joi, 19 martie 2009

Saptamana 4: Aveti stampila? (si alte placeri uitate) Plus: primele livrari, posta germana, gara filmata

Zilele trecute a trebuit sa aduc de la Bucuresti niste mobila, actiune care poate fi facuta: cu un transportator neamt (inutil de scump), cu unul roman (ieftin, dar cu riscuri, dupa cum veti vedea) sau mergand eu, cu o duba inchiriata de aici, pana la Bucuresti si inapoi (tot scump, si obositor). Asa ca am gasit o firma din Romania si ne-am dat intalnire in parcarea unuia din cele trei magazine IKEA din Berlin, ca sa fiu sigur ca e loc destul pentru mutarea mobilei din duba lor in masina mea. Omul vine, obosit si morocanos ca orice sofer roman, ma intreaba daca intr-adevar viata e mai buna aici (?), mutam lucrurile si, cand sa-mi dea actele de transport, inevitabila intrebare, de care uitasem de cand sunt la Berlin: "Aveti stampila?" Eu: "Pai n-am, ca aici ati livrat mie, unei persoane fizice, n-am ce stampila sa am." El (se uita scarbit intr-o parte): "Offff..." Si tace. Dupa care, inevitabilul, partea a doua: "Atunci semnati si scrieti numele in clar, plus seria de buletin si numarul, plus CNP-ul." I-am facut omului placerea, cu toate ca nu pot sa inteleg de ce la noi intotdeauna e nevoie de cretinismul asta cu buletin, serie, numar, eliberat la data de, sectia X, CNP si asa mai departe. Am si contraexemplu: am primit la adresa din Berlin o scrisoare recomandata. Spre deosebire de postasii romani (care de ani de zile s-au scarbit sa mai urce cu recomandatele si sa te puna sa semnezi, asa ca mai bine lasa direct avizul in cutia postala si te duci tu frumos la posta - dar NU in aceeasi zi in care primesti avizul, dupa cum o sa afli de la 'doamna' de la ghiseu, pentru ca in aceeasi zi cu avizarea n-au timp sa isi dea seama unde e scrisoarea), postasii de aici suna la usa. O data, scurt. Nu de o suta de ori, batjocoritor. Nu te gasesc, iti lasa aviz. La posta, functionari multi, ghisee si mai multe, mi-au cerut un act pentru identificare, le-am dat cartea de identitate (romaneasca, evident), s-au uitat la nume si daca eu sunt in poza, m-au pus sa semnez de primire, mi-au dat recomandata, gata. A durat cam 30 de secunde. Alta data cand am primit un pachet, postasul tot nu m-a gasit acasa si mi-a lasat un biletel ca imi gasesc pachetul la cafeneaua de la parter (se pare ca e ceva uzual aici, nu se supara nici angajatii cafenelelor/mini market-urilor/florariilor/galeriilor de arta care iti gazduiesc coletele, nici postasii).
Aseara am fost si eu un fel de postas, pentru ca am dus primele pachete cu fursecuri castigate si bine-meritate de berlinezi. A trebuit sa tai orasul in lung si-n lat ca sa ajung in diferite zone (si e ceva de mers prin Berlin!), timp aveam cat de cat la dispozitie (daca nu m-as fi grabit sa ajung pana la 22:00, ora de inchidere, la MarienBurger, unde tocmai aflasem ca sunt cei mai buni burgeri din oras), iar placerea de a cunoaste oameni noi si bucuria lor de a primi fursecurile-premiu m-au binedispus cat pentru tot restul saptamanii. Inca nu sunt multi participanti, inca nu s-a raspandit vestea cautarii de fursecuri cu viteza cu care se raspandise acasa, dar pentru prima editie a fost foarte bine. Am gasit si niste cutii din carton care-mi plac foarte mult, livrez fursecurile direct in ele, nu mai folosesc
caserole din plastic ca la Bucuresti, pentru ca asa nu doar arata mai bine, dar sunt si mai bine protejate la transport (pe interior le tapetez cu o hartie cerata).
Tot ieri a aparut online un nou material, tot despre prima cautare berlineza, pe berlin.unlike.net, la categoria "stories" (pentru cei care nu dau click pe link-ul de mai inainte). Sunt foarte draguti oamenii de la Unlike, dupa cum v-am mai povestit. De fapt, cine nu e dragut aici? Lumea scrie si fara sa ma anunte ca a scris despre proiect, asa cum e cazul proaspatului 365 things to do in Berlin.
In incheierea nu doar a post-ului, ci si a serii de ieri, am fost pana la gara principala. Va ramasesem dator cu o filmare de acolo (facuta cu telefonul mobil, scuzati calitatea), pentru exemplificarea diferitelor nivele ale constructiei. Cu putin noroc, ma vedeti si pe mine in poza din stanga (facuta doar ca sa am satisfactia de a putea poza cand vreau si cat vreau in gari, statii de metrou, vagoane de metrou etc. Cunoscatorii stiu la ce ma refer...). Referitor la continutul pozei: Da, am primit prima palarie din viata mea si o port cu o placere care ma surprinde pana si pe mine.
Pe saptamana viitoare!

video

2 comentarii:

laura spunea...

Draga Fursecule,

ma bucur foarte tare ca ti-e bine acolo si ca toti oamenii sunt draguti. That's really something, tin minte cat de bine m-am simtit vara trecuta in elvetia. The psycho clutter on the streets really gets to you.

sper sa iasa totul bine si sa-ti urmez exemplul in curand :)

all the best!

Carmen spunea...

Dar sa stii ca-ti sade bine cu palarie ;),ti-ai schimbat look-ul :).