambata ca era vorba de statia lui 205 dar nu am putut merge din cauza examenului de duminica. Asa ca azi, impreuna cu Sofia si Teo, am luat masina si am mers pe Ion Ionescu de la Brad in cautarea locului cu pricina. Ne-am despartit sa acoperim o zona mai mare, Sofia a gasit indiciul aici. Am plecat apoi, tot cu masina, din fericire, sa cautam restul liniei de 205, fara sa stim cum exact se ajunge in capatul actual. Am ajuns printre altele pe ruta lui 112, la capatul lui 331 si intr-un final la capatul lui 205. Am cautat si pe aici o vreme, am cautat chiar si zona aia dubioasa de la lac, foarte intunecata, dar am stiut aproape sigur ca e in cabina aceea veche cand am vazut-o. Era un indiciu foarte foarte scurt ceea ce mi s-a parut ciudat. In orice caz, am aflat si ultima locatie si am luat metroul de la Aurel Vlaicu 5 statii pana la Unirii + 4 statii pana la Nicolae Grigorescu ca apoi sa ne intalnim cu Filip care venise sa caute ultimul indiciu. Am cercetat destul de repede cele 2 metrouri care circulau pe linie, schimband vagoanele intre statii, eram mereu impartiti. Nu am gasit nimic in schimb, iar la a treia intoarcere am aflat ca de fapt vagoanele cu indicii intrasera in revizie. A fost oarecum dezamagitor finalul, dar uitandu-ma inapoi chiar a fost o vanatoare pe cinste, cu multe evenimente ciudate (3 indicii disparute..), cu o gramada de oameni si multa multa distractie."

"Iata ca, in ciuda racelii si a febrei care nu s-a domolit de tot, am reusit sa inchei cursa pentru F31. Cred ca a fost cursa cu cele mai multe obstacole din istoria Fursecului Mecanic. Dupa indiciul cazut din cabina telefonica, semnul de circulatie furat / mutat cu tot cu indiciu iata ca pe final oamenii rai de la Metrorex stateau cu piedica pusa, punand bete in roate celor cativa cautatori care ne-am calificat pana la final ... De data asta am fost cu Andi si cu Adi. Nico s-a urnit greu la fursecul asta, desi este vorba de ciocolata - her favourite -, si a abandonat repede dupa etapa cabina telefonica - stefan cel mare iar G. m-a insotit numai pana la capatul lui 205 ... unde era cat pe-aci sa ne manance cainii :). Revenind la metrou, ne-am gandit (Andi a dat tonul) ca in mesajul tau este ascuns un alt indiciu - acea informatie referitoare la faptul ca mai sunt 333 de zile pana la finalul anului 2009 nu putea fi pusa acolo doar cu titlu decorativ. Trebuia sa insemne ceva - oare Magistrala 3 - Linia 3 - Vagonul 3? Vedem ... Am decis sa ne urcam de la inceput in vagonul al 3-lea dar nu ne-am hotarat din care capat sa pornim numaratoarea. Oricum pe sistemul asta aveam doar doua vagoane de verificat in fiecare tren - al 3-lea de la coada la cap si al 3-lea (in sensul invers celui de deplasare) si al 3-lea de la cap la coada (in sensul de deplasare). Am inceput de la coada la cap pentru ca era vagonul gol si puteam sa verificam in liniste fara ca lumea sa se uite la noi ca si cand am fi scapat de la spitalul 9. Am verificat fiecare coltisor. Aproape ne-am tavalit si pe jos in ideea ca poate gasim ceva pe sub scaune ... Da, stiu, era absurd sa fi lipit indiciul sub scaune dar te pui cu dependentii ... Cum nu am gasit nimic am asteptat sa se inchida usile, ca sa le verificam si pe ele, iar la statia urmatoare ne-am mutat in celalalt vagon - al 3-lea de la cap la coada. Acolo era un singur om asezat pe scaun. Am zis ca putem sa-l ignoram pentru ca nah ... e doar el - noi eram 3. Deci chiar daca ne crede nebuni, cu atat mai mult nu o sa se ia de noi. Inca de pe la mijlocul vagonului am vazut indiciul si nu m-am putut abtine sa nu chiui si sa strig catre cei 2 parteneri de cautare: "Uite-l, uite-l acolo!". Ne-am bulucit toti 3 peste el, inarmati cu aparate foto, gata sa tragem la tinta cand ... ce sa vezi ... domnul de pe scaun ne face semn ca e de la Metrorex si ca nu avem voie sa pozam. Am furat o poza pe sub fular, chiar 2 - nu sunt foarte clare - si ne-am gandit fca la prima coboram, mergem in alt vagon iar la capat - cand capcaunul sigur o sa se dea jos - ne intoarcem in vagonul cu indiciu si ne pozam cum se cuvine. Zis si facut. La capat omul se da jos si se urca in alt vagon. Noi fericiti, trop-trop spre vagonul cu indiciu, gata de poza. Cand colo ... pe peretele pe care il gasisem nu mai ramasese decat o urma de colt nedezlipit corespunzator. Aruncam o privire razanta spre locul in care statuse omul de la Metrorex si vedem acolo o hartie mototolita. Exact, era chiar indiciul! L-am desfacut cu grija si am incercat sa-l reconstituim. Arata prea jalnic ca sa putem sa-l lipim la loc. Era zdrente :( asa ca l-am luat cu noi, i-am facut poza si am incercat sa-ti trimitem sms pe loc, chiar din metrou. Desigur, pe magistrala 3 nu e semnal decat la Nicolae Grigorescu deci ... abia acolo am putut sa apsam Send. Nu am primit mesaj de remis deci nu stiu daca strigatele noastre de ajutor au ajuns la tine. Am incercat sa verificam si in celelalte trenuri. Initial am crezut ca sunt 3 trenuri dar dupa o observatie mai atenta ne-am dat seama ca erau doar doua. Am cautat la fel, al 3-lea vagon de la coada la cap si de la cap la coada si nu am gasit nimic. Presupunem ca si acel indiciu a cazut la datorie ... Noi am fost acolo pe la ora 4 dupa-amiaza... Deci cine a ajuns dupa noi nu cred ca a mai prins ceva ... Speram ca am fost ultimii si ca, prin exuberanta mea, nu am stricat jocul celorlalti cautatori ... "
"Primul indiciu, o poza a unei statii de mijloc de transport in comun, probabil un tramvai....numarul 42... Deschidem harta tramvaielor RATB pentru a vedea traseul acestuia. Ne dam cu parerea unde ar fi putut fi semnul si hotaram sa pornim pe linia tramvaiului de la capatul din Piata Presei Libere. Descoperim strada si incepem cautarile fiecare pe cate o parte. Verificam toti stalpii pana in capatul celalalt al strazii, nu gasim nimic, facem poze cu semnul statiei de tramvai si pornim inapoi schimband partile intre noi. Din fericire, nu departe si nu pe un stalp gasim indiciul. Ajungem la masina si trimitem mailul apoi asteptam. Ajungem acasa, verificam mailul... nimic. Mai stam un pic si iar... nimic. Primul lucru a doua zi dimineata verificam mailul. A scris! A scris! Urmatoarele doua indicii au fost usoare. Apoi ajungem la cabina telefonica alimentata cu energie solara. Gasim cabina cu pricina, dar cautam de cateva ori bune indiciul si nimic. Ne gandim ca poate in zona or mai fi amplasate si alte astfel de cabine.... dar nimic, asa ca plecam acasa cu gandul sa revenim mai tarziu. Ma gandesc bine daca sa scriu sau nu ceva referitor la faptul ca nu am gasit indiciu si pana la urma imi iau inima in dinti si scriu, dar nu mai asteptam raspunsul si ne intoarcem. Cautam iar si iar, dar tot nimic. Dam sa plecam si ma uit pe blog.... trebuia doar sa facem o poza cu cabina si sa o trimitem pe mail.... ne intoarcem si ne conformam apoi ne intoarcem fericiti acasa unde am asteptat urmatorul indiciu care a venit in urmatoarea dimineata. O alta poza. E usor. Trebuie sa fie pe Stefan cel Mare undeva unde nu mai merge tramvaiul... Str. Viitorului e inchisa pentru reparatii!!!!! Acolo trebuie sa fie! Asa a si fost. Gasim urmatorul indiciu in cabina telefonica impreuna cu o alta poza. Aceasta noua imagine ne-a dat mari batai de cap. In ziua respectiva am facut o plimbare de doua ore prin Bucuresti prin zone care ni se pareau noua ca ar fi putut fi respectivul capat de linie, ne-am intors acasa si am continuat cercetarile pe internet; inca 4 ore :(( si nimic.

A doua zi am luat-o de la capat si tot nimic. La un moment dat mi-a venit ideea de a trimite poza tuturor prietenilor mei. Am avut noroc. Unul din ei stia exact unde este si despre ce autobuz e vorba. Apoi cautand pe internet, avand acum datele am gasit si poza. Invers nu am gasit-o si am cautat si am cautat si am cautat....

Am uitat sa precizez un lucru. Pentru ca nu gaseam si nu gaseam acel fost capat de autobuz si pentru ca eram atat de descurajata, am trimis un mail si la info@ratb.ro cu speranta ca or sa ma lumineze ei.... dar nici asa nu am avut mai mult noroc.

Binenteles ca ploaia, vantul si frigul nu ne-au tinut departe si am pornit spre locul cu pricina. Foarte fericiti am fost cand am gasit si urmatorul indiciu care ne trmimitea la capatul actual al lui 205. Am cautat ceva capatul de linie, pentru ca m-am dovedit un copilot nepriceput de data asta. Noroc cu Adrian care se descurca de minune si se orienteaza bine in spatiu.

La locul respectiv am inceput sa cauta pe toti stalpii si nimic. Nu se poate, trebuie sa fie pe undeva! Urcam o mica panta ca sa cautam si pe stalpii de langa drum si ce sa vezi: o cabina telefonica!!!! Am srtigat la Adrian si am grabit pasul catre cabina in care trebuia sa se afle indicul. Am avut dreptate. Am intrat repede pe facebook si l-am lasat pe Adrian sa se imprieteneasca cu Autobuzul Norocos pentru amandoi. De dimineata am primit mailul care spunea ca avem de asteptat ultimul indiciu care s-a cam lasat asteptat. Dupa ce l-am citit ne-am gandit ca e un mesaj ascuns in indiciu..333...tronsonul 3, vagonul 3 (indiferent de capatul trenului), linia 3 (de la N.Grigorescu). Am luat-o pe Crina care era prea bolnava ca sa conduca si am pornit in cautari. In primul al treilea vagon in care am cautat nu am gasit nimic; nu ne-am lasat descurajati si am cautat si celalalt al treilea vagon si ...am gasit indiciul! Mai era o singura persoana in vagon asa ca ne-am scos aparatele insa imediat am auzit un "Alo!!!". Omul era de la Metrorex... A facut Crina o poza cu indiciul si in urmatoarea statie am coborat cu gandul sa ne intoarcem in vagonul norocos. Intre timp l-am pierdut pe Adi care nu a mai apucat sa se urce in tren asa ca am ramas doar eu si Cina. Am fost foarte dezamagite cand ne-am urcat si nu am mai gasit indiciul pe care il vazusem cu doar cateva minute mai devreme. :(( L-am gasit mai tarziu mototolit pe un scaun. Starea lui se vede in poze. Nu ne-am lasat batuti... Am cautat in toate garniturile, dar nimic. Am ramas doar cu indiciul dezlipit, rupt si mototolit pe care am incercat noi sa-l compunem la loc, dar nu mai era acelasi lucru. In forma asta a ramas lipit in palma mea pana am ajuns acasa."

Fursecul si ADZ

ADZ (Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien) este singurul ziar in limba germana din tara noastra. Iunia Martin, din echipa ADZ, a publicat un articol despre Fursecul Mecanic, pe care vorbitorii de limba germana dintre voi il putea citi dand click pe poza de mai sus si vor fi, probabil, de acord cu mine ca este foarte bine scris. Ceilalti vor trebui sa ma creada pe cuvant.

PS: Rezultatele (si mai ales aventurile generate de cautarea) F31 urmeaza diseara.

Fursecul numai bun de pus in rama

Ce ma fac eu cu oamenii astia de pe blog? Cativa dintre ei, de fapt chiar ceva mai multi decat 'cativa', s-au gandit sa-mi faca o surpriza. O surpriza inainte de plecarea la Berlin. Si ce au facut ei de doua saptamani incoace? Au planuit in secret un Fursec neoficial, l-au numit Fursecul 32 (sau Fursecul Surpriza), s-au intalnit de cateva ori fara sa stiu eu, au conceput indicii, le-au pus in oras, m-au anuntat apoi pe mail (anonim) ca a venit timpul sa caut for a change si eu indicii.
Initial am crezut ca e fie unul din prietenii cu care nu am reusit sa ma vad in ultimul timp si care, stiind cat timp imi ocupa proiectul Fursecului Mecanic, s-a gandit ca poate in felul asta ajung si eu la una din intalniri, fie cineva de pe blog, unul din castigatori sau, dimpotriva, unul din cei care n-au castigat si care vrea sa ma atraga intr-o capcana si sa se razbune pe cat de dificil este sa gasesti indiciile. (Nu, chiar atat de departe n-am mers cu gandurile.) Cert este ca ieri dupa-amiaza am primit un mail cu primul indiciu, mi s-a transmis ca sunt cinci in total si ca exista si un deadline temporal (practic, o cautare de indicii ca la carte), asa ca am plecat pe strazi in cautarea Fursecului Surpriza. Si deloc mica mi-a fost surpriza cand, la ultimul indiciu, ma asteptau in strada cei despre care va vorbeam si care m-au condus intr-o cafenea, unde am aflat apoi toate detaliile geniale ale planului.
Nu am cum sa le multumesc in cuvinte obisnuite. A fost pentru mine nu o surpriza, ci o mega-surpriza, una din cele mai frumoase zile de multe luni incoace. Am stat de vorba despre toate cele noua luni care au trecut de cand am lansat proiectul, am primit din partea lor scrisori pentru a le lua cu mine la Berlin (si a nu uita astfel de fanii Fursecului Mecanic din tara), am primit chiar si o rama foto digitala, pe care sunt incarcate toate pozele facute de-a lungul multor editii de Fursec de catre participanti. La peste sase ore de la incheierea intalnirii sunt inca foarte miscat de gestul lor, de gestul vostru, si pentru a nu deveni prea melodramatic va spun in incheiere: multumesc din suflet.

Fursecul 31 - Ooey Gooey Double Chocolate Cookies

Ultimul Fursec, cel putin pentru moment. Spun asta, pentru ca o data la cateva luni, atunci cand o sa mai vin in Bucuresti, o sa fac editii speciale ale Fursecului Mecanic, anuntate din timp. Si, oricum, o sa va tin la curent saptamanal aici pe blog cu ce mai fac. Pana atunci, insa, mai avem de rezolvat un ultim Fursec: F31, Ooey Gooey Double Chocolate Cookies.
Azi nu trebuie sa va grabiti, cautarea se va intinde pe mai multe zile; tema este legata de circulatia din Bucuresti, iar primul indiciu va asteapta, incepand cu ora 19, pe aceasta strada:
Nu trebuie sa stiti pe de rost strazile Bucurestiului ca sa rezolvati primul indiciu. Fiti doar atenti la fotografie. Mult succes!

Sondaj pentru ultimul Fursec

Tot gandindu-ma ce reteta sa fac pentru Fursecul 31, mi-am adus aminte ce distractive au fost putinele sondaje pe care le-am avut in sidebar (de exemplu la F7, Matcha Cookies). Asa ca azi, cu o zi inainte de publicarea ultimului Fursec, vreau parerea voastra: F31 sa fie mai degraba ciocolatos sau fructos? Am in minte fie Ooey Gooey Double Chocolate Cookies (reteta din aluat de ciocolata si bucati de ciocolata, inspirata din reteta originala si de mare succes a celor de la Milk din Los Angeles), fie niste tarte cu piure de mere si spuma de albus si smantana (reteta germana). Pana maine la pranz va invit sa va exprimati dorinta la comentarii.

Fursecul prezidential

In minutele astea, cand Barack Obama se pregateste sa depuna juramantul de investitura, e momentul perfect pentru un concurs-fulger. In campania electorala de anul trecut, nevestele candidatilor la functia de presedinte al SUA au fost rugate sa numeasca reteta dulce preferata. Michelle Obama a oferit o reteta de fursecuri foarte simple, care au la baza unt (mult unt!), zahar, faina, oua, lichior de migdale si coaja de citrice. Tocmai le-am scos din cuptor, asa ca primele trei mail-uri care sosesc din clipa asta la furseculmecanic@gmail.com vor primi cate o portie din asa-numitele Obama Cookies.

Fursecul si Teen Press

Pana de curand n-am stiut ca in Bucuresti exista o revista dedicata liceenilor si scrisa tot de ei. Ea se cheama "Teen Press", apare lunar si se distribuie in toate liceele din oras. Daca sunteti la liceu, evident ca stiati toate astea. Ce poate nu stiati este ca in numarul pe ianuarie, tocmai aparut, se gaseste un articol despre Fursecul Mecanic. E foarte frumos scris, nu in ultimul rand pentru ca autorul e cineva care a participat de nenumarate ori la cautarea de indicii si are astfel o perspectiva de insider asupra derularii proiectului. Ca sa nu mai spun/scriu ca articolul e plin de energie buna, asa ca cititi-l cu atentie, e o modalitate perfecta de a incepe ziua. Multumirile mele lui Andrei.

F30, castigatorii

Am primit o multime de poze, multe facute cu talent si cu suflet, altele cu suflet. ;)
De asta am si ezitat pana sa aleg fotografiile castigatoare: pentru ca trebuie respectate toate modalitatile de realizare si toate viziunile artistice ale participantilor si produsele rezultate astfel. Asa ca tineti-va bine: urmeaza imaginile castigatoare si cateva poze in plus (userii castigatori vor primi oricum pe mail confirmarea) + cateva povesti din cautarile Fursecului 30:
"Ieri am calarit internetul pana pe la 3 dupa-amiaza. Am tot dat refresh la pagina fursecului si nimic. Pana la urma am zis sa-mi pun un Seinfeld ca sa-mi faca asteptarea mai usoara ... 4-5 episoade mai incolo am cazut prada in ghearele somnului care ma astepta pe dupa coltul pernei, miseleste.Pe la 10 seara ma trezesc buimaca, mai dau un refresh la pagina, vad activitatea intensa ... dar si termenul limita care se intindea pana a doua zi pe seara. Asa ca ma apuc constiincios sa caut pe google imagini din centrul catorva resedinte de judet (putine) al caror nume este format din 6 litere. Ca norocul, vreo 3 dintre locatii erau deja batute cu piciorul de catre subsemnata asa ca procesul eliminatoriu a decurs destul de rapid. Bun. M-am bagat linistita la un nou film cu gandul ca azi chiulesc de la serviciu simuland o problema de rezolvat in jurul orei 4 si o pornesc la vanatoare.

Desigur, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa. Am lovit usa de la uzina abia la 6. Am facut raliu pana in Lacul Tei, atenta sa nu ratez intrarea "in Turnul Eiffel". Ajunsa in Turn, las masina la intrare si o pornesc la picior in cautare de indicii. Din fericire am pornit-o in cautare chiar pe partea norocoasa. Undeva pe la jumatatea strazii gasesc si stalpul purtator de solutii. Incerc sa fac niste poze dar lumina era jenibila in zona, aparatul incapacitat sa surprinda cine stie ce miracole (pozele cu flash mi se par sparte, fade, reci, insipide si evit cat pot aceasta optiune chiar si pe timp de noapte), strada in sine era usor lugubra la lumina lunii ... Asa ca am facut cale-ntoarsa la masina. Ca norocul strada Paris este una pe care o parcurg zilnic in drum spre serviciu deci n-aveam nevoie nici de GPS, nici de Google, nici de nimic. Doar de superputeri care sa topeasca traficul bucurestean din calea rotilor ale caror cauciucuri scartaiau sub puterea motorului ambalat la maxim.

Ajung in Paris - strada -, parchez la capatul dinspre Parc (fosta resedinta a Lupoaicei) si o iau la picior inspre Guvern. Si de data asta pe partea cea norocoasa. Mi-era si teama sa ma uit la ceas ca ma lua cu senzatii de sufocare. Asa ca nu m-am uitat. M-am bucurat de faptul ca nu trebuia sa iau stalpi la imbratisat - activitate destul de ametitoare la fiecare vanatoare - asa ca am putut sa arunc un ochi si la imprejurimi. Incantatoare si la lumina lunii, nu doar a soarelui. Asta daca faceai abstractie de masinile incolonate si de soferii proptiti in claxon, care mai de care mai grabiti sa ajunga la casele lor. In fine, din poza in poza ajung la cutia de scrisori pe care trona indiciul. O ultima poza si apoi din nou stanga-mprejur. Strada din 8 litere, in centrul vechi care sa sugereze tema fursecului 30. In centrul vechi ... La naiba, sa vezi ca trebuie s-ajung prin Lipscani. Strada cu iz frantuzesc prin Lipscani. Din 8 litere. Drace, imi trebuie un google.

Iutesc pasul. Putin mai in fata un caine superb isi astepta stapana aplecata sa se-ncheie la sireturi, tinandu-i delicat manusile in gura. Am incercat o poza dar mi-a intors spatele exact cand am apasat pe buton. Rateu, asta e! O iau mai departe la picior spre masina unde speram sa-mi adun creierii si sa ma gandesc la optiunile disponibile - ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag, ma mai agit, ma retrag. Suna telefonul. Era G. Care G. imi cedase masina lui la calarit (a mea fiind in concediu la service) cu conditia sa vin sa-l iau cand ma suna. Cu ocazia asta ma uit si la ceas - era 8 fara un sfert. E clar, este semnalul de "return to base". Calculam in cap rapid daca as avea timp sa ma duc 10 minute acasa in Dorobanti sa ma consult cu domnul google. Pfui, auzi, sa ma duc pan-acasa! Aberatii! Nu, ma duc la G sa-l ridic de la firma si ma conectez acolo la un google. E singura modalitate prin care pot impusca 2 iepuri intr-un timp record. Asa ca ambalez motorul cu destinatia Eroilor.

Slalom printre masini, viraje pe stradute intunecate, cronometrul imi rasuna surd in creier, nivelul de adrenalina crestea. Am prins toate stopurile, am injurat birjareste. Macar traficul nu mai era asa necrutator pe sensul meu de mers. Ajung si la firma. Deschid Google. Temperatura la etajele superioare indica pericol de topire a neuronilor si asa vestejiti. Gasesc pana la urma raspunsul. Strada Franceza. E aproape. Pe Calea Victoriei. Langa Muzeul de Istorie. Hai ca-i aproape. Il inhat pe G. de-o aripa, sarim in masina, ii dau talpa pe chei, vrum-vrum, Piata Natiunilor Unite, stanga pe contrasens (ma rog, nu e chiar contrasens pana prin dreptul CEC-ului dar orsicat) si parcam. Ajungem in capatul strazii, pozam imrejurimile tzac-pac. Nu mai e timp de alte descoperiri. Un bec, un felinar, un coltz de geanta, o pata portocalie care trona pe jos, o perspectiva mai ampla, un stencil pe perete, in apropiere. Gata, trebuie sa zburam daca vrei sa apuci sa si trimiti. Nici sa nu te gandesti sa mai photoshopezi la poze daca vrei sa apuci o muscatura de croissant."

"Nu stiu daca te uiti la meteo inainte de a posta noile indicii, dar la ultimele fursecuri am alergat pe cel mai crunt ger. Si stii ce? Ne-a placut!!! Ne-a placut si tema de data asta, si faptul ca indiciile erau legate intre ele - Str. Turnul Eiffel, Paris, Str. Franceza. Mai lipsea o strada Europa, una Pamant, si una Univers, si era tacamul complet. Bine ca s-a oprit aici, eu una nu imi mai simteam urechile...

A fost sesiunea cu cea mai mare concentratie de fursecari pe metru patrat. Am mers in paralel cu Mathurine si cei doi prieteni ai ei si la prima strada, si la ultima. Iar pe Str. Franceza cred ca ne-am intalnit un grup de 20! Reticenti la inceput - "Suntem aici pentru acelasi lucru?" "Nuuuuu!" - dar apoi ne-am recunoscut comentariile si am inceput sa impartasim impresii de la editiile trecute. Deja suntem veterani, ce mai!

Pe Str. Franceza am gresit cel mai rau. Ne-am uitat la stalpi, dar numai la partea de sus, si am ratat prima oara indiciul. Am ajuns in felul asta in partea urata a strazii, fara lumini, cu cladiri demolate, cu miros de... ma rog, Paris in zonele lui cele mai urate...Am ajuns pana la ultima parcare, si ne rugam sa nu fie indiciile printre sacii de gunoi sau mai stiu eu ce. La intoarcere am fost mai vigilenti si, cum ne uitam deja si la borduri, nu am mai avut cum sa ratam indiciul final.

Ce ne-a placut acolo - muzica de pian care izvora din pamant - mai exact, din gaura de aerisire a unui club la subsol - cateii foarte prietenosi, anuntul "de angajare" atasat si senzatia de decor de film parasit. A, si toata lumea misto care alerga alaturi de noi dupa fursecuri.

Asteptam cu interes deliberarea juriului si fie ca cei mai buni sa castige. Iar restul o sa mai alerge o data, o ultima data (vai!!!!) la fursecul 31."

"De data asta am plecat si noi la vanatoare de fursecuri. La 10 dimineata au venit fetele la mine si am plecat cu masina. Asa am stabilit. Zis si facut. Primul a fost usor. Chiar l-am gasit repede, eu faceam meditatii la romana in zona si ne-am descurcat fara harta (neasteptat de bine, as zice).

Am aflat destinatia urmatoare, iarasi una cunoscuta de noi. Rapid cu masina, dam fuga pana in Dorobanti si apoi o luam pe jos. Ma gandeam ca sigur e in cabina telefonica de la capatul strazii (cred ca era capatul acolo) si fetele dau fuga sa vada. Eu intorc capul sa ma asigur inainte sa traversez si observ indiciul. Am tipat ca un copil care vede un cadou mic inaintea craciunului si le-am aratat fetelor. 2 indicii. Urmeaza Lipscani sau ceva din zona. Andra ne spusese de Strada Franceza asa ca am sunat ajutoarele de acasa care ne-au ghidat pana acolo. Mergand inspre centrul vechi am trecut pe langa doi baieti imbracati in costume de gardieni de la Buckingham Palace. Am ras de ei de parca urma sa ne luptam si stiam sigur ca noi (in tabara francezilor) am fi castigat.

Cu Strada Franceza a fost mai complicat putin, prima data am trecut pe langa el se pare fara sa il observam, noi mergand chiar pe mijloc. Am zis ca nu se poate si ne-am intors sa mai cautam o data. Ai sa vezi in poze ca avem croissanturi. Promitem ca au fost acolo doar de dragul spiritului francez, pentru poze!! Nu am trada fursecul, mai ales acum cand mai e doar unul! Am stat sa ne gandim pe drumul pana pe Strada Franceza ce ar fi mai in tema asa si am stabilit ca o sa facem mustati de hartie si le lipim (am renuntat destul de usor la ideea asta). Am zis ca va fi amuzant totusi sa avem niste mustati (am insistat toate trei ca pentru vreun motiv anume sunt specifice lor) asa ca am improvizat niste "mustati naturale", dupa cum ai sa vezi in poze...Croissantul am zis noi ca trebuie sa fie in tema asa ca ne-am echipat si cu asa ceva. Sa nu te superi pe noi!! Au fost folosite doar pentru poze! Am facut cateva poze in fata magazinului de reparatii si pe cand sa facem ultima poza apare o silueta din fundul magazinului si apoi o femeie incepe sa rada amuzata de situatie. A fost o plimbare excelenta, vremea a fost super super buna, perfecta pentru zilele libere inainte de examene."

"Mie croissantul mi-a schimbat viata si de atunci sunt indragostita de el.Era prin 2003, cind in urma descoperirii netului si a messului am inceput sa vb cu persoane din toata lumea. La un moment dat am hotarit sa plecam in Italia (eu si my ex) la unul din prietenii mei de acolo. Pur si simplu am luat un concediu fara plata de vreo 3 luni (fara sa le zic ca plec din tara) iar my ex si-a lasat definitiv serviciul de rahat pe care il avea. Am ajuns in Bari cu banii de la nunta (care fusese cu un an inainte) adica vreo 10 milioane. Ne-am cazat la inceput la o pensiune sperind sa gasim de lucru. Cum banii se evaporau rapid in cam o saptamina am cunoscut un cuplu de gay care aveau un adapost pentru animale in afara orasului. Ei aveau nevoie de noi doi mai mult pentru companie decit pentru facut treaba. Ei se faceau ca ne platesc iar noi ca muncim.

In schimb am primit ceva mult mai important decit banii pe care i-am fi putut cistiga lucrind in Italia. Am cunoscut o particica din Italia la un nivel la care nici chiar unii localnici nu o cunosteau.

Oricum ca sa scurtez povestea, una dintre cele mai misto chestii care pe mine mi-a impresionat a fost croissantul. In fiecare noapte ieseam cu prietenii nostri gay si cu prietenii lor si mergeam ori in Bari ori in oraselele si satucele din imprejurimi. Si noapte de noapte piatetele din centrul acestor mici asezari erau luminate si pline de lume care se plimba, vorbeau si asteptau sa se faca croissantele. Deci noapte de noapte patiserii locali faceau aceste croissante pe care toti le asteptau pina la 1-2-3 noaptea. Citeva croissante din astea cu crema (pe care ti-o injectau pe loc in cantitati industriale si care nu avea gust de budinca esuata de la plic) m-au facut sa imi schimb definitiv modul de a minca dimineata. De asta diminetile mele sunt intotdeauna insotite de ceva dulce si cafea.

Este foarte posibil ca ce stiu eu despre croissantele in Italia sa fie un pic diferit de ceea ce stii tu despre cele din Franta dar ce mai conteaza cind ambele sunt delicioase si tocmai bune linga un espresso scurt. Este una dintre placerile mele absolute care imi aminteste de stilul lor relaxat de viata de piatetele galagioase si colorate, de soare si mare pe care le iubesc.Indiferent ce se spune despre italieni, sunt un popor care stie sa isi traiasca viata intr-un mod frumos.

Eu sunt o optimista si tot sper sa apuc vremurile in care si in Bucuresti vor reinvata oamenii sa pretuiasca viata si micile ei bucurii, cind va fi mai important ce stare iti transmite un loc decit citi bani ai cheltuit pe cine stie ce prostie inutila."

"De data aceasta fara povesti dramatice, fara intamplari bizare, fara frig si foame. Am ras, am alergat, ne-am bucurat. Si i-am "analizat" pe ceilalti doritori de croissante cu migdale. Caci de data aceasta a fost un facut si ne-am intalnit la fiecare indiciu cu cineva. Deh, sintem consecventi. Pe strada Turnul Eiffel, intram cu masina si in fata noastra, se intindeau cat-i strada de lata 5-6 personagii. Ii stiam din pozele de pe blog. La inceputul strazii, intre noi si personajele de pe strada, pe ambele trotuare se invarteau ca niste titirezi doua domnisoare. Una o intreaba aproape soptit, oarecum ingrijorata pe cealalta, "ai gasit indiciul?". Domnisoara intrebata da sa raspunda, dar vazand ce vine din fata s-a fastacit, a facut o pirueta zambind si timid a spus ca nu. La 50 de metri de unde se aflau ele am gasit indiciul. De fapt Ch l-a gasit. Eu m-am dus sa-l citesc. El a intors masina si p'aici ne-e drumul. A mers extrem de repede.
Dar inaintea noastra erau personagiile de mai sus (ulterior s-a dovedit a fi doua grupuri). Noi in spatele masinii lor. Mergeam inspre strada Paris. Bon, la un moment dat ii pierdem. Am crezut ca m-am inselat, ca masina din fata noastra nu era "concurenta". Dr brusc, pe Dorobanti ne apare in fata. Phuuaa! Vine semaforul. Ei ... trec pe galben. ;-0 Noi... am prins rosu, evident. Mi s-a parut ca a trecut enorm de mult timp pana sa se faca verde. Repetam indiciul de pe turnul eiffel. Il intorceam pe toate fetele. Nu pe stalp. Atunci pe ce? Pe cabine telefonice. Sau la monumentul ala din piata. Sau ... sau la Plesu in fata casei ;)) Daca tot am avut concurs cu Liiceanu, de ce nu si cu Plesu? Ajungem pe strada Paris. Eu cobor si Ch cauta loc de parcare. Deci nu pe stalpi, imi ziceam. In fata mea, vad masina rosie care a trecut pe galben ;)), un Peugeot, trec senina pe langa, fara a lasa impresia ca as fi in cautare de indiciu (am zis ca daca-i concurs, atunci... rautacioasa? nu cred!) - cu coada ochiului observ ... copilotul (sa nu zic nici domnisoara, nici doamna, nici persoana de sex feminin) cum se intoarce si ma studiaza scurt - sint sau nu in cautare de indicii? Imediat apare si Ch si ce sa o mai lungesc am ajuns in rondul cu statuia (Piata Quito). Deci nu are cum sa fie aici. Pai mai este putin si vine casa lui Plesu. Dar inainte de ea vine cutia postala. Ch vede indiciul. Yeey.
Ne intoarcem la masina. Pe drum vad concurentii din masina rosie. Erau pe partea cealalta. Nici ei nu se uitau pe stalpi. Stiau ca trebuie sa gaseasca altceva. Luam masina si ne indreptam spre Piata Victoriei. Interesant e ca in Piata Quito concurentii cu masina rosie vorbeau cu o doamna (sint sigura ca era o doamna! ;)) ) si parea ca aceasta le da indicatii, ca le explica ceva ("Da dom'le, am vazut azi noapte, cam 4 sa fi fost, un om ce se plimba pe acolo" ;)) ). Hmmm.Ajungem pe strada Franceza. O luam dinspre CEC. Numai daramaturi. Piatra cubica si cladiri semirenovate, iar unele darapanate. Ma uit la stalpi. Stalpi noi. Ii spun lui Ch. ca indiciul nu poate sa fie pe stalpi. Si nu ma mai uit la ei. Ma uit la orice altceva. Pe cutiile de energie electrica, pe burlane, pe cutiile de gaz metan, la tiganusii care se jucau fotbal (ma uitam la ei ca nu cumva sa faca gesturi necugetate), pe intrarile de la imobile etc. etc. Ajungem la Hanul lui Manuc. Hooopaaaa! Ne intalnim cu 3 competitori. Altii. De fapt, erau in grupul de pe Eiffel, dar nu si cei cu Peugeotul rosu. Se vedea clar ca pe mica bucata de strada Franceza pe care apucasera sa mearga pana atunci nu se gasea piciorus de indiciu. Ne-am dus totusi pana in capat. Pana la casa de bilete. Ne intoarcem. Studiem mai bine. Eu ma razgandesc si ma uit si pe stalpi. Evident. Pe stalp era. Cand am sosit in preajma indiciului cei 3 competitori se gandeau deja cum sa execute pozele. Mamamia, daca ma uitam de la bun inceput...Trebuie neaparat sa facem poza la lumina. Altfel nu iese. (Facem poza cu mobilul). Atunci ... ne apucam frumusel sa construim cu piatra cubica ce vezi in poza. Competitorii termina sesiunea foto, trec pe langa noi si se amuza de ce facem. Imi pare rau ca nu ne-am salutat.
Dupa ce ne jucam si noi cu mobilul, distrugem edificiul si ne indepartam. Aproape de capatul strazii, chiar inainte de a spune ca am terminat concursul apar 2 caini ;)) Unul mai chior decat celaltat, mai jigarit si mai schilod. Cel chior isi face datoria si latra la noi. Mi-e mila de el."