Din culisele primei luni de Fursec Mecanic

Azi se implineste o luna de cand Fursecul Mecanic e online. Sau o luna si o saptamana de cand mi-a venit ideea de a face blogul asta. In prima zi, pe 27 mai, nu a intrat nimeni. Pe 28 au intrat noua oameni, iar pe 29 mai au fost 95. De atunci au fost din ce in ce mai multi, dar nu despre asta vreau sa scriu acum. (Ati observat, probabil, ca nici nu am un hit-counter pe blog - nu cred ca, in cazul Fursecului Mecanic, e foarte util. Poate ca util ar fi fost, cum am mai vazut, sa nu am un counter, ci pur si simplu o caseta de text cu o cifra de vizite in care sa scriu eu zilnic - azi 11.000, maine... sa zicem vreo 12.300, ca da bine.)
Revenind la lucrurile adevarate si palpabile, va prezint cel mai important lucru din luna asta: Oamenii de pe blog. Am cunoscut niste oameni senzationali. Nu ma asteptam ca, printre cei care mi-au scris, sa fie atatea personalitati una si una. Oameni care mi-au scris fara sa ma fi stiut vreodata, pe care i-am cunoscut apoi cand le-am livrat fursecurile, ocazie cu care am redescoperit in Bucuresti oamenii ca lumea. Andreea si Ion, care prefera sa isi investeasca banii pe mancare de calitate decat pe alte lucruri (atentie: au de dat un pui de pisica, un motan superb). Endre, un tip rafinat, inteligent, cu o deschidere mentala pe care am intalnit-o mai ales la tinerii occidentali. El a studiat si lucrat ani de zile in Germania si, asa cum mi-a scris, nu a mai gustat de luni de zile prajituri bune, facute din dragoste si pasiune (asa cum numai mama lui stie sa le faca). Irina, pe care marzipanul o preocupa de 15 ani, tot testand produse pe care scria "marzipan", care au dezamagit-o si n-au ajutat-o deloc sa reuseasca sa se lamureasca ce este marzipan-ul de fapt (sau ce ar trebui sa fie). Oana, care a aflat de Fursec de pe stiupecineva si s-a hotarat sa scrie despre proiect in Evenimentul Zilei. Ileana, o fosta colega de scoala, despre care nu mai stiam nimic de 14 ani; ultima oara cand am vazut-o era un copil, acum e tare de tot la o agentie cunoscuta de publicitate. Alin, primul care a comentat aici pe blog si primul caruia i s-au furat fursecurile. Rely si pisicile ei mari amatoare de fursecuri cu marzipan. Raluca si prietenii ei, mari fani de dulciuri bune; printr-o intamplare fericita, ei s-au bucurat si de un dulce-unicat din partea mea. Elena, care imi scrie din Canada ca maine o sa fie ziua mamei ei si ca ar vrea sa-i duc o surpriza dulce (ii fac un tort, nu poti sa duci fursecuri la ditamai aniversarea rotunda). Lucian, care i-a trimis logodnicei lui un pachetel de fursecuri pe post de declaratie de dragoste. Mina, care si-a propus sa-si pregateasca propriul extract de vanilie de acum incolo. Si multi altii, pe care nu ii pot lista aici din motive de spatiu. Ei au citit Fursecul Mecanic din mai toate tarile europene, chiar si din Japonia, UAE, Brazilia si Sudan. Pentru cei din Romania a fost o onoare sa produc Fursecurile 1, 2 si 3 in sute de exemplare, sa le livrez tot eu si sa vad cum, oriunde ma duc, lumea ma primeste cu un zambet larg de tot. Si pentru asta nu am de spus decat atat: Multumesc. Asta e abia inceputul.

LATER EDIT: Pentru ca randurile de mai sus erau deja scrise cand am facut cunostinta, trebuie totusi sa mentionez ca mi-a facut mare placere sa o cunosc si pe Adelle alaturi de minunatul catel Fax si, de asemenea, nu pot sa tin doar pentru mine faptul ca nu doar donatii in bani am primit saptamana asta, ci si in carti (multumesc Andreea) si, special pentru Fursecul Mecanic, un pachet cu o specialitate din smochine, adus de Jo tocmai din Sarajevo!