marți, 24 martie 2009

Saptamana 5: Accept scuzele si trimit colete noaptea

Ce placut: aseara m-am intalnit aici la Berlin, sub pretextul unei fripturi bune de tot, cu cineva pe care stiu de anul trecut, de cand cu Fursecul Mecanic. Am petrecut cateva ore cu mare placere, am povestit despre Berlin si Bucuresti si mi-am adus aminte cu ocazia asta ca unii oameni cu care am intrat in contact de-a lungul Fursecului Mecanic sunt de o calitate pe care multi straini nu o pot decat visa.
Un vis a fost si experienta bancara de aici: Am fost la banca pentru deschiderea unui cont. Intrebasem cu cateva zile inainte pe mail ce acte imi trebuie. Ca roman, evident. Raspunsul a fost nu doar politicos si rapid (in cateva minute venise deja pe mail; de la Raiffeisen Bucuresti inca mai astept raspuns la doua mail-uri scrise in 2006), ci si surprinzator prin continutul concis: imi trebuie doar buletinul romanesc si Meldebestätigung, o foaie pe care ti-o da primaria si pe care scrie ca, intr-adevar,
locuiesti la Berlin. (Daca nu esti turist, e chiar obligatoriu sa te duci la primarie cu contractul de inchirere/cumparare a casei in care stai, in decurs de sapte zile de la intrarea in tara, ca sa-ti iei foaia in cauza. Teoretic, ti-o vor tot cere peste tot unde e nevoie sa te legitimezi cu buletinul. Practic, nu ti-o cere nimeni. Se pare ca buletinul de Romania, ca atare, nu-i mai sperie.)
Intorcandu-ma insa spre casa de la piata ambulanta care se tine in fiecare joi si sambata in zona in care stau pe langa una din filialele bancii, m-am gandit sa intru spontan (pe mail imi sugerasera sa stabilim o intalnire, ca sa nu astept la coada cand ma duc sa deschid contul) si sa vad cat de dificil o sa fie si cat de mult vor stramba din nas ca ma duc fara foaia de la primarie. N-a fost nici o problema ("foaia o aduceti alta data, cand aveti timp"), a durat cinci minute, timp in care am primit un dosar frumos in care mi-au pus toate actele, mi-au activat nu doar contul ci si online banking-ul (la care mi-am putut genera singur PIN-ul) si, in fine, mi-au spus ca nici una din filialele bancii in cauza (si sunt cateva sute doar in Berlin) nu mai are casierie: peste tot sunt numai automate de incasare a banilor cash, accesibile non-stop. (Stiu ca si la noi in tara exista ceva similar la ING, dar n-am idee daca e tot non-stop.) In plus, daca mai era nevoie, angajata respectiva isi cerea la fiecare 10-20 de secunde scuze pentru faptul ca n-a mai avut de-a face cu buletine romanesti (asta explica si faptul ca era atat de bine dispusa, naiva de ea) si ca trebuie sa ma roage sa-i spun eu unde e trecuta data nasterii, unde e eliberat buletinul etc.
Si pentru ca suntem la capitolul placeri, ce poate fi mai placut pentru un om nocturn ca mine decat sa poata avea cat mai multe servicii la dispozitie non-stop? Masina pot inchiria, fara interventie umana, la orice ora, v-am povestit. Magazine cu mancare bio, sunt, tot non-stop, langa casa. Dar ce faci daca ai de primit sau trimis pachete, in Germania sau oriunde in lume, si vrei nu doar sa nu stai sa astepti curierul, ci nici macar sa nu-l vezi la fata? (Sigur, ii poti da sau poti lua pachetul prin usa intredeschisa, dar nu asta e ideea.) Raspunsul este: Packstation. Posta germana este parte a DHL, asa ca serviciile postale clasice au un pic de viteza si originalitate in ele, avand in vedere ca nu mai este vorba despre o companie batrana de stat. Una din ideile senzationale a fost impanzirea Germaniei cu aceste automate de pachete, la care poti primi si de la care poti expedia pachete catre orice destinatie, la orice ora. Aparatul genereaza etichete, le imprima, le scaneaza, iti deschide electric un sertar in care pui pachetul, se inchide, gata. Plata se face prin card de credit uzual. Trebuie doar sa ai un card emis de DHL pentru clientii care au de gand sa foloseasca Packstation-ul, card pe care il primesti completand un simplu formular online, si nimic nu te mai poate opri sa beneficiezi de servicii postale tacute, politicoase, la orice ora din zi si di noapte si - atentie! - mai ieftine decat la ghiseele clasice.
Un vis.

PS: La a doua cautare de indicii, premiata chiar azi cu bile de marzipan (F3), am avut si participanti romani, chiar printre castigatori! (In imagine, o mana de roman-participant-castigator.)

joi, 19 martie 2009

Saptamana 4: Aveti stampila? (si alte placeri uitate) Plus: primele livrari, posta germana, gara filmata

Zilele trecute a trebuit sa aduc de la Bucuresti niste mobila, actiune care poate fi facuta: cu un transportator neamt (inutil de scump), cu unul roman (ieftin, dar cu riscuri, dupa cum veti vedea) sau mergand eu, cu o duba inchiriata de aici, pana la Bucuresti si inapoi (tot scump, si obositor). Asa ca am gasit o firma din Romania si ne-am dat intalnire in parcarea unuia din cele trei magazine IKEA din Berlin, ca sa fiu sigur ca e loc destul pentru mutarea mobilei din duba lor in masina mea. Omul vine, obosit si morocanos ca orice sofer roman, ma intreaba daca intr-adevar viata e mai buna aici (?), mutam lucrurile si, cand sa-mi dea actele de transport, inevitabila intrebare, de care uitasem de cand sunt la Berlin: "Aveti stampila?" Eu: "Pai n-am, ca aici ati livrat mie, unei persoane fizice, n-am ce stampila sa am." El (se uita scarbit intr-o parte): "Offff..." Si tace. Dupa care, inevitabilul, partea a doua: "Atunci semnati si scrieti numele in clar, plus seria de buletin si numarul, plus CNP-ul." I-am facut omului placerea, cu toate ca nu pot sa inteleg de ce la noi intotdeauna e nevoie de cretinismul asta cu buletin, serie, numar, eliberat la data de, sectia X, CNP si asa mai departe. Am si contraexemplu: am primit la adresa din Berlin o scrisoare recomandata. Spre deosebire de postasii romani (care de ani de zile s-au scarbit sa mai urce cu recomandatele si sa te puna sa semnezi, asa ca mai bine lasa direct avizul in cutia postala si te duci tu frumos la posta - dar NU in aceeasi zi in care primesti avizul, dupa cum o sa afli de la 'doamna' de la ghiseu, pentru ca in aceeasi zi cu avizarea n-au timp sa isi dea seama unde e scrisoarea), postasii de aici suna la usa. O data, scurt. Nu de o suta de ori, batjocoritor. Nu te gasesc, iti lasa aviz. La posta, functionari multi, ghisee si mai multe, mi-au cerut un act pentru identificare, le-am dat cartea de identitate (romaneasca, evident), s-au uitat la nume si daca eu sunt in poza, m-au pus sa semnez de primire, mi-au dat recomandata, gata. A durat cam 30 de secunde. Alta data cand am primit un pachet, postasul tot nu m-a gasit acasa si mi-a lasat un biletel ca imi gasesc pachetul la cafeneaua de la parter (se pare ca e ceva uzual aici, nu se supara nici angajatii cafenelelor/mini market-urilor/florariilor/galeriilor de arta care iti gazduiesc coletele, nici postasii).
Aseara am fost si eu un fel de postas, pentru ca am dus primele pachete cu fursecuri castigate si bine-meritate de berlinezi. A trebuit sa tai orasul in lung si-n lat ca sa ajung in diferite zone (si e ceva de mers prin Berlin!), timp aveam cat de cat la dispozitie (daca nu m-as fi grabit sa ajung pana la 22:00, ora de inchidere, la MarienBurger, unde tocmai aflasem ca sunt cei mai buni burgeri din oras), iar placerea de a cunoaste oameni noi si bucuria lor de a primi fursecurile-premiu m-au binedispus cat pentru tot restul saptamanii. Inca nu sunt multi participanti, inca nu s-a raspandit vestea cautarii de fursecuri cu viteza cu care se raspandise acasa, dar pentru prima editie a fost foarte bine. Am gasit si niste cutii din carton care-mi plac foarte mult, livrez fursecurile direct in ele, nu mai folosesc
caserole din plastic ca la Bucuresti, pentru ca asa nu doar arata mai bine, dar sunt si mai bine protejate la transport (pe interior le tapetez cu o hartie cerata).
Tot ieri a aparut online un nou material, tot despre prima cautare berlineza, pe berlin.unlike.net, la categoria "stories" (pentru cei care nu dau click pe link-ul de mai inainte). Sunt foarte draguti oamenii de la Unlike, dupa cum v-am mai povestit. De fapt, cine nu e dragut aici? Lumea scrie si fara sa ma anunte ca a scris despre proiect, asa cum e cazul proaspatului 365 things to do in Berlin.
In incheierea nu doar a post-ului, ci si a serii de ieri, am fost pana la gara principala. Va ramasesem dator cu o filmare de acolo (facuta cu telefonul mobil, scuzati calitatea), pentru exemplificarea diferitelor nivele ale constructiei. Cu putin noroc, ma vedeti si pe mine in poza din stanga (facuta doar ca sa am satisfactia de a putea poza cand vreau si cat vreau in gari, statii de metrou, vagoane de metrou etc. Cunoscatorii stiu la ce ma refer...). Referitor la continutul pozei: Da, am primit prima palarie din viata mea si o port cu o placere care ma surprinde pana si pe mine.
Pe saptamana viitoare!

joi, 12 martie 2009

Saptamana 3: IAmCookie, blog-urile germane si prima cautare

N-am rabdare sa astept pana maine dimineata, fiindca maine (adica azi, deja) e ziua primei cautari de fursecuri la Berlin. Teoretic ar fi trebuit sa astept pana dimineata, pentru ca atunci urmeaza sa mearga catre 2000 de berlinezi newsletter-ul unuia din cele mai respectate blog-uri ale orasului: berlin.unlike.net. O echipa mica de oameni relaxati, aproape ascunsi in podul unei case vechi, lucreaza la Unlike, un ghid pentru generatia mobila. Ei sunt alaturi de mine la prima cautare de fursecuri nu doar cu newsletter-ul, ci si in alte rubrici ale blog-ului lor, unde vor povesti despre IAmCookie. Pentru ca asemenea gesturi nu pot ramane fara rasplata, una din etapele primului fursec berlinez va contine nu doar autocolantele mele, ci si pe ale celor de la Unlike, pe care cautatorii de indicii vor trebui sa le gaseasca pentru a putea trece la urmatorul indiciu. Berlinezii au mai fost "avertizati" la inceputul saptamanii si pe alt blog foarte citit: iberlin.de, bilingv (germana/engleza), unde unul din autori - care avusese deja ocazia de a gusta din fursecul-beta - a publicat un post si a popularizat si pe twitter proiectul (Adi si Andrada, vedeti bine cat de departe a ajuns fotografia facuta de voi saruturilor de zane!).Nu stiu cine are emotii mai mari: eu sau ei. Pe ale mele le simt deja de cateva zile, sunt mult mai mari decat cele de pe 10 iunie 2008, cand am anuntat primul Fursec la Bucuresti. Pe atunci nu conta foarte mult daca proiectul ar fi avut succes sau nu, pentru ca totul era facut aproape in joaca. Era un hobby de-al meu transpus in lumea online. Acum, dupa ce Fursecul Mecanic a devenit, datorita voua, un proiect cu o incarcatura emotionala deloc neglijabila, incarcatura se transmite noului proiect. Berlinezii vor avea mult de muncit ca sa egaleze entuziasmul si dedicarea cu care erau cautate indiciile acasa la Bucuresti: pe vant, pe ploaie, pe ninsoare, dar si pe arsita, voi erati la lupta in cautarea indiciilor. Aici lumea ar putea fi mai comoda sau mai suspicioasa vis-a-vis de veridicitatea proiectului. Sau dimpotriva? Vom vedea, veti fi primii dupa mine care vor afla.

miercuri, 11 martie 2009

Fursecul si Gandul

In ziarul Gandul de azi a aparut un articol despre cele doua proiecte ale mele, Fursecul Mecanic si IAmCookie. Il puteti citi dand click aici. Revin maine cu update-ul berlinez numarul trei: printre altele, primele reactii berlineze la fursecuri.

miercuri, 4 martie 2009

Saptamana 2: Mall-ul cu trenuri si cei mai buni cookies din Berlin

Am fost putin racit, motiv pentru care n-am mai scris nimic pe IAmCookie, cu toate ca saptamana asta mi-am propus sa dau drumul editiei beta a cautarilor. Dar avand in vedere ca majoritatea celor care si-au exprimat dorinta de a participa la cautarea - inca neoficiala - de indicii (prin trimiterea unui mail la premiere@iamcookie.com, poate ati citit in post-ul nemtesc) muncesc in timpul saptamanii, am hotarat sa dau drumul actiunii in weekend-ul 6-8 martie. Tocmai bine imi si revin pana atunci.
M-am intalnit cu cativa din proprietarii celor mai citite blog-uri berlineze, ca sa le povestesc despre proiect. Toata lumea foarte entuziasmata, nu doar de proiect in sine, ci si (sau mai ales?) de fursecuri. Acum, adevarul e ca inainte de sosire imi facusem temele inca de la Bucuresti si stiam care sunt considerate locurile cu cei mai buni cookies din Berlin. Sunt 4-5, nu sunt multe, dar elogiile pe care diferiti useri le-au scris pe site-uri gen qype.de ma pusesera putin pe ganduri. De asta si diferenta de nuanta intre profilul de pe Fursecul Mecanic (sus in sidebar: "cele mai bune fursecuri din Bucuresti") si de pe IAmCookie ("fursecuri deosebit de bune"). Dar maine o sa schimb si pe blog-ul nemtesc descrierea, fiindca intre timp m-am lamurit: ale mele sunt cele mai bune din Berlin - fara modestie, pentru ca nu e cazul. Toata saptamana trecuta am cumparat, degustat, analizat, intrebat, cercetat si am ajuns la concluzia ca fie nemtilor le plac cookies mai catre uscat si nisipos (putin probabil), fie nu le-a facut niciodata nimeni cookies asa cum trebuie facuti: crocanti in exterior si moi in mijloc. (Cei care ati mancat F1, chocolate chip cookies, stiti despre ce vorbesc.) In plus, cele mai laudate localuri nu folosesc ingrediente de nivelul celor pe care le folosesc eu, si asta se simte imediat.
In fine, detalii despre reactiile nemtilor o sa va ofer saptamana viitoare, pentru ca atunci se va fi incheiat cautarea-beta. Pana atunci, insa, trebuie sa va povestesc despre noua gara principala din Berlin (inaugurata in 2006), pentru ca am fost zilele trecute acolo si mi-a placut la nebunie. Am purtat chiar o discutie cu cineva pe tema garii in cauza, fiindca este o senzatie ca cea in scenele de exterior din Blade Runner. O gara SF, practic, foarte pe gustul meu. Nici nu stiu daca e o gara cu multe magazine si spatii de servicii sau un mall prin care trec trenuri. In primul rand, cel mai infricosator (dar in acelasi timp si fascinant) detaliu este faptul ca trenurile trec pe doua niveluri diferite. Daca ai sosit cu S-Bahn-ul din centru pe nivelul cel mai de sus, poti sa te uiti in jos si, doua etaje mai jos, sa vezi trenul care tocmai pleaca spre Elvetia. In fiecare zi trec pe aici 550 de trenuri si 627 de S-Bahn-uri (tren rapid intraurban). Si, cu toate astea, e o liniste perfecta, nimeni nu se ingramadeste, toate marcajele sunt evidente, din prima secunda stii unde e tot ce iti trebuie. In cazul meu, parcarea subterana, unde ma astepta un Mini. Despre el, si despre Berlin ca prim oras din lume in care se pun in circulatie in mod experimental 50 de Mini-uri electrice, intr-un post viitor.